PROFESIA CONTABILĂ
Filiala CECCAR Ialomița: Ziua Editurii CECCAR în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Salonului Anual de Carte
La Slobozia se desfășoară, în perioada 10 octombrie – 4 noiembrie a.c., a XXV-a ediție a Salonului anual de carte, eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița.
Cu această ocazie Filiala CECCAR Ialomița a organizat, la 13 octombrie, Ziua Editurii CECCAR. Astfel a avut loc o masă rotundă cu tema Fiscalitatea pe înțelesul tuturor, la care au participat profesioniști contabili, elevi ai claselor de specialitate din cadrul Liceului „Alexandru Ioan Cuza”, manageri ai compartimentelor financiar-contabile din instituțiile de cultură alături de care au participat, în calitate de invitați, asist. univ. dr. Radu Ciobanu și Camelia Malama, vicepreședinte al Consiliului Superior al CECCAR.
Elevii și-au manifestat interesul pentru diverse aspecte între care impozitarea veniturilor realizate din desfășurarea de activități în calitate de colaboratori pe diverse proiecte, precum și față de probleme ale mediul economic național, amintindu-se aici impactul deselor modificări fiscale asupra economiei, raportarea fiscalității din România la fiscalitatea altor state europene. S-au adus în atenția cunoscătorilor și nu numai cărțile de specialitate ale Editurii CECCAR, invitații având posibilitatea să răsfoiască publicațiile și să descifreze, și cu ajutorul acestora, tainele contabilității.
Evenimentul cultural a înscris de-a lungul timpului prezențe importante din lumea celor care s-au aplecat asupra scrierii unor cărți de specialitate, precum fostul președinte al CECCAR, Marin Toma, care a lansat pentru prima dată în cadrul unui eveniment de carte lucrarea intitulată Drumuri prin memoria profesiei contabile, profesorul universitar dr. Mihai Ristea, un reputat om de știință și un creator al contabilității moderne din România. De asemenea, au participat la asemenea manifestări autori cunoscuți în domeniu precum prof. univ. Corina Graziella Dumitru, lect. univ. Maria Mădălina Gîrbină, lect. univ. dr. Florin Dobre, directorul general al CECCAR, care a prezentat anul trecut o lucrare de referință în domeniul TVA.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Vrancea: Elevii au făcut cunoștință cu profesia contabilă
Luni, 20 noiembrie 2023, elevi ai Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani au vizitat sediul filialei CECCAR Vrancea, alături de Carmen Taban, profesor de Contabilitate, expert contabil.
Cu acest prilej, elevilor le-a fost prezentat organismul profesional CECCAR, oportunitățile de carieră pe care le deschide profesia contabilă, o profesie fit for future, precum și modul în care pot obține calificările de top în domeniul financiar-contabil: expert contabil, contabil autorizat.
Reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, Marilena Răvaș și Claudia Codrescu, și-au manifestat interesul în dezvoltarea procesului de instruire practică a elevilor din liceele cu profil economic, în colaborare cu CECCAR. La întâlnire au participat administratori ai unor societăți de contabilitate și expertiză contabilă, ce au împărtășit elevilor anumite aspecte-cheie și secrete privind activitatea profesională.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR se alătură demersului de susținere a Declarației cu privire la climă, emisă de ISSB
Susținerea standardului de referință al ISSB în cadrul COP28: „Riscurile climatice au un impact din ce în ce mai mare asupra companiilor și capitalului. Așadar, ca răspuns la apelurile la acțiuni climatice din cadrul COP28, susținem înființarea unei infrastructuri de piață care să faciliteze prezentări de informații legate de climă consecvente și comparabile la nivel global. Ne asumăm un angajament față de avansarea adoptării și utilizării standardului legat de climă al ISSB ca standard global de referință în domeniul climei.”
IFAC, în calitate de voce globală a profesiei contabile, încurajează toate organizațiile membre să susțină această declarație. Susținerea declarației de către IFAC reprezintă un apel la acțiuni îmbunătățite și mai bine coordonate ale profesiei contabile pentru a contribui la stimularea unui sistem global îmbunătățit de raportare .
În anticiparea evenimentului global COP28, ISSB a prezentat Declarația cu privire la climă, document care marchează un pas semnificativ în prioritizarea agendei climatice și valorificarea beneficiilor prezentărilor de informații eficiente. Declarația cuprinde diverse domenii esențiale, inclusiv stimularea colaborării dintre sectoarele de activitate, reducerea emisiilor de carbon și creșterea alocării de finanțări destinate acestui scop.
CECCAR a răspuns pozitiv la apelul IFAC, alăturându-se inițiativei ISSB și semnând Declarația care va fi lansată în cadrul COP28, eveniment ce va avea loc în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie 2023 în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Mai multe detalii despre apelul IFAC, precum și despre inițiativele organismului internațional pentru susținerea rolului profesiei contabile în facilitarea acțiunilor legate de climă regăsiți pe site-ul IFAC.
Articolul poate fi accesat pe site-ul IFAC, fiind disponibil atât în limba engleză, cât și în limba română, cu ajutorul integrării instrumentului Google Translate de către IFAC. Varianta în limba română poate fi accesată din bara de sus a site-ului, prin butonul dedicat.
Vă rugăm să aveți în vedere că informațiile de pe site-ul IFAC sunt traduse automat prin intermediul Google Translate. CECCAR nu își asumă responsabilitatea pentru acuratețea traducerii informațiilor de pe site-ul IFAC, neavând nicio contribuție în acest sens. Textul original este cel disponibil în limba engleză.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Neamț: Ședința lunară a experților contabili și contabililor autorizați din județ cu conducerea filialei Corpului
Joi, 9 noiembrie, experți contabili și contabili autorizați din județul Neamț s-au reunit în sala de ședințe a Grand Hotel Ceahăul pentru a discuta aspecte legate de activitatea profesională, în ședința lunară a membrilor filialei cu conducerea locală a CECCAR. Invitat special al întâlnirii a fost șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice, Vasile Daniel Kudera.
La eveniment au participat 58 de membri, discuțiile concentrându-se pe aspecte privind reforma fiscală, cu accent pe noile plafoane pentru operațiunile de încasări și plăți cu numerar.
Totodată, membrii filialei au analizat, împreună cu reprezentantul AJFP, alte spețe întâlnite în activitatea profesională legate de îndeplinirea obligațiilor fiscale ale contribuabililor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 16.11.2023
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile
CECCAR Neamț: Ședința lunară a experților contabili și contabililor autorizați din județ cu conducerea filialei Corpului
-
PROFESIA CONTABILĂacum o zi
CECCAR Vrancea: Elevii au făcut cunoștință cu profesia contabilă
-
ECONOMIEacum 3 zile
Buget de peste 72,6 milioane de lei pentru o nouă sesiune Rabla Plus, destinată persoanelor fizice
-
ECONOMIEacum 4 zile
UE a ajuns la un acord pentru a înceta să mai transfere deșeuri către țările care nu le pot procesa
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 21.11.2023
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF propune modificări la formularul 112
-
ECONOMIEacum 2 zile
ADR: România a înființat și operaționalizat primul Laborator Digital pentru Politici Publice