România ocupă locul doi în Europa la numărul de familii de albine, după Spania, cu un total de 2,3 milioane, înregistrând o producție de miere de...
Mai multe măsuri pentru asigurarea și îmbunătățirea condițiilor de siguranță a participanților la trafic au fost adoptate printr-un act normativ, fiind propuse măsuri în sarcina administratorului...
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează astăzi, 1 septembrie, ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile...
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației au emis, astăzi, ordinul comun prin care valabilitatea a 661 de standarde ocupaționale, care nu au mai fost...
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie și țările EFTA) au crescut cu 16,7% în iulie, comparativ cu perioada similară din 2022, a...
Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local până pe 29 septembrie 2023, ora 23:59, sau până la epuizarea...
Peste 52 milioane euro din Fondul european de dezvoltare regională vor fi alocate pentru a sprijini achiziționarea a 37 de trenuri electrice pentru 13 rute interregionale din România,...
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de licitație publică pentru achiziția serviciilor de proiectare și...
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Ministerul Educației urmează să emită un ordin comun prin care actualele standarde ocupaționale să fie prelungite până la data...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat eliberarea de adeverințe pentru solicitanții schemei de ajutor de stat reglementată de OUG nr. 61/2023 privind...
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a lansat în dezbatere publică Pachetul de informații pentru competiția Centre de Excelență CoE2023 din cadrul Programului 5.6 – Provocări,...
Comisia Europeană (CE) a propus miercuri un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a...