Rețele sociale

ECONOMIE

Producţia de autovehicule din România a scăzut cu 7,2% în 2016, la 359.306 unităţi

Radio CECCAR FM

În România au fost fabricate anul trecut 359.306 autovehicule, cu 7,2% mai puţine decât în 2015, în contextul în care producţia modelului Dacia Logan la Mioveni a scăzut cu 47,2% în 2016, iar exporturile totale de autovehicule au scăzut cu 8,2%, potrivit datelor publicate joi de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citate de News.ro.

În luna decembrie a anului trecut au fost fabricate 21.561 autovehicule, cu 40,5% mai puţine decât în luna precedentă.

Din numărul total de autovehicule fabricate în 2016, 320.457 unităţi au fost produse de către Dacia, iar restul de 38.849 unităţi de către Ford.

Modelul Dacia Duster a înregistrat cea mai mare producţie în 2016, cu 190.825 unităţi, în creştere cu 11,9% faţă de 2015, urmat de Dacia Sandero (51.778 unităţi, cu 10,8% mai puţin decât în 2015), Dacia Logan MCV (40.840 unităţi, +0,6%), Ford B-MAX (38.849 unităţi, -19%) şi Dacia Logan (37.014 unităţi, -47,2%).

Vânzările de autovehicule noi au crescut, în România, în 2016 cu 17,8% faţă de 2015, până la 142.020 de unităţi.

România a exportat anul trecut 326.089 de autovehicule, în scădere cu 8,2% comparativ cu anul anterior.

Către export a mers 90,7% din producţia naţională de autovehicule din 2016, faţă de 91,7% în 2015.

Cel mai exportat model în anul 2016 a fost Dacia Duster (183.860 unităţi), în creştere cu 13% faţă de 2015, urmat de Dacia Sandero (44.317 unităţi, -15,1%), Ford B-MAX (38.857 unităţi, -19%), Logan MCV (37.560 unităţi, -1,3%) şi Dacia Logan (21.495 unităţi, – 60,5%).

În martie 2016, Ford a anunţat că va investi 200 de milioane de euro la fabrica pe care o deţine la Craiova, unde va construi un al doilea model, mini-SUV-ul EcoSport, începând din toamna anului 2017.

ECONOMIE

A fost stabilită Procedura de eliberare în formă electronică a certificatelor de cazier judiciar

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr. 871/28.09.2023, a fost publicat Ordinul comun nr. 150/21.085/2023 al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, și ministrul cercetării, inovării și digitalizării privind procedura de eliberare în formă electronică a certificatelor de cazier judiciar. Actul normativ se aplică persoanelor fizice cu cetățenie română și persoanelor juridice înscrise în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Eliberarea în formă electronică a certificatului de cazier judiciar reprezintă un serviciu public, gratuit, furnizat de Poliția Română, prin Direcția cazier judiciar, statistică și evidențe operative. Certificatul de cazier judiciar se eliberează în formă electronică prin intermediul platformei „Hub de servicii la nivelul M.A.I.”. Serviciul de eliberare în formă electronică a certificatului de cazier judiciar este disponibil beneficiarilor înregistrați în HUB, care au parcurs cu succes procedurile de validare.

Înregistrarea în HUB constă în crearea unui cont de utilizator și alocarea unei parole asociate, care permit beneficiarului să se autentifice în această platformă pentru a consuma serviciile electronice disponibile. Înregistrarea în HUB se poate face direct în această platformă sau folosind un cont de utilizator creat în platforma www.ghiseul.ro. Beneficiarii care se înregistrează direct în HUB vor primi, prin intermediul acestei platforme, un cod de activare a contului de utilizator, pe care trebuie să-l prezinte în procedura de validare. Cei care dețin un cont de utilizator în platforma www.ghiseul.ro trebuie să parcurgă, o singură dată, procedura de verificare a identității electronice folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituție bancară din România.

Cei care s-au înregistrat direct în HUB trebuie să se prezinte fizic, o singură dată, la un ghișeu al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care oferă servicii publice, pentru certificarea identității. Procedura de validare constă în stabilirea identității beneficiarului, pe baza unui act de identitate valabil și a verificărilor în Sistemul Național Informatic de Evidență a Persoanelor (SNIEP), și în prezentarea codului de activare a contului de utilizator. Odată parcursă procedura, contul de utilizator și parola asociată create la înregistrarea în HUB pot fi utilizate pentru autentificarea în această platformă.

Lista ghișeelor MAI care efectuează validări ale conturilor de utilizator poate fi consultată în HUB.

Utilizatorii platformei www.ghiseul.ro care au parcurs cu succes procedura aferentă sunt redirecționați în HUB unde trebuie să completeze, o singură dată, formularul afișat și să valideze contul de utilizator cu ajutorul unui cod de verificare trimis pe adresa de e-mail comunicată. Corectitudinea datelor completate în formular se verifică automat prin comparare cu datele existente în SNIEP. Odată parcursă procedura, utilizatorii se pot autentifica în HUB folosind opțiunea de autentificare prin platforma www.ghiseul.ro, utilizând contul de utilizator și parola asociată utilizate pentru autentificarea în această platformă.

În vederea eliberării certificatului de cazier judiciar în formă electronică, beneficiarul se autentifică în HUB, cu ajutorul contului de utilizator și al parolei asociate, accesează cererea tip pre-completată cu datele cu caracter personal și selectează în lista predefinită afișată „motivul” pentru care solicită eliberarea documentului. Beneficiarul poate transmite în aceeași zi, pentru același motiv, o singură cerere pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar în formă electronică.

Certificatul de cazier judiciar în formă electronică va fi generat numai după ce beneficiarul confirmă că datele de identificare înscrise în cererea-tip corespund realității, sunt actuale și își exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Certificatul de cazier judiciar în formă electronică generat prin intermediul HUB-ului este semnat electronic, potrivit legii, și este valabil conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Documentul electronic poate fi vizualizat în HUB și descărcat oricând în perioada de valabilitate.

Pe măsura realizării unor noi dezvoltări tehnice, autentificarea în HUB va fi permisă și prin intermediul altor platforme, în măsura în care acestea respectă și asigură cel puțin cerințele de securitate existente, respectiv una dintre procedurile de validare stabilite de prezentul ordin.

Continuare

ECONOMIE

APIA: Sprijin financiar de peste 83 milioane lei pentru susținerea activității crescătorilor de bovine

Radio CECCAR FM

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 83,11 milioane lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de războiul din Ucraina, a anunțat APIA, citată de Agerpres. Fondurile totale autorizate la plată se acordă prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat.

Astfel, din suma totală autorizată la plată, peste 20,73 milioane de lei vor fi alocate în sesiunea II pentru un număr de 3.867 beneficiari, iar cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă. De asemenea, o tranșă suplimentară sesiunea I + II se acordă pentru un număr de 16.246 beneficiari și este în valoare totală de 62,37 milioane lei, respectiv 37 euro/cap vacă adultă.

Potrivit APIA, valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a OUG nr. 3/2023.

Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe Secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene, se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul intenționează să prelungească până la finalul anului plafonarea prețurilor polițelor RCA

Radio CECCAR FM

Executivul a analizat, în primă lectură, posibilitatea de prelungire cu 3 luni, până la data de 31 decembrie 2023, a duratei de aplicare a tarifelor de primă maxime practicate pentru asigurările RCA pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, măsură care urmează să expire la data de 10 octombrie. Proiectul de Hotărâre privind prelungirea perioadei de aplicabilitate a prevederilor instituite prin HG nr. 298/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime și a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie este publicat în transparență decizională pe site-ul MF.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prelungirea acestei măsuri este luată în calcul pentru a elimina potențialul impact negativ al creșterii prețurilor și un dezechilibru major între cerere și ofertă, având în vedere că până la sfârșitul anului se estimează că va exista un număr extrem de ridicat de asigurați RCA care vor solicita încheierea de noi contracte.

Continuare

Trending