PROFESIA CONTABILĂ
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 13 decembrie 2021
Comisia Europeană ia în calcul preluarea unei părți din veniturile generate de Pilonul I pentru bugetul UE
Având în vedere că taxa digitală a UE este anulată oficial, Comisia Europeană reflectă asupra unor surse alternative de venituri pentru bugetul UE. Potrivit celor mai recente informații date publicității, CE analizează preluarea unei porțiuni din veniturile generate de acordul OCDE privind impozitarea pentru a ajuta la rambursarea planului european de redresare. Pilonul I al reformei, de la care se așteaptă să se realoce 125 de miliarde de dolari profituri la nivel mondial, ar fi baza pentru o nouă taxă europeană, care ar putea fi anunțată la 22 decembrie ca parte a pachetului UE de resurse proprii. Totuși, cota-parte pe care UE ar putea să o pretindă prin Pilonul I rămâne incertă. Comisia intenționează să prezinte o propunere de implementare la nivelul UE a Pilonului I anul viitor în iunie. Pachetul de resurse proprii ar trebui să conțină alte două taxe pe baza unui mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM) și a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii de carbon (ETS).
Franța și-a prezentat prioritățile pentru președinția Consiliului UE
Joi, 9 decembrie, președintele Franței, Emmanuel Macron, a prezentat prioritățile președinției franceze a Consiliului UE, care va prelua acest mandat în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022. Sloganul președinției franceze este „relansare, putere și apartenență” și va fi structurat în jurul a trei axe: o Europă suverană, un nou model de creștere și umanismul european. Una dintre priorități va fi acordul OCDE privind impozitarea. „Până în primăvară vom aproba în consiliul competent, în special în Consiliul Ecofin, textele care permit implementarea acestor doi piloni, finalizând astfel demersurile pentru o impozitare reală a multinaționalelor”, a declarat Emmanuel Macron. Cu toate acestea, implementarea Pilonului I depinde de concluzia unei convenții multilaterale de la OCDE, care nu este așteptată înainte de luna iunie. De asemenea, Franța plănuiește să transforme Mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM) într-o prioritate și să finalizeze proiectul în timpul președinției sale. Consultați calendarul președinției franceze aici.
Statele membre vor încheia un acord privind ratele de TVA
După aproape 4 ani de negocieri, miniștrii de finanțe ai UE au ajuns în unanimitate la un acord, marți, 7 decembrie, la ședința Consiliului Ecofin, cu privire la Directiva Consiliului ce modifică Directiva 2006/112/CE în ceea ce privește ratele taxei pe valoarea adăugată. Textul modifică Directiva privind TVA din 2006 pentru a acorda mai multă flexibilitate statelor membre în stabilirea ratelor de TVA și pentru a se asigura că toate sunt tratate egal. Potrivit textului final, statele membre vor avea acum posibilitatea de a aplica un maxim de două rate reduse de minimum 5%, o rată foarte redusă sub minimul de 5% și o excepție cu dreptul de a deduce TVA aferentă intrărilor. Fiecare stat membru va putea să aleagă 24 de elemente dintr-o listă pozitivă de produse și servicii pentru care poate fi aplicată o rată redusă și 7 elemente pentru care poate fi aplicată o rată foarte redusă sau egală cu zero. Ratele reduse de TVA pentru produsele care dăunează mediului vor fi eliminate treptat, iar textul permite ca statele membre să răspundă mai bine circumstanțelor excepționale precum pandemiile, crizele umanitare sau dezastrele naturale. Întrucât textul Consiliului se abate semnificativ de la propunerea inițială a Comisiei, se va solicita o nouă opinie a Parlamentului European înainte de adoptarea formală a directivei de către Consiliu.
