ECONOMIE
România, printre cele mai mari scăderi din UE ale producției de servicii, în august
Producția de servicii a crescut cu 2,2% în Uniunea Europeană și cu 2% în zona euro, în august, comparativ cu perioada similară din 2023, Grecia, Ungaria, România și Austria înregistrând cel mai semnificativ declin, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Cele mai mari creșteri ale producției de servicii în august, comparativ cu perioada similară din 2023, au fost în Luxemburg (11,9%), Danemarca (10,1%) și Malta (9,4%), iar cel mai sever declin în Grecia (-6,8%), urmată de Ungaria și România (ambele cu -5,1%) și Austria (-4,7%).
În rândul statelor membre ale UE, producția de servicii a crescut cu 2,7% pe segmentul „transport și depozitare”, cu 0,5% pe segmentul serviciilor de cazare și alimentație publică, cu 5,4% pe segmentul „informare și comunicare”, cu 1,2% la activitățile imobiliare, cu 1,1% la activitățile profesionale, științifice și tehnice, și cu 0,4% la serviciile administrative și de asistență.
Producția de servicii a crescut cu 0,4% în UE și în zona euro, în august, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 1,3% în UE și de 1,1% în zona euro.
În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creșteri lunare au fost în Danemarca și Franța (ambele cu 2,4%), Bulgaria (1,6%) și România (1,1%), iar cele mai severe scădei în Ungaria (-4,3%), Grecia (-2,2%) și Lituania (-2%). În rândul statelor membre ale UE, producția de servicii a crescut cu 0,3% pe segmentul „transport și depozitare”, cu 0,4% pe segmentul serviciilor de cazare și alimentație publică, cu 1,2% pe segmentul „informare și comunicare”, și a scăzut cu 0,3% la activitățile imobiliare, cu 0,9% la activitățile profesionale, științifice și tehnice, și cu 0,9% la serviciile administrative și de asistență.
ECONOMIE
BNR: Datoria externă a României a crescut cu peste 18 miliare euro în primele zece luni
În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR). În structură: ▪ datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 milioane euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 13,2% față de 31 decembrie 2023; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2024 nivelul de 48,150 miliarde euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,2% față de 31 decembrie 2023.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.
Potrivit băncii centrale, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.
ECONOMIE
A fost aprobată Strategia națională privind datele deschise 2024-2028
Guvernul a aprobat o Hotărâre privind Strategia națională privind datele deschise 2024-2028, document care a cărui elaborare și implementare consolidează poziția României ca lider regional în digitalizare și inovare, contribuind, totodată, la creșterea economică sustenabilă și la atingerea obiectivului strategic de aderare la OCDE.
Potrivit unui comunicat al Executivului, Strategia va contribui la dezvoltarea unui sector public bazat pe date, crearea unei culturi a datelor în administrația publică și la o schimbare absolut necesară de paradigmă prin care datele sunt tratate ca o resursă disponibilă și integrate în activitatea de zi cu zi. „Datele deschise sunt fundamentale pentru o guvernare modernă și participativă și stimulează creșterea economică“, se menționează în comunicat.
Datele deschise sunt date în format prelucrabil automat ce pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către oricine în orice scop, așa cum prevede Legea nr.179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Datele deschise guvernamentale sunt date structurate aflate în posesia entităților publice și a întreprinderilor publice, pe care acestea le-au creat în cadrul activității proprii și pot fi publicate ca date deschise.
ECONOMIE
Moș Crăciun își începe traseul mai devreme: Prima oprire – filialele CECCAR
În curând, Moș Crăciun își va începe traseul magic, poposind la filialele CECCAR pentru a aduce bucurie și zâmbete celor mici. Cu sacul plin de daruri alese cu grijă și surprize care aduc magia sărbătorilor, Moșul este gata să transforme fiecare întâlnire într-un moment de neuitat.
Atmosfera sărbătorilor începe să prindă contur, iar emoția revederii cu Moșul crește cu fiecare zi. Filialele CECCAR vor deveni, pentru câteva ore, un loc de basm, unde magia Crăciunului va fi la ea acasă. Colindele, râsetele copiilor și bucuria împărtășită alături de familie și prieteni vor transforma aceste întâlniri într-o experiență memorabilă.
Surprizele Moșului vor fi dezvăluite rând pe rând. Curând vom afla ce bucurii și daruri a lăsat simpaticul personaj. Ho-ho-ho, sărbătorile sunt aici!
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 ore
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 9 decembrie 2024
-
ECONOMIEacum 4 zile
O nouă ediție a programului de titluri de stat Fidelis pentru populație
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 05.12.2024
-
ECONOMIEacum 4 zile
UE și țările Mercosur au finalizat negocierile pentru un acord de liber schimb
-
ECONOMIEacum 4 zile
România, printre cele mai mari scăderi din UE ale producției de servicii, în septembrie
-
ECONOMIEacum 4 zile
Din 9 decembrie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur
-
ECONOMIEacum 4 zile
BERD și România își consolidează cooperarea în domeniul energiilor regenerabile
-
ECONOMIEacum 2 zile
Moș Crăciun își începe traseul mai devreme: Prima oprire – filialele CECCAR