Rețele sociale

ECONOMIE

Studenţii la universităţi din România vor călători gratuit cu trenul, indiferent de vârstă

Radio CECCAR FM

Toţi studenţii din România vor avea gratuitate la transportul feroviar pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanţelor universitare şi indiferent de operatorul feroviar, măsuri incluse într-o Ordonanţă de Urgenţă (OUG) privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată recent în Monitorul Oficial, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Ministerul Transporturilor, citat de News.ro.

OUG 2/2017, publicată în Monitorul Oficial în data de 6 ianuarie, face referire la adoptarea în anul 2017 a unor măsuri privind majorarea salariilor pentru unele categorii de bugetari, majorarea burselor pentru studenţi, majorarea pensiilor din sistemul public şi majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari.

În plus, de la 1 februarie, se aplică şi măsura privind asigurarea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi.

Miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi ministrul Consultării Publice, Gabriel Petrea, împreună cu reprezentanţi ai companiilor de transport CFR Călători şi Metrorex, au participat la o întâlnire cu reprezentanţi ai unor organizaţii studenţeşti, pentru a discuta normele de aplicare a gratuităţilor.

Astfel, gratuitatea la transportul intern feroviar se acordă tuturor studenţilor înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România, de stat sau privată.

Aceştia pot fi înscrişi la programe de studii de la toate cele trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat, indiferent de forma de finanţare a studiilor (buget sau taxă).

Vor beneficia de aceste facilităţi toţi studenţii, indiferent de vârstă şi naţionalitate, pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanţelor universitare şi indiferent de operatorul feroviar.

”CFR Călători va facilita rezervarea biletelor gratuite atât la ghişee, automate, cât şi online. În perioada următoare, compania va implementa un sistem online de înregistrare a studenţilor eligibili pentru aceste biletele gratuite”, se arată în comunicat.

De asemenea, a fost discutată inclusiv posibilitatea de a creşte gradul de acces al transportului cu metroul pentru toţi studenţii din România, printr-o serie de măsuri ce urmează a fi analizate la nivel ministerial.

ECONOMIE

MF propune un Program Național pentru Sprijinul Marii Industrii

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de OUG publicat astăzi în transparență decizională, înființarea Programului Național pentru Sprijinul Marii Industrii (PNSMI). Potrivit Notei de fundamentare care însoțește proiectul, prevederile actului normativ sunt de natură să eficientizeze cheltuirea sumelor provenite din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și sunt în concordanță cu Directiva 2003/87/CE revizuită. „Neadoptarea prezentului act normativ va conduce la scăderea aportului adus de industria prelucrătoare atât la formarea brută de capital fix, cât și la scăderea valorii adăugate la nivelul economiei naționale. De asemenea, o altă consecință a neadoptării prezentului act normativ este imposibilitatea distribuirii sumelor rezultate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente sectorului aviație, precum și limitarea accesului celorlalți beneficiari eligibili la aceste fonduri”.

Conform inițiatorilor proiectului, acesta vizează înființarea PNSMI, care are drept scop sprijinul industriei prelucrătoare care desfășoară activități cărora li se aplică prevederile Directivei 2003/87/CE, cu modificările și completările ulterioare, incluse în Anexa I la Directivă, în conformitate cu normele privind ajutorul de stat, prin modificarea art.10 din OUG nr.115/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv redistribuirea sumelor obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Valoarea PNSMI este de 1 miliard de euro. Programul se va derula pe o perioadă de 6 ani, pentru finanțarea investițiilor care conduc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și care se situează sub valorile de referință relevante pentru alocarea cu titlu gratuit prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/447 al Comisiei, cu respectarea regulilor privind ajutorul de stat.

De asemenea, avându-se în vedere că, începând cu 1 ianuarie 2025, certificatele aferente sectorului aviație și instalațiilor staționare nu se vor mai licita separat, precum și faptul că scopurile pentru utilizarea sumelor sunt aceleași, conform art. 10 alin. (3) din Directiva 2003/87/CE este necesară abrogarea art. 11 din OUG nr.115/2011.

