Guvernul a adoptat o OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EximBank – S.A. Actul normativ...
România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică și îndeplinirea criteriilor de convergență și luând în...
Rata anuală a inflației în zona euro și-a continuat creșterea în luna mai, ajungând la un maxim istoric de 8,1%, în condițiile în care războiul din...
Rezervele valutare administrate de Banca Națională a României (BNR) se situau, la 31 mai 2022, la nivelul de 40,920 miliarde euro, față de 40,501 miliarde euro...
811 fermieri vor primi fonduri europene în cuantum total de 448,2 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor pe care aceștia le vor realiza în propriile exploatații...
Guvernul a aprobat, printr-o OUG, prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a aplicării măsurii de sprijin financiar pentru reducerea timpului de muncă, destinată atât angajatorilor, precum...
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit sesiunea de înscriere atât pentru pesoanele fizice, cât și pentru persoane juridice, inlusiv UAT -uri și instituții publice, în...
Consiliul Concurenței recomandă actualizarea cadrului legislativ din domeniul aditivilor alimentari cu legislația europeană, având în vedere că există diferențe care pot crea confuzii și dezavantaje furnizorilor...
Documentul poate fi depus și ulterior completării formularelor de înscriere în sistemul informatic, dar nu mai târziu de încheierea contractului de acordare a ajutorului de stat.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că, la 1 iunie, începe procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin...
Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a aplicat amenzi de peste trei milioane de lei în primele patru luni ale acestui an, pentru nerespectarea legislației din domeniul...
Sâmbătă, 28 mai, va intra în vigoare Directiva privind o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme,...