Rețele sociale

ECONOMIE

BUGET 2017: Guvernul măreşte bugetul Apărării, dar taie bugetul SRI cu 9,4%

Radio CECCAR FM

Al doilea proiect de buget pentru 2017 al Guvernului condus de Sorin Grindeanu a majorat puternic, faţă de prima variantă, fondurile alocate Ministerului Apărării, de la 11 miliarde lei la 16,3 miliarde lei, echivalent cu 2% din produsul intern brut (PIB), dar a redus semnificativ fondurile alocate Serviciului Român de Informaţii, principalul serviciu de informaţii al României. Noul proiect de buget pe acest an a fost publicat vineri de Ministerul Finanţelor.

Astfel, noul proiect de buget – ce prevede un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB) – alocă pentru Administraţia Prezidenţială 41 milioane lei – faţă de 46,3 milioane lei în prima variantă, de luni, -, cu 15% mai puţin faţă de 2016.

Principalele scăderi sunt la cheltuielile de capital (investiţii), unde fondurile se reduc cu 70%, faţă de o scădere de 40% în prima variantă.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va avea la dispoziţie cu 6,7% mai puţini bani pentru deplasări, iar fondurile pentru protocol scad cu 19%, la 1,2 milioane lei.

La camerele parlamentare, bugetele rămân cele din prima variantă.

Odată cu scăderea numărului de parlamentari s-au redus semnificativ şi bugetele celor două camere parlamentare. Astfel, bugetul Senatului se reduce în 2017 cu 16,8%, la 122,2 milioane lei, în timp ce Camera Deputaţilor are un buget de 266,5 milioane lei, cu 13% mai mic faţă de 2016.

Totuşi, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, primeşte un fond la dispoziţia sa de 205.000 lei, mai mare cu 17,8% faţă de cel din 2016, prevede proiectul de buget elaborat de Guvern.

De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu va avea un fond de 200.000 lei la dispoziţia sa, cu 2% peste nivelul din 2016.

Dintre ministere, cea mai mare creştere, faţă de prima variantă, este la Ministerul Apărării Naţionale, care va avea un buget de 16,32 miliarde lei, faţă de 11,02 miliarde lei în varianta de luni.

Noul buget este în creştere cu 52% faţă de nivelul din 2016 şi reprezintă exact 2% din PIB, acoperind angajamentul de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru Apărare.

La serviciile speciale, singura instituţie cu bugetul menţinut era, în prima variantă de buget, Serviciul Român de Informaţii, care primea 1,9 miliarde lei în 2017, cu 0,9% mai mult faţă de 2016.

În noua variantă, bugetul SRI scade la 1,7 miliarde lei, în scădere cu 9,4% faţă de nivelul din 2016.

Serviciul de Informaţii Externe are un buget de 247,06 milioane lei, la fel ca în prima variantă de buget, în scădere cu 10,6%, pe fondul reducerii la jumătate a cheltuielilor de capital.

De asemenea, Serviciul de Protecţie şi Pază primeşte 156,5 milioane lei (-9,2%), iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – 270,1 milioane lei (-8,1%), niveluri identice cu cele din prima variantă a bugetului.

ECONOMIE

FMI a revizuit în jos, la 1,9%, estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Radio CECCAR FM

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 2,8% cât prognoza în aprilie, până la 1,9%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională, relatează Agerpres. Conform noilor prognoze ale FMI, după o creștere de 2,1% anul trecut, avansul economiei românești va încetini la 1,9% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,3% în 2025. În primăvară, FMI estima un avans de 2,8% al PIB-ului României în 2024, cifre revizuite de asemenea în scădere, față de un avans de 3,8% prognozat în toamna anului trecut.

De asemenea, instituția financiară internațională se așteaptă la o continuare a agravării deficitului de cont curent al României, până la 7,5% din PIB în 2024, de la un nivel de 7,1% din PIB, prognozat în aprilie. În plus. FMI previzionează o reducere ușoară a deficitului de cont curent, până la 7% din PIB în 2025, față de o scădere până la 6,8% cât estima în primăvară. Potrivit prognozelor FMI, deficitului de cont curent al României va rămâne la un nivel ridicat inclusiv în 2029, când se va situa la 5,9% din PIB.

În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creștere medie anuală a prețurilor de 5,3%, urmată de una de 3,6% în 2025, după un avans al prețurilor de 10,4% în 2023. Comparativ, în aprilie, FMI estima o creștere medie anuală a inflației de 6% în 2024 și una de 4% în 2025.

În privința ratei șomajului, FMI estimează că acesta va rămâne stabilă la un nivel de 5,6% în 2024, urmând a se reduce ușor la 5,4% în 2025.

La nivel global, Fondul Monetar Internațional și-a menținut nemodificate estimările privind creșterea economiei mondiale în 2024, la 3,2%, dar și-a redus prognozele pentru 2025, la 3,2%, din cauza unei încetiniri așteptate pentru principalele state emergente.

„Riscurile s-au intensificat și unele sunt mai importante”, a avertizat economistul-șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, potrivit căruia „tensiunile geopolitice și fragmentarea economiei, ar putea antrena o creștere a prețurilor, în special la energie”.

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), care se desfășoară săptămâna aceasta la Washington.

La București, în luna septembrie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a modificat în scădere la 2,8%, de la 3,4% anterior, proiecția de creștere economică pentru anul acesta, Produsul Intern Brut urmând să se cifreze la aproape 1.769 miliarde de lei.

Continuare

ECONOMIE

Eurostat: Italia, Ungaria și România, cele mai ridicate deficite guvernamentale din UE, în 2023

Radio CECCAR FM

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut de la 3,2% din PIB în 2022 la 3,5% în 2023, cel mai ridicat deficit fiind înregistrat anul trecut în Italia (-7,2%), urmată de Ungaria (-6,7%) și România (-6,5%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În zona euro, deficitul guvernamental a crescut de la 3,5% din PIB în 2022 la 3,6% în 2023.

Anul trecut, toate statele membre ale UE, exceptând Danemarca (3,3%), Cipru (2%), Irlanda (1,5%) și Portugalia (1,2%), au raportat un deficit guvernamental, iar zece state membre ale UE au înregistrat în 2023 deficite guvernamentale mai mari de 3% din PIB.

De asemenea, Eurostat a publicat și datele privind datoria guvernamentală. Astfel, la finele trimestrului patru din 2023, ponderea datoriei guvernamentale în PIB în Uniunea Europeană se situa la 80,8%, de la un nivel de 82,5% în ultimul trimestru din 2022, în timp ce în zona euro ponderea datoriei guvernamentale în PIB la finele trimestrului patru din 2023 se situa la 87,4%, de la un nivel de 89,5% în ultimul trimestru din 2022.

La finele trimestrului patru din 2023, cel mai scăzut raport datorie-PIB se înregistra în Estonia (20,2%), urmată de Bulgaria (22,9%), Luxemburg (25,5%), Suedia (31,5%), Danemarca (33,6%) și Lituania (37,3%). 13 state membre au înregistrat în 2023 o pondere a datoriei guvernamentale în PIB mai mare de 60%, cel mai ridicat nivel fiind în Grecia (163,9%), urmată de Italia (134,8%), Franța (109,9%), Spania (105,1%) și Belgia (103,1%). În cazul României, datele Eurostat arată că deficitul guvernamental a crescut de la o valoare de 88,653 miliarde de lei în 2022 (6,4% din PIB) la 104,850 miliarde de lei (6,5% din PIB) în 2023. Aceasta, în condițiile în care cheltuielile guvernamentale au scăzut de la 40,4% din PIB în 2022 la 40,3% din PIB anul trecut, iar veniturile au scăzut de la 34% din PIB la 33,7% din PIB. România înregistra la finele trimestrului patru din 2023 un raport datorie-PIB de 48,9%, de la 47,9% în 2022.

Continuare

ECONOMIE

Impozit suplimentar pentru instituțiile de credit și persoane juridice cu activități în sectorul petrol și gaze

Radio CECCAR FM

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care reglementează impozitul suplimentar pe cifra de afaceri în cazul instituțiilor de credit și al persoanelor juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, informează Agerpres. Proiectul modifică și completează în acest sens Codul fiscal.

Conform proiectului, instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit, persoane juridice străine, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare: * 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025 inclusiv; * 1%, începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Potrivit actului normativ, cifra de afaceri cuprinde: venituri din dobânzi, din dividende, din taxe și comisioane, precum și câștigurile sau pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare și a activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, din activele și datoriile financiare deținute în vederea tranzacționării, din activele financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, din activele și datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, din contabilitatea de acoperire. De asemenea, cifra de afaceri mai cuprinde diferențele de curs de schimb și alte venituri din exploatare.

Impozitul pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial: pentru trimestrele I – III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata; pentru trimestrul IV, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

Acesta se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferență între impozitul pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

Proiectul prevede, de asemenea, reglementarea impozitului suplimentar pentru persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale.

„Persoanele juridice române sau străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul Romaniei desfășurând activități în sectoarele petrol și gaze naturale, stabilite prin ordin al ministrului Finanțelor, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri”, prevede actul normativ adoptat, care stabilește o formulă de calcul pentru acest impozit.

Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro al cifrei de afaceri este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.

Cifra de afaceri a anului precedent reprezintă diferența dintre veniturile totale (VT) și veniturile care se scad din veniturile totale (Vs).

Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial, astfel: pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata; pentru trimestrul IV, până la data depunerii declarației anuale privind impozitul pe profit.

Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Acesta este datorat trimestrial și se determină ca „diferență între impozitul specific pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul specific pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul”.

Aceste prevederi nu se aplică contribuabililor care desfășoară exclusiv activități de distribuție, furnizare, transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați, licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest act normativ. Proiectul urmează să fie transmis Președintelui României, pentru promulgare.

Continuare

Trending