Revizuirea Codului de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor, blocată în Consiliul UE
Marți, 7 decembrie, miniștrii de finanțe ai UE nu au reușit să convină asupra revizuirii Codului de conduită din 1997, prin care se intenționează limitarea practicilor dăunătoare de impozitare a întreprinderilor în Uniunea Europeană. Având în vedere acordul OCDE privind impozitarea, revizuirea extinde Codul de conduită la caracteristicile generale de impozitare ale unui stat membru ce generează oportunități de a dubla neimpozitarea sau care pot conduce la utilizări multiple ale beneficiilor fiscale. Președinția slovenă a Consiliului UE a decis să transmită dosarul Consiliului Ecofin în ciuda opoziției Ungariei și a Estoniei, dar cele două state și-au menținut blocajul. Potrivit unor surse, Ungaria ar ține reforma pe loc deoarece Comisia Europeană refuză să deblocheze rambursarea de fonduri către Budapesta pe fondul preocupărilor legate de corupție. Estonia preferă să aștepte rezultatul reformei OCDE privind impozitarea înainte de a se implica în modificarea Codului de conduită. „Reforma globală privind impozitarea poate avea un impact imprevizibil asupra sistemelor de impozitare și a strategiilor de investiții, atât în interiorul, cât și în afara UE. Ar trebui să monitorizăm rezultatele implementării acesteia înainte de a lua alte măsuri”, a declarat recent ministrul de finanțe al Estoniei, Keit Pentus-Rosimannus.
Oficial CE: Simplificarea impozitării întreprinderilor încă face parte din agenda UE
În cadrul unei conferințe online referitoare la impozitarea întreprinderilor la nivelul UE, organizată de EuropeanIssuers și EY joi, 9 decembrie, directorul general pentru impozitare la Comisia Europeană, Gherassimos Thomas, a oferit asigurări că simplificarea încă face parte din agenda fiscală a UE. Cu privire la acordul OCDE privind impozitarea, oficialul a declarat că apelurile companiilor la simplificare au fost luate în considerare și că OCDE și Comisia lucrează la acest aspect. Ca răspuns la lipsa de implicare a companiilor în elaborarea noilor norme, Gherassimos Thomas a afirmat că OCDE are o structură în care companiile sunt implicate și că în trecut au existat multe consultări la care au participat companiile, recunoscând în același timp că unele dintre schimbările recente necesită o colaborare suplimentară cu acestea. Acesta a mai amintit că, pe baza acestui acord, Comisia intenționează ca în 2023 să vină cu o propunere pentru un cadru numit Întreprinderile din Europa: Cadru pentru impozitarea veniturilor (Business in Europe: Framework for Income Taxation – BEFIT), ce va simplifica regimul impozitării întreprinderilor pentru companiile care activează în UE.
Negocierile privind pachetul de măsuri de combatere a spălării banilor (AML), în atenția miniștrilor de finanțe ai UE
Marți, 7 decembrie, miniștrii de finanțe ai UE au evaluat progresul negocierilor privind pachetul de măsuri de combatere a spălării banilor (AML), prezentat în iulie de Comisia Europeană. Potrivit unui raport de progres întocmit de președinția slovenă a Consiliului UE, în timpul primelor discuții referitoare la propunerea pentru o nouă Autoritate europeană împotriva spălării banilor (AMLA), unele state membre au exprimat îngrijorări semnificative cu privire la sarcinile AMLA de supraveghere a sectorului nefinanciar și au adus în discuție faptul că puterile asupra autorităților organismelor autoreglementate ar putea afecta independența profesioniștilor din domeniul juridic, cum ar fi avocați, consilieri fiscali și auditori.
Comisia ECON a adoptat raportul privind impactul reformelor fiscale naționale asupra economiei UE
Luni, 6 decembrie, Comisia ECON a Parlamentului European a adoptat raportul referitor la impactul reformelor fiscale naționale asupra economiei UE, redactat de eurodeputatul Markus Ferber (Partidul Popular European, Germania). Textul final subliniază că, deși statele membre sunt libere să decidă asupra propriilor politici fiscale, un anumit grad de coordonare este, totuși, de dorit pentru a preveni problemele cum ar incertitudinea juridică, birocrația sau riscul de dublă impozitare. Raportul sprijină viitoarea propunere a Comisiei referitoare la cadrul numit Întreprinderile din Europa: Cadru pentru impozitarea veniturilor (BEFIT),o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA) și un sistem la nivelul UE de reținere a impozitului la sursă. Potrivit documentului, Comisia ar trebui să analizeze dacă unele state membre distorsionează competiția prin scăderea artificială a ratei de impozitare marginală reală, fiind evidențiată necesitatea unei înțelegeri comune a statelor membre privind modul de gestionare a stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare.
