ECONOMIE
România a ajuns pe locul trei în lume după deficitul de angajaţi calificaţi, în urma Japoniei şi Taiwanului
Doar două ţări din lume – Japonia şi Taiwan – au dificultăţi mai mari decât România în ceea ce priveşte deficitul de angajaţi talentaţi, 72% dintre firmele de pe piaţa locală având această problemă, iar cele mai mari probleme sunt în găsirea de meseriaşi calificaţi, muncitori, ingineri şi operatori de producţie, potrivit unui studiu efectuat de compania de cercetare în domeniul resurselor umane, ManpowerGroup, publicat joi și citat de News.ro.
Firmele care activează în România se confruntă cu dificultăţi tot mai mari în găsirea de angajaţi calificaţi, în contextul în care numărul şomerilor a ajuns la 521.202 în noiembrie 2016, nivel minim după izbucnirea crizei, în 2008, iar rata şomajului a coborât la 5,7%, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în al treilea trimestru din 2016 cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 62.900, în ciuda şomajului încă ridicat din unele regiuni.
În Japonia, 86% dintre firme au dificultăţi în a găsi angajaţi calificaţi, iar în Taiwan 73%. România este urmată, în clasamentul ţărilor cu cele mai mari probleme în găsirea de angajaţi calificaţi, de Hong Kong (69%), Turcia (66%) şi Bulgaria (62%).
Problema cu care se confruntă România pe piaţa muncii este una fără precedent în istoria studiului Manpower.
„Deficitul de talente raportat de angajatorii români a ajuns la o extindere fără precedent în istoria studiului din România, ponderea celor care întâmpină dificultăţi fiind dublă faţă de media europeană. În contextul unor intenţii de angajare favorabile, care în 2016 / 2017 şi-au atins şi depăşit deja nivelul istoric de optimism, competiţia pentru competenţele de care angajatorii au nevoie va deveni din ce în ce mai acerbă”, a declarat directorul de marketing pentru Europa în cadrul Manpower, Corina-Bianca Gonteanu.
La fel ca în ultimele trei ediţii ale studiului (2012 – 2015), posturile cele mai dificil de ocupat sunt cele de meseriaşi calificaţi, urmate de muncitori, ingineri şi operatori producţie.
În topul posturilor dificil de ocupat se regăsesc şi şoferii (locul 5), personalul pentru hoteluri şi restaurante (locul 6), programatori (locul 7), vânzători (locul 8), contabili (locul 9) şi manageri (locul 10).
”Angajatorii consideră că principalul motiv pentru care ocuparea acestor posturi vacante prezintă dificultăţi este lipsa candidaţilor disponibili, altfel spus numărul redus de candidaţi, identificat drept cauză a deficitului de 35% dintre angajatori. 21% spun că este vorba de lipsa competenţelor specifice rolului (hard skills), iar 18% menţionează lipsa de experienţă practică”, se arată în studiu.
Pentru a contracara deficitul de talente, cei mai mulţi angajatori (52%) oferă beneficii şi avantaje suplimentare candidaţilor, 51% investesc în dezvoltarea personalului existent, iar 48% oferă pachete salariale mai mari.
ECONOMIE
MF propune modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Codul fiscal
Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat un proiect de OUG pentru modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, document prin care se propune modificarea dispozițiilor Codului fiscal în sensul flexibilizării condițiilor actuale din Codul fiscal care restricționează posibilitatea introducerii de impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, majorarea celor existente, eliminării sau reducerii facilităților existente, a căror intrare în vigoare să fie prevăzută la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
În acest sens, noul proiect – publicat pe site-ul MF pentru consultare – are în vedere introducerea unei excepții de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în situații extraordinare de procedură de deficit bugetar excesiv constatate potrivit Tratatelor Uniunii Europene și a regulamentelor subsidiare agreate la nivel european, să poată fi efectuate modificări și/sau completări ale Legii nr. 227/2015, prin care se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, cu intrare în vigoare la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ECONOMIE
Modificări la procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă
Astăzi a fost publicată, în Monitorul Oficial nr.847/20.09.2023, HG nr. 849/2023 pentru modificarea HG nr. 973/2006 privind procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă, act normativ care vizează alinierea legislației vamale naționale de profil cu legislația vamală unională în vigoare și creează coerență și predictibilitate legislativă.
Noua Hotărâre de Guvern modifică prevederile HG nr. 973/2006 în concordanță cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, OUG nr. 96/2020 pentru modificarea Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum și cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Inițiatorii menționează în Nota de fundamentare a actului normativ, că, în ceea ce privește constituirea unei garanții suficiente care să asigure încasarea taxelor la import și a altor taxe și impozite datorate bugetului de stat, potrivit legii, în cadrul operațiunilor vamale, se va suplini vidul creat prin abrogarea articolelor 215, 216 și 221 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 90 alin. (1), art. 92 și 93 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, MF precizează că pentru a identifica importurile care prezintă un risc important de subevaluare, România trebuie să țină cont și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu precădere hotărârile pronunțate în cauza C-187/21- FAWKES Kft.v Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága, respectiv cauza C213/2019 – Comisia Europeană împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar actul normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial are în vedere și aceste aspecte.
ECONOMIE
BNR atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon)
Banca Națională a României (BNR) anunță că a primit o serie de sesizări care semnalau utilizarea numerelor de contact telefonice indicate pe pagina website a BNR (0213130410 sau 0213152750) de către persoane care pretindeau că vorbesc din partea BNR, în legătură cu presupuse împrumuturi online făcute pe numele celor apelați.
Se solicitau date personale, sub diverse pretexte (confirmarea unor cereri de împrumut, ștergerea împrumutului din sistem, date de card etc., în funcție de răspunsurile date de cel contactat).
„Atragem atenția că aceste apeluri nu au fost inițiate din rețeaua telefonică a BNR și reiterăm faptul că Banca Națională a României, în calitatea sa de bancă centrală a țării, îndeplinește atribuții reglementate expres de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, și nu este abilitată să ofere populației produse sau servicii de creditare.
Este important să nu se dea curs solicitărilor de acest tip, venite din partea unor persoane care pretind că sunt salariați sau reprezentanți ai BNR și care invocă pretinse împrumuturi solicitate/aprobate/acordate de BNR, și solicită date sau documente cu caracter personal sau transferuri de bani în diferite scopuri”, se menționează în comunicatul băncii centrale.
Totodată, BNR a sesizat poliția în legătură cu utilizarea frauduloasă a numerelor de telefon și a numelui BNR.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 14.09.2023
-
ECONOMIEacum 3 zile
MF a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind noile măsuri fiscal-bugetare
-
ECONOMIEacum 3 zile
Modificări la Procedura de anulare a obligațiilor de plată accesorii
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.09.2023
-
ECONOMIEacum 2 zile
Modificări la procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă
-
ECONOMIEacum 4 zile
Comisia Europeană a emis propunerea BEFIT și Pachetul de sprijin pentru IMM-uri
-
ECONOMIEacum 4 zile
UE a înregistrat în primele șapte luni un deficit al balanței comerciale de 10,2 miliarde euro
-
ECONOMIEacum 3 zile
APIA primește cereri de acordare a unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase