ECONOMIE
APIA: Cererile pentru sectorul ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, se depun până la 21 martie

Cererile de acordare a unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, se depun până la 21 martie inclusiv, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), citată de Agerpres. Documentele se depun la Centrele județene/locale ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul București.
Schema de sprijin financiar se aplică pe întreg teritoriul României și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul creșterii ovinelor/caprinelor pentru pierderile economice ca urmare a secetei pedologice din agricultură manifestată în perioada septembrie 2023 – august 2024.
Resursele financiare alocate acestei scheme de sprijin de urgență sunt de peste 238 milioane de lei (echivalentul sumei de 48 milioane de euro, stabilit la cursul de schimb de 4,9749 lei pentru un euro).
Sprijinul financiar de urgență este în cuantum de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin și se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 capete/exploatație cu cod ANSVSA – 300 capete/beneficiar.
Solicitanții cu un efectiv mai mare de 300 de capete beneficiază de sprijin financiar de urgență calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiția să dețină minimum 50 capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploatație cu cod ANSVSA.
Plata sumelor reprezentând sprijinul de urgență se efectuează până la data de 30 aprilie, cu posibilitatea efectuării plății și după această data, însă numai pentru conturile invalide și nu mai târziu de 30 iunie.
ECONOMIE
Guvernul a modificat cadrul legislativ privind piața pensiilor private

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență care vizează implementarea recomandărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind liberalizarea serviciilor în domeniul pensiilor private, în concordanță cu Codurile de liberalizare ale OCDE. „Aderarea României la aceste coduri reprezintă atât o condiție esențială pentru finalizarea procesului de aderare la OCDE, cât și un obiectiv strategic al politicii externe, asumat prin Programul de Guvernare. Respectarea Codurilor de liberalizare implică adaptarea legislației naționale la standardele internaționale privind libera circulație a capitalurilor și serviciilor financiare. În acest context, instituțiile implicate au responsabilitatea de a adopta măsurile necesare și de a raporta periodic progresul în îndeplinirea criteriilor de aderare”, se menționează într-un comunicat al Executivului.
Astfel, noul act normativ aduce următoarele elemente de noutate: ▪ definește Codurile de liberalizare ale OCDE ca fiind instrumentele juridice intitulate Codul de liberalizare a mișcărilor de capital și Codul de liberalizare a operațiunilor curente invizibile; ▪ introduce posibilitatea accesului extins pe piață pentru administratorii din state membre ale OCDE care vor putea administra fonduri de pensii și gestiona activele participanților din România; în mod similar, se introduc prevederi referitoare la entitățile responsabile cu depozitarea și custodia activelor fondurilor de pensii, în care vor fi cuprinse și instituțiile bancare din state aderente la codurile de liberalizare ale OCDE autorizate pentru activitatea de depozitare; ▪ permite fondurilor de pensii facultative și ocupaționale să aplice strategii adaptate vârstei: participanții vor putea alege fonduri care ajustează automat riscul investițiilor în funcție de apropierea de vârsta pensionării; ▪ prevede pentru jurisdicțiile aderenților la codurile de liberalizare ale OCDE condiții similare cu ale statelor membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, în ceea ce privește investițiile fondurilor de pensii în instrumente financiare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate din aceste state, inclusiv flexibilizarea limitelor de investiții, conform recomandărilor; ▪ stabilește un cadru mai adecvat de condiții care participantul trebuie să le îndeplinească pentru a primi pensia privată (de exemplu, eliminarea numărului minim de contribuții necesare pentru a beneficia de pensie privată); ▪ completează prevederile legislative cu elemente care conduc la întărirea capacității de supraveghere a ASF și de asigurare a stabilității pieței, pentru protejarea corespunzătoare a participanților.
„Prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență, România este mai aproape de standardele internaționale ale OCDE, modernizează sistemul pensiilor private și oferă mai multă siguranță și flexibilitate pentru toți cei care contribuie la aceste fonduri”, precizează Executivul, în comunicat.
ECONOMIE
Au fost adoptate „Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României” și „Registrul beneficiarilor programelor de formare”

