Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Vrancea: O nouă promoție de experți contabili și contabili autorizați a depus jurământul

Filiala Vrancea a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a primit în rândul său cei 16 absolvenți ai examenului de aptitudini, sesiunea noiembrie 2016, care au devenit membri ai Corpului. Noii profesioniști contabili au depus jurământul în cadrul unei ceremonii organizate în sala de cursuri a filialei, la 10 martie a.c., unde, în prezența conducerii CECCAR Vrancea și a invitaților, s-au angajat să aplice corect și fără părtinire legile țării, să respecte prevederile profesionale privind conduita și etica, să păstreze secretul profesional și să ducă la îndeplinire îndatoririle care le revin.

După rostirea jurământului, noilor membri le-au fost înmânate carnetele și parafele de expert contabil/contabil autorizat. Directorul executiv al filialei, Liliana Mănescu, le-a urat succes în carieră, subliniind importanța titlului de expert contabil și de contabil autorizat. În discursul său de felicitare, Teodor Badea, expert contabil – membru al Consiliului Superior al CECCAR, a evidențiat rolul Corpului în gestionarea profesiei și le-a oferit sfaturi noilor membri pentru o carieră de succes.

Mesaje de încurajare și felicitări au fost transmise și de experții contabili Mariana Nedelcu-Vlase, membru al Comisiei de disciplină a filialei, și Crenguța Bodoc, lector formator cu o contribuție importantă la buna pregătire a noilor membri pe parcursul celor 3 ani de stagiu.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.

Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.

În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile EconomicComerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.

Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.

Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.

„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.

Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.

La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.

Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.

În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 10 minute

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

PROFESIA CONTABILĂacum 11 minute

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

PROFESIA CONTABILĂacum 12 minute

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 14 minute

CECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan

PROFESIA CONTABILĂacum 15 minute

CECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR, la FestiPAD: Unlock your potential. Turbocharge your career in accounting and finance!

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Concursul Business Plan – performanță și spirit antreprenorial la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Constanța: „Femeia și Cariera” – ediția a IV-a, un eveniment dedicat businessului feminin și valorilor profesiei contabile

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Dialog cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Vest, la Zalău

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Caraș-Severin: Planuri de afaceri dezvoltate de elevi, evaluate la nivel județean

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%