ECONOMIE
IMM-urile vor primi ajutor financiar de la Guvern pentru promovarea pe pieţele externe
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care întreprinderile mici şi mijlocii vor putea accesa fonduri nerambursabile de până la 50.000 de lei anual în vederea promovării lor pe pieţele externe, potrivit News.ro.
Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, facilitează promovarea produselor şi serviciilor IMM-urilor pe pieţele externe, stimulând comunicarea şi parteneriatul în afaceri şi pregătind întreprinzătorul în domeniul tehnicilor de promovare pe noi pieţe.
”În cadrul programului, fiecare beneficiar poate obţine pe parcursul unui an maximum 50.000 lei, sumă nerambursabilă. Anual, se estimează un număr de maxim 500 de beneficiari”, a anunţat Guvernul.
Banii vor putea fi folosiţi de IMM-uri pentru participări la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu; participări la misiuni economice organizate în străinătate; crearea identităţii vizuale a unei firme (marcă, siglă, slogan); realizarea unui site pe Internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională; participări la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe; documentare de piaţă şi alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.
„Internaţionalizarea reprezintă o gura de oxigen pentru multe firme româneşti mici şi mijlocii. Un procent de 4,67 din IMM-urile româneşti au activităţi de export, România situându-se la mai putin de jumătate din media europeană. Consider că este momentul ca România să facă faţă competiţiei globale şi cred că acest program oferă sprijin real în domeniu”, a declarat Florin Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
ECONOMIE
ANAF: Proiectul Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în consultare publică

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, Procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, precum și modelul și conținutul formularelor 261 și 262. ANAF reamintește, în Referatul de aprovare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit dispozițiilor art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nedepunerea declarației de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale prin decizie de impunere. Prin Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, precum și prin OUG nr.43/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost reglementat, în Codul fiscal, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare.
Astfel, potrivit dispozițiilor Titlului X^1 din Codul fiscal, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se calculează, se declară și se plătește, începând cu anul 2024, de următoarele persoane:
▪ persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art.457 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, depășește 2.500.000 lei;
▪ persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.
Termenul de declarare și plată a sumei datorate cu titlu de impozit special este până la data de 30 septembrie inclusiv a anului fiscal curent, pentru proprietățile reprezentând clădiri rezidențiale, respectiv până la data de 31 decembrie inclusiv a anului fiscal curent, în cazul proprietăților reprezentând autoturisme.
Pentru stabilirea și declararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, contribuabilii au obligația completării și depunerii formularului 216 „Declarație privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”, aprobat prin OPANAF nr.3738/2024.
„Ca urmare, în cazul contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, sunt aplicabile dispozițiile art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare”, se menționează în Referatul de aprobare.
În acest context, prin noul proiect de Ordin supus consultării publice se propun următoarele:
● aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare;
● aprobarea modelului și conținutului următoarelor formulare:
- „Notificare privind nedeclararea impozitului special pe bunurile imobile și/sau mobile”;
- „Invitație la cel de-al doilea termen al audierii, în vederea exercitării dreptului de exprimare a unui punct de vedere”;
- „Referat privind privind estimarea bazei de impozitare a bunurilor imobile și mobile de valoare mare”;
- „Decizie de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ (formularul 261) și anexa la acesta;
- „Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ (formularul 262);
- „Notificare privind depunerea declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare după termenul prevăzut la art.107 alin.(5) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală ”.
Actul normativ urmează să se aplice pentru stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile, datorat de contribuabili începând cu anul 2024.
ECONOMIE
A fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete pentru următoarele 12 luni

Prin OMF nr. 485/2025, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 249/21.03.2025, a fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete în perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026 inclusiv. Astfel, potrivit noului act normativ, nivelul acestei accize în următoarele 12 luni este de 560,86 lei/1.000 țigarete.
ECONOMIE
Firmele și persoanele fizice vor avea la dispoziție 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor CAEN

Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, o perioadă de 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor din Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) de către firme și persoane fizice, ca urmare a intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2025, a versiunii actualizate CAEN Rev.3. Noul act normativ adoptat de Executiv modifică HG nr.656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN.
Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, termenul de 18 luni începe să curgă de la publicarea HG în Monitorul Oficial: „În acest timp de 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri, atât versiunea revizuită, CAEN Rev.3, cât și versiunea precedentă CAEN vor fi recunoscute și acceptate în relația cu alte persoane fizice sau juridice.”
Astfel, în intervalul amintit, vor fi recunoscute și acceptate atât versiunea actualizată a CAEN, cât și versiunea precedentă, în relația cu persoanele fizice și juridice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura are scopul de a facilita implementarea actualizării codurilor CAEN, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru persoanele fizice și juridice cărora li se aplică noua reglementare.
„Actualizarea sistemului CAEN va afecta un număr semnificativ de persoane fizice și juridice, dar și instituțiile publice. Această schimbare presupune ca societățile, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) să-și actualizeze obiectul de activitate în conformitate cu noua clasificare”, precizează reprezentanții Guvernului.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 17 martie 2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 6 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 13.03.2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 18.03.2025
-
ECONOMIEacum 5 zile
APIA: Cererile pentru sectorul ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, se depun până la 21 martie
-
ECONOMIEacum 4 zile
AFM: Peste 120 de dealeri au fost validați în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare
-
ECONOMIEacum 4 zile
APIA primește cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
De la student, la expert contabil: CECCAR Arad, la Târgul de joburi al Universității „Vasile Goldiș”
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR Maramureș, partener în formarea viitorilor antreprenori – etapa județeană a competiției Business Plan