Guvernul a adoptat, prin OUG, Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României și Registrul beneficiarilor programelor de formare. „Acest Registru va reflecta nivelul competențelor digitale de bază pe care îl au cetățenii. Obiectivul principal al Cadrului de competențe digitale pentru cetățenii României (DigCompRo) este de a standardiza și de a oferi o orientare clară a competențelor digitale pentru cetățeni într-un cadru unitar. Acest standard național pentru competențele digitale, adaptat din cadrul de competențe digitale al UE, contribuie la stabilirea unui sistem comun pentru întreaga administrație publică, pentru mediul privat și societatea civilă și pentru cetățeni în ceea ce privește dezvoltarea competențelor digitale, măsurarea și certificarea acestora”, precizează Executivul, într-un comunicat.
Ministerul Educației și Cercetării va integra DigCompRo în curriculumul național și în programele de formare a cadrelor didactice, colaborând la actualizarea periodică a cadrului.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale va colabora la elaborarea și actualizarea standardelor ocupaționale, potrivit domeniului de competență.
Autoritatea Națională pentru Calificări va putea integra DigCompRo în procesul de elaborare și actualizare a standardelor ocupaționale și va dezvolta sistemul de validare a competențelor digitale.
Institutul Național de Statistică va colecta și raporta date privind nivelul competențelor digitale ale populației în conformitate cu DigCompRo.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) va coordona implementarea DigCompRo, va monitoriza și raporta periodic asupra modului în care acesta este utilizat în strategiile și programele naționale. Totodată, cu consultarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a Ministerului Educației și Cercetării și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, MEDAT va formula propuneri de actualizare periodică a DigCompRo. Revizuirea și actualizarea cadrului DigCompRo se va face la maximum 3 ani.
De asemenea, la nivelul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), în vederea monitorizării preliminare a rezultatelor investițiilor în domeniul transformării digitale, se instituie ca instrument de monitorizare Registrul Beneficiarilor programelor de formare. Registrul va conține date cu caracter personal, accesul fiind limitat la personalul autorizat al ADR, desemnat prin decizie internă, și la alte autorități, în condițiile legii. ADR asigură securitatea datelor prin măsuri tehnice și organizatorice adecvate, beneficiarii fiind informați despre prelucrarea datelor, conform principiilor și normelor GDPR. Formatul Registrului, categoriile de date prelucrate, procedurile detaliate de acces, stocare și ștergere a datelor, precum și alte măsuri specifice de protecție a datelor cu caracter personal se stabilesc prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, în termen de 60 de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, cu avizul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
ECONOMIE
ANAF atrage atenția asupra unei noi campanii de e-mailuri false transmise în numele instituției

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false (email spoofing – falsificarea de e-mail apare atunci când un atacator folosește un mesaj de e-mail pentru a păcăli un destinatar să creadă că provine de la o sursă cunoscută și/sau de încredere) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că „au dreptul la rambursare datorită plății în exces a impozitelor”.
„Pentru siguranța dumneavoastră, vă sfătuim să NU deschideți aceste e-mailuri, iar dacă au fost deschise să NU accesați documentele anexate sau link-urile din conținut. De asemenea, evitați să efectuați plăți sau să transmiteți date confidențiale! Totuși, în cazul în care ați interacționat cu astfel de materiale sau site-uri false, ANAF vă recomandă să raportați imediat aceste situații autorităților. Vă asigurăm că departamentele de specialitate ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală tratează cu deosebită seriozitate securitatea cibernetică a instituției și a contribuabililor, care este o prioritate absolută”, precizează ANAF, în comunicat.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 14 aprilie 2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 6 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 15.04.2025
-
ECONOMIEacum 5 zile
Guvernul a modificat cadrul legislativ privind piața pensiilor private
-
ECONOMIEacum 6 zile
ANAF atrage atenția asupra unei noi campanii de e-mailuri false transmise în numele instituției
-
ÎNREGISTRĂRIacum 5 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 17.04.2025
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile
-
ECONOMIEacum 7 zile
Start pentru înscrierile în programul Start-Up Nation, ediția a patra
-
ECONOMIEacum 6 zile
România se numără printre țările UE cu cele mai ample scăderi ale producției industriale în luna februarie