ECONOMIE
OPCOM va publica preţurile şi cantităţile de energie vândute la export
Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat miercuri un ordin prin care obligă părţile implicate în contractele încheiate pe piaţa reglementată sau de export să transmită operatorului pieţei de energie electrică o copie a acestor contracte, în termen de maximum şapte zile de la data încheierii lor, respectiv maxim şapte zile pentru contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a ordinului, a anunţat miercuri ANRE. Măsura are ca scop creşterea transparenţei pe piaţa de energie electrică.
”La rândul său, operatorul pieţei de energie (OPCOM, n.r.) publică informaţiile referitoare la preţurile şi cantităţile stabilite în urma tranzacţiilor efectuate pe toate pieţele centralizate de energie electrică, inclusiv contractele de pe piaţa reglementată sau de export, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 43 (2) din Legea 123/2012 potrivit cărora operatorului pieţei de energie electrică nu îi este permisă divulgarea informaţiilor legate de tranzacţiile de energie electrică pe care le deţine, obţinute pe parcursul activităţii sale, altfel decât în condiţiile legii”, arată un comunicat al ANRE, citat de News.ro.
Oficialii autorităţii estimează că regulile aprobate vor duce la creşterea gradului de transparenţă pe piaţa de energie electrică, la stabilirea unor condiţii echitabile de acces la informaţii pentru participanţii la piaţă, precum şi la îmbunătăţirea mediului concurenţial, ”care se va reflecta pozitiv asupra clienţilor finali şi va contribui la creşterea gradului de educaţie a acestora în domeniul pieţei de energie electrică”.
De asemenea, comitetul de reglementare al ANRE a mai aprobat un nou standard de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, ”reglementare elaborată în cadrul procesului de actualizare şi completare a cadrului de reglementare existent şi în concordanţă cu obiectivele de reglementare privind dezvoltarea unui sistem energetic eficient, fiabil şi orientat către clientul final”.
Prevederile standardului de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice se aplică în relaţiile dintre furnizor şi clienţii finali, cu ocazia derulării contractului de furnizare a energiei electrice.
Ca element de noutate introdus prin standard este determinarea trimestrială de către furnizori a valorilor indicatorilor de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, pe categorii de clienţi finali respectiv casnici, noncasnici mici, noncasnici mari.
În plus, companiile care deţin licenţă de furnizare a energiei electrice, dar nu desfăşoară activitate de furnizare la clienţii finali, sunt obligate să publice pe paginile proprii de internet, la termenele prevăzute în standard, pentru transmiterea la ANRE a raportărilor privind indicatorii de performanţă, o informare prin care motivează faptul că nu au calculat şi publicat indicatorii de performanţă.
Furnizorii de ultimă instanţă sunt obligaţi să plătească nişte compensaţii clienţilor casnici şi în situaţia în care nu respectă termenele prevăzute în ”Procedura privind acordarea despăgubirilor clienţilor casnici pentru receptoarele electrocasnice deteriorate ca efect al unor supratensiuni accidentale produse din culpa operatorului de reţea”, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 177/2015.
ANRE a introdus, totodată, prevederea ca, în cazul contractelor de furnizare a energiei electrice negociate, în situaţia în care nu sunt îndeplinite nivelurile de calitate a serviciilor prestate, furnizorii să achite eventuale compensaţii clienţilor finali, conform prevederilor contractuale.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, conform reglementărilor specifice în vigoare, furnizorul are obligaţia să organizeze şi să menţină un punct unic de contact, care cuprinde: un punct central, care asigură o structură specializată în comunicarea cu clientul final, un serviciu permanent de voce şi date, precum şi o adresă de email.
ANRE a introdus o anexă, care cuprinde informaţiile strict necesare pe care solicitantul trebuie să le pună la dispoziţia furnizorului, pentru întocmirea unei oferte de furnizare.
Impactul socio-economic al Standardului de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice va fi unul pozitiv asupra pieţei de energie în ansamblul ei – prin creşterea protecţiei consumatorilor și asigurarea continuităţii alimentării cu energie electrică, menţionează ANRE.
ECONOMIE
ANAF: Proiectul Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în consultare publică