Thomas Westphal, desemnat director general pentru ECOFIN în Secretariatul General al Consiliului
Joi, 9 decembrie, Consiliul UE l-a desemnat pe Thomas Westphal în funcția de director general pentru afaceri economice și europene (ECOFIN) în cadrul Secretariatului General. Thomas Westphal este un economist cu o carieră îndelungată în administrația publică a Germaniei în domeniul finanțelor, economiei și al politicilor europene. În prezent, acesta ocupă funcția de director general pentru politică europeană în cadrul Ministerului Federal german de Finanțe și este director la Banca Europeană de Investiții. În acest nou rol, el se va ocupa, printre altele, de sprijinirea ședințelor Eurogroup ale miniștrilor de finanțe ai statelor membre din zona euro și de sprijinirea activității președintelui Consiliului European. Thomas Westphal îl va înlocui pe Carsten Pillath, care se va pensiona la sfârșitul lui 2021.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP
La 15 noiembrie 2024, CECCAR Maramureș a participat, prin conducerea filialei, la evenimentul Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș 20 de ani – Arc peste timp, desfășurat la Baia Mare. Evenimentul a reunit invitați speciali, reprezentanți ai unor instituții și organisme profesionale cu care consilierii juridici colaborează direct, alături de membri ai comunității juridice și economice locale.
Conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a prezentat activitățile și acțiunile în care se intersectează profesiile de consilier juridic și expert contabil, contribuind astfel la susținerea mediului economic și juridic.
În cadrul evenimentului, CECCAR Maramureș a oferit o diplomă de excelență pentru decanul Colegiului Consilierilor Juridici Maramureș, Nicușor Marin Blaga, pentru contribuțiile organizației în cele două decenii de activitate.
Loading…
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil
Luni, 11 noiembrie 2024, la sediul CECCAR Filiala Mehedinți, a avut loc Conferința de deschidere a proiectului regional Educația economică – de la teorie la practică, organizat în parteneriat cu Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, un demers dedicat promovării cunoștințelor economice și dezvoltării abilităților practice în rândul tinerilor.
Din partea CECCAR Mehedinți, la evenimentul cu tema Rolul contabilității în managementul afacerilor au participat Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului Filialei, Simona Firulescu, coordonatorul filialei, și Mirela Benedicta Filip, auditor de calitate. Instituțiile partenere au fost reprezentate prin Alin Tomoescu, inspector școlar general, Claudia Nănuți, directorul Colegiului Național Economic „Theodor Costescu”, și Roxana Maria Ispas, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Drobeta-Turnu Severin, alături de cadrele didactice implicate și un număr de aproximativ 50 de elevi și studenți.
În deschidere, președintele CECCAR Mehedinți a prezentat un studiu de caz, ilustrând modul în care deciziile contabile informate pot influența pozitiv performanța unei afaceri. Analiza a inclus elemente esențiale precum optimizarea costurilor, strategii de investiții, gestionarea riscurilor și măsuri de îmbunătățire a performanței financiare.
De asemenea, reprezentanții instituțiilor partenere au subliniat importanța contabilității ca pilon fundamental al managementului financiar, accentuând rolul acesteia în reflectarea fidelă a situației patrimoniale și a rezultatelor financiare ale unei companii.
Evenimentul a fost marcat de o interacțiune dinamică între elevi și invitați, aceștia adresând întrebări reprezentanților CECCAR despre activitățile organismului profesional și rolul său în gestionarea profesiei contabile.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, experți contabili și contabili autorizați, și Edenred, lider în industria de beneficii extrasalariale, și-au unit forțele într-un parteneriat strategic care are ca scop promovarea capitalismului responsabil ca măsură de dezvoltare a mediului de afaceri, de îndeplinire a obiectivelor sociale. Programul național de educație pentru sustenabilitate în afaceri este destinat atât profesioniștilor contabili, cât și partenerilor acestora, antreprenorii.
Lansarea parteneriatului a fost marcată printr-un workshop desfășurat la Timișoara, care a reunit peste 50 de profesioniști contabili și antreprenori. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor continua în diverse regiuni din țară și prin intermediul cărora se asigură sprijin pentru economia locală și se încurajează dezvoltarea de modele de business sustenabile.
Întrucât IMM-urile reprezintă baza dezvoltării economiei locale moderne și contribuie la crearea de noi locuri de muncă, sunt necesare programe și acțiuni care să le sprijine în acest scop. În România, IMM-urile reprezintă 99,7% din numărul total de întreprinderi, aproximativ 66% din totalul locurilor de muncă din sectorul privat nefinanciar și aproximativ 56% din valoarea adăugată brută (VAB), arată datele prezentate în 2023 de Banca Europeană de Investiții.
