Rețele sociale

ECONOMIE

Din 8 august, o nouă ediție a programului de titluri de stat Fidelis pentru populație

Radio CECCAR FM

În perioada 8-20 august 2024, Ministerul Finanțelor (MF) și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, derulează a patra ediție din acest an a Programului de titluri de stat Fidelis. „Și în această nouă emisiune de titluri de stat, donatorii de sânge primesc un punct procentual în plus la dobândă”, precizează MF.

„Lansăm o nouă emisiune Fidelis, care a devenit deja unul dintre instrumentele de investiție preferate ale românilor. Dovadă că de la începutul anului 2024 am avut peste 47.500 de subscrieri și peste 7.160.000 de lei investiți. Menținem în continuare și condițiile speciale pentru donatorii de sânge, ca parte a aportului nostru la campania România are sânge de rocker, acum și de investitor. România nu a arătat niciodată mai bine în ceea ce privește donarea de sânge: avem o creștere a numărului donatorilor de peste 20% în primul semestru din 2024”, a declarat Marcel Boloș.

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la un an, având o dobândă de 6,80%; de asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

A patra ediție a programului de titluri de stat Fidelis va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 5,80% și, respectiv, 7%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%. Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.

Cei care vor să economisească prin intermediul Fidelis au la dispoziție un Ghid.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului Fidelis pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere: www.btcapitalpartners.rowww.bcr.rowww.brd.rowww.alphabank.ro; www.bvb.ro – Programul FIDELIS.

♦ Ce trebuie să știi dacă donezi sânge

Pentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:  să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani; ▪ să fii cetățean român sau (în cazul străinilor) să ai rezidența legală pe teritoriul României de minimum 1 an și să poți comunica minimal în limba română; ▪ să ai la tine un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar); ▪ să ai o stare generală fizică și psihică bună; ▪ să ai greutatea >/= 50 kg; ▪ să ai tensiunea arterială sistolică între 10 și 18 mmHg; ▪ să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni; ▪ să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.); ▪ să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni; ▪ rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite); ▪ vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.

Alte beneficii pentru donatori: ▪ adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB; ▪ o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/ facultate; ▪ bonuri de masă în valoare de 280 lei, valabile până la sfârșitul anului; ▪ o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minimum o lună distanță față de ultima donare). Românii care donează sânge de cel puțin trei ori pe an pot beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri și terenuri.

ECONOMIE

Un nou apel de proiecte lansat prin Programul Regional Vest

Radio CECCAR FM

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de autoritate de management pentru Programul Regional (PR) Vest, a publicat Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte nr. 2 pentru Revitalizare și regenerare urbană. Potrivit unui comunicat al instituției, apelul de tip competitiv beneficiază de un buget în valoare totală de 50,48 milioane euro. Proiectele vor putea fi depuse începând de astăzi până la 22 septembrie 2025, ora 12:00.

Apelul va finanța amenajarea integrată a spațiilor publice urbane, respectiv reconversia funcțională, reconfigurarea și reorganizarea lor:  piețe și piațete publice, zone pietonale, de tip spațiu comun sau cu caracter prioritar pietonal, promenade, splaiuri etc.; ▪ reconversia unor zone sau terenuri degradate, abandonate, neutilizate sau cu funcțiuni depășite – transformarea lor în puncte de atracție pentru cetățeni; ▪ spații verzi și verzi-albastre existente – scuaruri, parcuri, grădini publice, malurile cursurilor de apă, canale etc.; ▪ spații și facilități pentru activități recreative de mici dimensiuni, care deservesc cartierele rezidențiale sau zonele centrale/ istorice – locuri de joacă, zone de sport și socializare șamd.; ▪ conexiuni de circulație nemotorizată – alei pietonale, trotuare, piste pentru bicicliști, pasarele etc.; ▪ renovarea feței urbane a clădirilor publice, inclusiv a celor de patrimoniu, în zona delimitată de regenerare urbană, în procent limitat; ▪ acțiuni de protejare a biodiversității.