În contextul în care Ministerul Finanțelor este instituția desemnată de România ca Adjudecător în cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră EU ETS și îndeplinește cu succes acest rol unic pentru România, de la debutul proceselor de licitații în România (anul 2012) și până în prezent, este necesară modificarea art.3 alin.(1) din OUG nr.115/2011, cu modificările și completările ulterioare. În plus, având în vedere modificarea termenului de raportare către Comisia Europeană a modului de utilizare a sumelor obținute din licitarea certificatelor la 31 iulie, urmează să se modifice art. 13 din OUG nr.115/2011.

Continuare

ECONOMIE

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 6%, în septembrie

Radio CECCAR FM

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 6%, în septembrie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 585,7 milioane de lei, de la 552,1 milioane de lei în august, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF) și consultate de Agerpres. Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 11,73%, de la 174,8 milioane de lei la 154,3 milioane lei, iar cele de peste 120 de zile au crescut cu 11,8%, de la 303,5 milioane de lei, în august 2024, la 339,4 milioane de lei în septembrie 2024. Arieratele peste 360 de zile au înregistrat un avans de 24,6%, de la 73,8 milioane lei la 92 milioane lei.

Potrivit sursei citate, în ceea ce privește bugetele locale, arieratele au crescut cu 7,2%, de la 503,89 milioane de lei (în august 2024) la 540,5 milioane de lei (în septembrie 2024). Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 1,5%, la 135,3 milioane lei, cele peste 120 de zile cu 12,1%, la 326,1 milioane lei, iar arieratele mai mari de 360 de zile au crescut cu 27,7%, până la 79,2 milioane de lei. La capitolul „Buget de stat și autonome”, arieratele au scăzut de la 48,3 milioane de lei în august 2024, la 45,2 milioane de lei în septembrie (-6,42%). Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 20,17%, la 19 milioane lei. Cele de peste 120 de zile s-au majorat cu 6,3%, la 13,4 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile au crescut la 12,9 milioane lei (+9,3%).

Continuare

ECONOMIE

ANSVSA a lansat Portalul Veterinar

Radio CECCAR FM

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a lansat Portalul Veterinar, care permite utilizatorilor să acceseze istoricul rezultatelor analizelor efectuate în rețeaua Laboratoarelor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, a anunțat instituția, într-un comunicat. „Portalul poate fi accesat la adresa portal.ansvsa.ro. Operatorii economici trebuie să facă o solicitare scrisă către Institutele Naționale de Referință Veterinare sau Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene pentru a obține un cont unic de acces, cu utilizator și parolă”, se men0ționează în comunicat.

Potrivit reprezentanților ANSVSA, în ultimul deceniu, rețeaua de laboratoare subordonată Autorității a înregistrat peste 3.410.239 de cereri de analize și a analizat 36.919.632 de probe, atât în domeniul sănătății animalelor, cât și al siguranței alimentelor.

„Mii de probe sunt prelucrate zilnic în laboratoarele rețelei ANSVSA. Timpul economisit de partenerii noștri prin accesarea online a propriilor buletine de analize este esențial. Este vorba despre utilizarea eficientă a timpului și valorificarea noilor tehnologii, precum și a avantajelor digitalizării”, a declarat dr. Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA.

Avantajele și funcționalitățile portalului veterinar includ:  acces sigur și facil pentru vizualizarea buletinelor de analiză; ▪ istoricul analitic al tuturor buletinelor de analiză pentru fiecare partener/client; ▪ verificarea în timp real a stadiului cererilor de analize în laborator (de exemplu: în lucru, finalizată etc.); ▪ informare rapidă asupra rezultatelor analizelor pentru probele înregistrate în cele 41 de laboratoare județene și cele 3 institute naționale de referință; ▪ acces rapid la buletinele de analiză pentru personalul ANSVSA și DSVSA, în funcție de unitățile atribuite; ▪ economie de timp prin vizualizarea rezultatelor analizelor, fără necesitatea deplasării la sediul laboratoarelor; ▪ interfață optimizată pentru dispozitive mobile (telefoane inteligente, tablete etc.); ▪ interconectare cu toate laboratoarele subordonate ANSVSA; ▪ accesul la buletinele de analiză se face doar după aprobarea prealabilă a personalului autorizat din fiecare laborator; ▪ transferul de date se realizează prin conexiuni securizate.

Continuare

Trending