Acest parteneriat este parte din campania lansată de CECCAR în luna septembrie a acestui an, #SăFacemBine, și vine ca răspuns la nevoia de a crește gradul de responsabilitate socială în companiile din România și de a spori nivelul de înțelegere a avantajelor aduse de adoptarea unor modele de business orientate spre capitalism responsabil, prin consolidarea colaborării dintre profesioniștii contabili și antreprenori.
Prin workshop-uri și seminare organizate la nivel național, se expun aspecte sociale ale capitalismului responsabil, mecanism susținut de sistemul fiscal actual, axate pe avantajele fiscale și non-fiscale ale beneficiilor extrasalariale (tichete de masă, vacanță, cultură și cadou) oferite angajaților. Totodată, se discută despre cum pot fi fructificate aceste beneficii, despre modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor ESG (Environmental, Social, Governance) ale organizațiilor și despre latura care ajută antreprenorii să folosească astfel de beneficii pentru atragerea de talente și retenția angajaților, precum și despre modalități de optimizare a costurilor la nivelul companiilor.
„Alăturarea, în calitate de partener strategic, la campania #SăFacemBine reafirmă angajamentul nostru de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților și antreprenorilor, sprijinind totodată comunitatea locală de business. Suntem convinși că investiția în educația financiară și în bunăstarea angajaților este cheia către un viitor prosper și sustenabil pentru afacerile mici și mijlocii din România, iar acest parteneriat va contribui la un mediu de afaceri mai sănătos. De asemenea, la Edenred știm că IMM-urile sunt fundamentul dezvoltării economiei locale, iar acțiunile noastre zilnice sunt îndreptate și către sprijinirea lor. De la platforma Edenred Benefit, unde managerii de companii pot oferi o serie de beneficii extrasalariale care atrag, păstrează și recompensează angajații, la platforma Edenred BIZTRO Club care găzduiește resurse și informații practice dedicate companiilor mici și mijlocii, această nouă inițiativă aduce încă o contribuție la scopul nostru”, a declarat Gorkem Oran, Director General Edenred România.
Acest parteneriat se adaugă celorlalte acțiuni de corporate responsability prin care Edenred contribuie la o nutriție echilibrată pentru viitorii angajați, inițiative dezvoltate sub umbrela FOOD, un program european de educație alimentară implementat în parteneriat public-privat în 10 țări, activ în România deja de 5 ani, prin care Edenred susține obiceiurile alimentare sănătoase și reducerea risipei alimentare.
Prin proiectele „Masă și clasă”, aliniat la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli sau inițiativa Caravana NutriCOOLtura, dar și prin lansarea proiectului național Țara lui Mai Bine care aduce pe aceeași platformă producătorii locali, food hub-urile și restaurantele, Edenred continuă să rămână un model de bune practici în zona de CSR și își întărește poziția de partener strategic de bază în misiunea campaniei #SăFacemBine, dezvoltată de CECCAR.
„Prin campania #SăFacemBine ne propunem nu doar să inspirăm, ci și să încurajăm profesioniștii contabili să contribuie și mai mult la sprijinirea mediului de afaceri pentru a fructifica mecanismele fiscale puse la dispoziție de stat pentru a face bine concret, acolo unde contează. Am început cu domeniul sănătate, la începutul lunii septembrie, când am și lansat campania și când ne-am concentrat pe promovarea facilității de a direcționa 20% din impozitul pe profit către organizații nonprofit, iar acum vom continua cu alte modele de instrumente specifice capitalismului responsabil. Ne dorim să dezvoltăm acest program de responsabilizare la nivel național, să consolidăm o rețea dedicată unui viitor mai echitabil, în care afacerile se dezvoltă sustenabil și contribuie real la binele comun. Și cum altfel putem face mai bine acest lucru decât prin consolidarea parteneriatului profesionist contabil-antreprenor? Dată fiind implicarea lor în susținerea unor astfel de proiecte, considerăm Edenred un partener în dezvoltarea acestui program”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu.
Edenred și CECCAR vor continua să dezvolte evenimente în cadrul campaniei #SăFacemBine, invitând specialiștii din domeniul contabilității, alături de liderii de afaceri, să se alăture misiunii de a promova și susține un capitalism responsabil, ca factor esențial pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil, cu obiective sociale puternice.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 2 zile
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 3 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil