ECONOMIE
ANAF uniformizează comunicarea cu publicul, la nivelul tuturor structurilor
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, miercuri, că implementează un nou sistem intern de comunicare, care are scopul de a facilita accesul la informaţiile de interes public în timp real, măsură ce presupune că structurile teritoriale şi structura centrală a Fiscului vor comunica în cadrul unui mecanism unitar, armonizând publicarea documentărilor şi a comunicărilor adresate publicului.
„Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice şi structura centrala a ANAF vor comunica în cadrul unui mecanism unitar, armonizând publicarea documentãrilor şi a comunicãrilor adresate publicului, atât de structurile teritoriale cât şi de structura centralã, pentru a rãspunde nevoii contribuabililor de a fi informaţi cu promptitudine”, a precizat ANAF, într-un comunicat citat de News.ro.
Măsura face parte din pachetul de 14 măsuri care trebuie implementat până în 15 aprilie.
În 7 martie, ANAF a anunţat că va implementa până în 15 aprilie mai multe măsuri urgente pentru creşterea încasărilor la buget, după ce a colectat 32 miliarde lei la buget în primele două luni din acest an, cu 0,9% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2016.
Concret, Fiscul va implementa măsuri precum consilierea contribuabililor pentru plata la timp a taxelor şi completarea corectă a declaraţiilor fiscale, îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plăţii eşalonate a obligaţiilor fiscale, în cazul în care nu-şi pot plăti la timp taxele şi impozitele, extinderea serviciului “Spaţiul Privat Virtual“ la persoanele juridice şi la alte entităţi fără personalitate juridică, poprirea pe conturi doar pentru suma datorată ANAF în cazul contribuabililor care sunt executaţi silit, iniţierea de acţiuni de control în domeniul comerţului on-line şi intensificarea controlului pentru a descoperi contribuabilii care înregistrează facturi false în contabilitate.
În cazul plăţii eşalonate, Guvernul anunţă anularea penalităţilor de întârziere, în cazul finalizării eşalonării. Măsura a fost aplicată de mai multe ori în ultimii ani, în condiţiile în care multe penalităţi impuse de inspectorii Fiscului sunt contestate în instanţă, iar până la o decizie definitivă privind valoarea datoriei către buget, sumele nu sunt încasate de către ANAF.
Datele prezentate de ANAF sugerează că, după încasări foarte slabe în ianuarie, situaţia a dat semne de îmbunătăţire în a doua lună a anului.
În februarie, ANAF a colectat venituri bugetare de 13,87 miliarde lei, cu 6,7%, sau 874 milioane lei, mai mult faţã de februarie 2016, „în condiţiile în care cota de TVA în luna februarie 2016 era de 20%, iar în luna februarie 2017 – de 19%”.
ECONOMIE
ANAF atrage atenția asupra unei campanii de mesaje false în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția contribuabililor în legătură cu o campanie de mesaje false transmise în numele instituției, prin care se solicită achitarea impozitului aferent anului 2022.
„Vă informăm că am fost înștiințați de către contribuabili că au primit mesaje false în numele ANAF, transmise de la adresa «Serviciul fiscal: fiscal_anaf@testandlearn.ro», prin care sunt avertizați că nu au finalizat plata impozitului pentru anul 2022 și că «vor fi sancționați cu amenda de 2.575 lei, dacă nu efectuează plata în decurs de 48 de ore!. Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparține instituției, iar documentul conține exprimări nespecifice comunicărilor ANAF. Atragem atenția, pe această cale, să nu deschideți aceste emailuri și să nu accesați linkul din conținut. De asemenea, să NU transmiteți banii solicitați”, precizează reprezentanții ANAF, într-un comunicat.
ANAF reamintește că Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu administrația fiscală.
ECONOMIE
FNGCIMM a acordat garanții de peste 46 de miliarde lei, prin IMM Invest Plus
Peste 71.000 de garanții în valoare de 46,4 miliarde de lei au fost acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), în perioada 2020 – 2023, prin Programul IMM Invest Plus, potrivit datelor prezentate de Dumitru Nancu, directorul general al instituției și vicepreședintele Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM), în cadrul unei reuniuni internaționale organizată în Germania, la Frankfurt pe Main, relatează Agerpres.
„FNGCIMM, în calitate de membru al AECM, a prezentat un status al Programului IMM Invest Plus cu focus pe agricultură, derulat pe Cadrul Temporar de Criză Ucraina (Agro IMM Invest). Am fost deosebit de încântat să constat că amploarea programului IMM Invest Plus, eficiența FNGCIMM ca instrument de garantare al statului și rezultatele implementării, au fost apreciate la nivelul european. A fost remarcată creșterea accelerată a garanțiilor pe care le-am acordat începând cu anul 2020, în principal prin programele guvernamentale IMM Invest și IMM Invest Plus. Rezultatul implementării acestor programe în perioada 2020-2023, transpus într-un număr de peste 71.000 de garanții, în valoare de peste 46,4 miliarde lei, cu finanțări susținute de peste 54,8 miliarde lei, reprezintă un record european. Pentru a confirma ca nu sunt rezultate obținute doar în contextul crizelor suprapuse, am asumat lansarea unor viitoare programe de garantare, a proiectelor, generic considerate «verzi», conforme cu tendințele, regulamentele și programele europene”, a declarat Nancu.
Potrivit unui comunicat de presă al FNGCIMM, oficialul român a abordat, asemănător cu pozițiile reprezentanților Poloniei, Ungariei și Bulgariei, situația dificilă a fermierilor și a procesatorilor români, ca efect de distorsiune a pieței produselor agricole, în condițiile actuale ale războiului din Ucraina.
O delegație a FNGCIMM S.A – IFN a participat, în perioada 21 – 22 septembrie, la Frankfurt pe Main, Germania, la reuniunea organizată de AECM. Cei peste 45 de participanți din 15 țări, au dezbătut problematica complexă a instrumentelor de finanțare și schemelor de susținere dedicate spațiului rural, Politica Agricolă Comună, regulamentele și programele europene din zona de finanțare în sectorul agricol.
ECONOMIE
Ministrul Mediului: Orașele, municipiile și școlile pot aplica în programul de plantare de mini-păduri
Peste nouă milioane de puieți de arbori ar urma să fie plantați pe o suprafață ce depășește trei milioane de metri pătrați, în zonele urbane, prin intermediul apelului de proiecte pentru plantarea de mini-păduri în orașele României, un program finanțat cu 30 de milioane de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, citat de Agerpres.
„Dăm startul depunerii de proiecte pentru mini-păduri urbane în cât mai multe dintre orașele și municipiile din România. Suntem obișnuiți ca pădurile să fie de obicei în proximitatea orașelor sau mai departe de acestea, însă ceea ce ne propunem prin acest proiect este a aduce pădurile în mijlocul orașului. Asta înseamnă că, pe lângă ceea ce avem deja în orașe astăzi, respectiv parcuri și spații verzi, care să fim sinceri sunt total insuficiente, să avem și acest tip de pădure. Așa-numita mini-pădure urbană este un tip de pădure care deja se regăsește în foarte multe state cu pretenții din punct de vedere a mediului. Ele se regăsesc în Belgia, în Olanda, în Franța. Prin acest proiect, sperăm noi să se regăsească și în România. Așadar, avem la dispoziție 30 de milioane de euro din PNRR, bani cu care vom finanța aceste investiții. Sumele despre care vă vorbesc vor ajunge pentru a planta aproape 30.000 de astfel de păduri urbane, vom putea să plantăm peste 9 milioane de puieți, vom putea să plantăm arbori în mai mult de 3 milioane mp de suprafețe de terenuri din România. Cu alte cuvinte, orice municipiu, orice oraș din România poate aplica pentru a fi beneficiar al acestei finanțări”, a declarat Mircea Fechet.
Ministrul a adăugat că aplicările se pot efectua atât pentru suprafața din interiorul Unității Administrativ-Teritoriale, cât și în zona periurbană a acesteia, respectiv la 500 de metri în afara razei orașului.
„Vor fi eligibile orașele și municipiile, așa cum am spus, dar și școlile din România. Orice școală poate să depună un astfel de proiect și să obțină o finanțare nerambursabilă pentru o astfel de investiție. Ceea ce aș mai adăuga este faptul că în timp ce orașele sunt deservite de parcuri de care se bucură o anumită parte a orașului, respectiv o anumită zonă, un anumit cartier, particularitatea acestor mini-păduri este aceea că, fiind de mici dimensiuni, și această zonă este pretabilă pentru înființarea unei mini-păduri urbane. Fiecare cartier ar putea să aibă nenumărate astfel de investiții. Fiecare cvartal de blocuri ar putea să beneficieze de aceste mini-păduri și până la urmă cetățenii să fie protejați. Suprafața minimă este de 100 mp˛ dar ea poate crește”, a spus ministrul Mediului.
În opinia sa, aceste investiții vor acționa ca niște veritabili doctori în acele comunități, iar populația va avea un confort mai ridicat, „cu mai puțin praf și cu mai puțin zgomot” .
„Bineînțeles, acestea vor fi niște veritabile insule de biodiversitate, vor proteja populația de praf, vor proteja populația de zgomot, vor stoca bineînțeles dioxid de carbon și vor reduce poluarea, lucru care se întâmplă cu orice suprafață împădurită (…) Discutând cu specialiștii mi s-a spus că și mai mult de zece specii pot fi plantate într-o asemenea mini-pădure (…) Așadar, având în vedere calitatea aerului în multe dintre localitățile urbane din România, problemele cu praful, cu particulele PM 2,5 și PM 10, îndrăznesc să cred că aceste investiții vor acționa ca niște veritabili doctori în acele comunități și vor asigura populația la un confort mai ridicat, la un aer mai curat, cu mai puțin praf și cu mai puțin zgomot”, a explicat Mircea Fechet.
Potrivit sursei citate, finanțarea maximă pe care o poate o primi beneficiarul în cadrul acestui program, pe principiul „Primul venit, primul servit”, este de 9,5 euro/mp de pădure urbană.
Runda de atragere de fonduri pentru Subinvestiția I.1.C. „Crearea de păduri urbane” face parte din Investiția I.1. „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane”, din PNRR.
-
ÎNREGISTRĂRIacum o zi
Economia la bani mărunți – Ediția din 26.09.2023
-
ECONOMIEacum 3 zile
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare
-
ECONOMIEacum o zi
Ministrul Mediului: Orașele, municipiile și școlile pot aplica în programul de plantare de mini-păduri
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 26 septembrie 2023
-
ECONOMIEacum 4 zile
Procedura de înregistrare a operatorilor economici care introduc pe piață alternative reutilizabile durabile
-
ECONOMIEacum o zi
BERD a înrăutățit estimările privind evoluția economiei românești în 2023 și 2024
-
ECONOMIEacum 4 zile
Înscrierile pentru Bursele ANIS se prelungesc până la finele lunii septembrie
-
ECONOMIEacum o zi
FNGCIMM a acordat garanții de peste 46 de miliarde lei, prin IMM Invest Plus