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, Procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, precum și modelul și conținutul formularelor 261 și 262. ANAF reamintește, în Referatul de aprovare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit dispozițiilor art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nedepunerea declarației de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale prin decizie de impunere. Prin Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, precum și prin OUG nr.43/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost reglementat, în Codul fiscal, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare.
Astfel, potrivit dispozițiilor Titlului X^1 din Codul fiscal, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se calculează, se declară și se plătește, începând cu anul 2024, de următoarele persoane:
▪ persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art.457 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, depășește 2.500.000 lei;
▪ persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.
Termenul de declarare și plată a sumei datorate cu titlu de impozit special este până la data de 30 septembrie inclusiv a anului fiscal curent, pentru proprietățile reprezentând clădiri rezidențiale, respectiv până la data de 31 decembrie inclusiv a anului fiscal curent, în cazul proprietăților reprezentând autoturisme.
Pentru stabilirea și declararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, contribuabilii au obligația completării și depunerii formularului 216 „Declarație privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”, aprobat prin OPANAF nr.3738/2024.
„Ca urmare, în cazul contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, sunt aplicabile dispozițiile art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare”, se menționează în Referatul de aprobare.
În acest context, prin noul proiect de Ordin supus consultării publice se propun următoarele:
● aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare;
● aprobarea modelului și conținutului următoarelor formulare:
- „Notificare privind nedeclararea impozitului special pe bunurile imobile și/sau mobile”;
- „Invitație la cel de-al doilea termen al audierii, în vederea exercitării dreptului de exprimare a unui punct de vedere”;
- „Referat privind privind estimarea bazei de impozitare a bunurilor imobile și mobile de valoare mare”;
- „Decizie de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ (formularul 261) și anexa la acesta;
- „Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ (formularul 262);
- „Notificare privind depunerea declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare după termenul prevăzut la art.107 alin.(5) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală ”.
Actul normativ urmează să se aplice pentru stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile, datorat de contribuabili începând cu anul 2024.
ECONOMIE
A fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete pentru următoarele 12 luni

Prin OMF nr. 485/2025, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 249/21.03.2025, a fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete în perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026 inclusiv. Astfel, potrivit noului act normativ, nivelul acestei accize în următoarele 12 luni este de 560,86 lei/1.000 țigarete.
ECONOMIE
Firmele și persoanele fizice vor avea la dispoziție 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor CAEN

Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, o perioadă de 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor din Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) de către firme și persoane fizice, ca urmare a intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2025, a versiunii actualizate CAEN Rev.3. Noul act normativ adoptat de Executiv modifică HG nr.656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN.
Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, termenul de 18 luni începe să curgă de la publicarea HG în Monitorul Oficial: „În acest timp de 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri, atât versiunea revizuită, CAEN Rev.3, cât și versiunea precedentă CAEN vor fi recunoscute și acceptate în relația cu alte persoane fizice sau juridice.”
Astfel, în intervalul amintit, vor fi recunoscute și acceptate atât versiunea actualizată a CAEN, cât și versiunea precedentă, în relația cu persoanele fizice și juridice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura are scopul de a facilita implementarea actualizării codurilor CAEN, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru persoanele fizice și juridice cărora li se aplică noua reglementare.
„Actualizarea sistemului CAEN va afecta un număr semnificativ de persoane fizice și juridice, dar și instituțiile publice. Această schimbare presupune ca societățile, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) să-și actualizeze obiectul de activitate în conformitate cu noua clasificare”, precizează reprezentanții Guvernului.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 17 martie 2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 6 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 13.03.2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 18.03.2025
-
ECONOMIEacum 5 zile
APIA: Cererile pentru sectorul ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, se depun până la 21 martie
-
ECONOMIEacum 4 zile
AFM: Peste 120 de dealeri au fost validați în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare
-
ECONOMIEacum 4 zile
APIA primește cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
De la student, la expert contabil: CECCAR Arad, la Târgul de joburi al Universității „Vasile Goldiș”
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
CECCAR, parte din dialogul global despre viitorul educației contabile: Evoluție sau revoluție?