Rețele sociale

ECONOMIE

Dolarul se apreciază cu peste 1 ban şi jumătate, în timp ce euro scade

Radio CECCAR FM

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,2659 lei pentru un dolar, în creştere cu peste 1 ban şi jumătate faţă de şedinţa precedentă, atingând un nou maxim istoric, în timp ce euro scade sub 4,51 lei, cu cel mai mic nivel al săptămânii, de 4,5093 lei.

„EUR/RON a terminat şedinţa de ieri cu 0,3% mai jos pe fondul unor volume tranzacţionate peste medie. Cu valutele din regiune închizând şedinţa de ieri depreciate faţă de moneda unică şi corecţiile de pe pieţele regionale pentru titluri suverane, suspectăm că un ordin comercial a determinat întărirea leului având în vedere că decizia Curţii Constituţionale de a amână un verdict privind legea conversiei creditelor în CHF era aşteptată de către piaţă, în opinia noastră”, apreciază analiştii ING Bank într-un raport citat de News.ro.

Ei se aşteptau pentru şedinţa de joi, în contextul vacanţei din SUA, ca direcţia pentru EUR/RON să fie mai degrabă de creştere pe fondul corecţiilor pieţelor de bonduri asiatice după ce minutele Fed au cimentat aşteptările privind o creştere a ratei de dobânda în decembrie.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apropiat din nou miercuri de pragul de 4,25 lei, depăşit vineri, după ce luni coborâse la 4,24 lei. Moneda americană a atins vineri un nivel maxim istoric în raport cu leul, ajungând la 4,2523 lei.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Euro s-a apreciat miercuri uşor faţă de şedinţa precedentă, la 4,5150 lei, de la 4,5103 lei.

Cursul francului elveţian, considerat monedă-refugiu în perioade dificile, s-a redus joi la 4,1990 lei, de la 4,2078 lei în şedinţa de miercuri.

ECONOMIE

ANAF: Proiectul Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, Procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, precum și modelul și conținutul formularelor 261 și 262. ANAF reamintește, în Referatul de aprovare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit dispozițiilor art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nedepunerea declarației de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale prin decizie de impunere. Prin Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, precum și prin OUG nr.43/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost reglementat, în Codul fiscal, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare.

Astfel, potrivit dispozițiilor Titlului X^1 din Codul fiscal, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se calculează, se declară și se plătește, începând cu anul 2024, de următoarele persoane:

 persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art.457 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, depășește 2.500.000 lei;

▪ persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.

Termenul de declarare și plată a sumei datorate cu titlu de impozit special este până la data de 30 septembrie inclusiv a anului fiscal curent, pentru proprietățile reprezentând clădiri rezidențiale, respectiv până la data de 31 decembrie inclusiv a anului fiscal curent, în cazul proprietăților reprezentând autoturisme.

Pentru stabilirea și declararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, contribuabilii au obligația completării și depunerii formularului 216 „Declarație privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”, aprobat prin OPANAF nr.3738/2024.

„Ca urmare, în cazul contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, sunt aplicabile dispozițiile art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare”, se menționează în Referatul de aprobare.

În acest context, prin noul proiect de Ordin supus consultării publice se propun următoarele:

● aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare;

● aprobarea modelului și conținutului următoarelor formulare:

  1. „Notificare privind nedeclararea impozitului special pe bunurile imobile și/sau mobile”;
  2. „Invitație la cel de-al doilea termen al audierii, în vederea exercitării dreptului de exprimare a unui punct de vedere”;
  3. „Referat privind privind estimarea bazei de impozitare a bunurilor imobile și mobile de valoare mare”;
  4. „Decizie de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ (formularul 261) și anexa la acesta;
  5. „Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ (formularul 262);
  6. „Notificare privind depunerea declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare după termenul prevăzut la art.107 alin.(5) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală ”.

Actul normativ urmează să se aplice pentru stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile, datorat de contribuabili începând cu anul 2024.

Continuare

ECONOMIE

A fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete pentru următoarele 12 luni

Radio CECCAR FM

Prin OMF nr. 485/2025, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 249/21.03.2025, a fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete în perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026 inclusiv. Astfel, potrivit noului act normativ, nivelul acestei accize în următoarele 12 luni este de 560,86 lei/1.000 țigarete.

Continuare

ECONOMIE

Firmele și persoanele fizice vor avea la dispoziție 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor CAEN

Radio CECCAR FM

Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, o perioadă de 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor din Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) de către firme și persoane fizice, ca urmare a intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2025, a versiunii actualizate CAEN Rev.3. Noul act normativ adoptat de Executiv modifică HG nr.656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN.

Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, termenul de 18 luni începe să curgă de la publicarea HG în Monitorul Oficial: „În acest timp de 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri, atât versiunea revizuită, CAEN Rev.3, cât și versiunea precedentă CAEN vor fi recunoscute și acceptate în relația cu alte persoane fizice sau juridice.”

Astfel, în intervalul amintit, vor fi recunoscute și acceptate atât versiunea actualizată a CAEN, cât și versiunea precedentă, în relația cu persoanele fizice și juridice.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura are scopul de a facilita implementarea actualizării codurilor CAEN, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru persoanele fizice și juridice cărora li se aplică noua reglementare.

„Actualizarea sistemului CAEN va afecta un număr semnificativ de persoane fizice și juridice, dar și instituțiile publice. Această schimbare presupune ca societățile, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) să-și actualizeze obiectul de activitate în conformitate cu noua clasificare”, precizează reprezentanții Guvernului.

Continuare
ECONOMIEacum 3 ore

ANAF: Proiectul Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în consultare publică

ECONOMIEacum 3 ore

A fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete pentru următoarele 12 luni

ECONOMIEacum 3 ore

Firmele și persoanele fizice vor avea la dispoziție 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor CAEN

ECONOMIEacum 3 ore

AFIR anunță prelungirea, până la 30 aprilie 2025, a termenului depunerii proiectelor prin Schema de energie

ECONOMIEacum 4 ore

MMFTSS: Un nou sistem național de management privind consilierea în carieră

ECONOMIEacum o zi

Eurostat: Ungaria și România au avut cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE, în februarie

ECONOMIEacum o zi

Au fost actualizate Metodologia și criteriile de evaluare și selecție pentru Ghidul „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”

ECONOMIEacum o zi

Au fost publicate Metodologia și criteriile de evaluare și selecție aferente Ghidului „Sprijin pentru întreprinderi sociale”

ECONOMIEacum o zi

AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru investițiile în tehnologii și echipamente forestiere

ECONOMIEacum o zi

A fost semnat cel mai scump contract atribuit de România pe infrastructură rutieră

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 18.03.2025

ECONOMIEacum 2 zile

APIA primește cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Trending