Complementar pot fi finanțate și alte activități pentru asigurarea securității în spațiile publice regenerate – iluminat public și arhitectural, supraveghere video și facilități wi-fi, diferite dotări și amenajări – mobilier urban, toalete publice, fântâni, scene mobile, amenajări pentru sport, joc și recreere și măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu nevoi speciale și cu mobilitate redusă.

Finanțarea nerambursabilă care poate fi acordată va fi de minimum 500.000 de euro și maximum 15 milioane de euro per proiect, în cazul municipiilor reședință de județ. Contribuția solicitantului va fi de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției.

Apelul se adresează tuturor primăriilor de municipii și orașe din Regiunea Vest, precum și parteneriatelor formate din primării de municipii sau orașe, alături de consilii județene sau instituții publice de interes local care dețin clădiri cu funcțiuni publice, pentru renovarea feței urbane a acestora.

Ghidul de finanțare pentru Revitalizare și regenerare urbană, apelul de proiecte nr. 2, este disponibil aici.

Continuare

ECONOMIE

MDLPA: Extrase de carte funciară eliberate gratuit, digital, din 2 iunie

Radio CECCAR FM

Aproape 80.000 de prime înregistrări, cereri de extrase de carte funciară și de plan cadastral au fost eliberate gratuit, în România, din data de 7 aprilie, de când acest serviciu public este gratuit pentru proprietarii care cer în persoană aceste documente, a afirmat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, citat într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). „Numărul mare de cereri pentru aceste servicii publice demonstrează eficiența măsurii de a oferi gratuit, pentru proprietari, aceste servicii care devin gratuite, din 2 iunie, și pentru proprietarii care solicită aceste documente în sistemul online. Impunem, astfel, respectul statului pentru cetățeni”, a declarat ministrul.

Astfel, în perioada aprilie-mai, au fost eliberate gratuit peste 34.000 de extrase de carte funciară, aproape 5.000 de extrase de plan cadastral și au fost înregistrate gratuit, la prima înregistrare în cadastru, peste 40.000 de proprietăți.

„În prezent, se percepe o taxă de 20 de lei pentru extrasele de carte funciară cerute online, dar, din iunie, eliminăm și tariful pentru acest serviciu public digital”, a conchis ministrul.

Continuare

ECONOMIE

Comisia Europeană propune o taxă de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în UE

Radio CECCAR FM

Comisia Europeană a propus, marți, impunerea unei taxe de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în Europa, mare parte dintre acestea provenind din China, transmite AFP, preluată de Agerpres. „Vorbim de doi euro pentru fiecare pachet, plătiți de platformă”, a declarat comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, în Parlamentul European. Potrivit responsabilului european, un număr de aproximativ 4,6 miliarde de colete au fost importate anul trecut în UE.

Ideea Bruxelles-ului este aceea de a finanța costurile suplimentare cu controalele vamale, în contextul afluxului de colete de valoare mică venite din Asia, via platforme precum Shein sau Temu.

Măsura a fost solicitată în special de Franța, care, la finele lunii aprilie, a propus plata unor „costuri de gestiune” pentru fiecare colet de mică valoare ce intră în Europa.

Anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depășește 150 euro, au intrat pe piața UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi. Această cifră este de două ori mai mare decât în 2023 și de trei ori mai mare decât în 2022, iar multe dintre aceste bunuri s-au dovedit a fi neconforme cu legislația europeană. Această creștere exponențială ridică numeroase semne de întrebare. În principal, din ce în ce mai multe produse dăunătoare intră în UE. Mai mult, vânzătorii europeni, care respectă standardele ridicate în materie de produse, riscă să fie afectați de practicile neloiale și de vânzarea de bunuri contrafăcute prin intermediul piețelor online. În cele din urmă, numărul mare de colete expediate și transportate are o amprentă ecologică și climatică negativă.

Continuare

Trending