Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

O nouă generație de experți contabili a depus jurământul la Craiova

Radio CECCAR FM

La Craiova a avut loc, la 24 noiembrie a.c., festivitatea de depunere a jurământului de către noii profesioniști contabili care au dobândit titlul de expert contabil în urma promovării examenului de aptitudini, sesiunea noiembrie 2016.

Ceremonia organizată de Filiala CECCAR Dolj a avut loc în sala de cursuri „Constantin C. Demetrescu” din Craiova a filialei, avându-i ca invitați pe Mihail Antonescu, director în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova, și pe Cezar Dragomir, consilier la Biroul local de expertize tehnice judiciare – Tribunalul Dolj. Din partea filialei CECCAR au participat membrii Consiliului filialei și ai Comisiei de disciplină, Ion Nicolaescu, auditor de calitate și Marilena Udroiu, cenzorul filialei.

Directorul executiv al CECCAR Dolj, Florin Lascu, a deschis festivitățile, felicitând noii membri ai filialei pentru obținerea calității de expert contabil.

Momentul de maximă emoție i-a revenit vicepreședintelui filialei Dolj, Ion Bobocică, domnia sa rostind, împreună cu noii membri, jurământul de intrare în profesie.

Cu această ocazie, directorul executiv a făcut câteva precizări referitoare la acțiunile inițiate de filială în sprijinul profesioniștilor contabili de la nivel județean, cu accent pe protocoalele de colaborare încheiate cu instituțiile statului: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Camera de Comerț și Industrie Dolj, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, dar și cu Universitatea din Craiova – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

Pentru ca activitatea profesională pe care absolvenții o vor desfășura în calitate de experți contabili să fie în conformitate cu normele profesionale și legislația în vigoare, directorul executiv le-a recomandat să studieze permanent standardele profesionale elaborate de CECCAR, Codul etic național al profesioniștilor contabili și, bineînțeles, actele normative în domeniu.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Neamț: Ziua educației financiare, prilej pentru apropierea tinerilor de profesia contabilă

Radio CECCAR FM

Grand Hotel Ceahlău din Piatra Neamț a găzduit, marți, 15 aprilie 2025, conferința dedicată Zilei educației financiare, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Consiliul Județean al Elevilor. În sală s-au aflat reprezentanți ai elevilor din clasele V–XII, alături de cadre didactice și inspectori școlari, reuniți într-un cadru de dialog dedicat importanței educației financiare în formarea tinerei generații.

Printre invitații conferinței s-a numărat și Magdalena Violeta Iftode, președintele Consiliului Filialei CECCAR Neamț, care a susținut o prezentare despre rolul profesiei contabile în economie și societate și despre modul în care CECCAR sprijină formarea și dezvoltarea continuă a profesioniștilor din domeniul financiar-contabil. Pornind de la teme esențiale de educație financiară, intervenția sa a inclus și o incursiune în istoria și organizarea CECCAR.

Elevii au urmărit cu interes prezentările și au participat activ la discuții, împărtășind propriile perspective asupra modului în care educația financiară le influențează deciziile și înțelegerea realităților economice. Dialogul deschis dintre invitați și participanți a evidențiat nevoia integrării temelor financiare în formarea tinerilor, nu doar ca instrument de cultură generală, ci ca fundament pentru asumarea unor alegeri informate, atât în plan personal, cât și profesional.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Educația financiar-contabilă, o investiție pentru viitor: CECCAR Dâmbovița, alături de elevii din Târgoviște

Radio CECCAR FM

Cu ocazia Zilei Educației Financiare, marcată anual la 11 aprilie, CECCAR Filiala Dâmbovița, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Dâmbovița, a organizat o întâlnire educativă dedicată elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște. CECCAR a fost reprezentat la eveniment de Raluca Mihaela Mircea, președintele Consiliului filialei Dâmbovița.

Discuțiile au urmărit familiarizarea elevilor cu concepte esențiale din sfera gestiunii financiare personale, punând accent pe înțelegerea valorii banului și a impactului deciziilor financiare în viața de zi cu zi. Temele abordate au vizat responsabilitatea financiară, planificarea bugetară, importanța economisirii și stimularea inițiativei antreprenoriale.

Elevii au demonstrat un interes real pentru subiectele discutate, implicându-se activ în dialog și exprimând curiozitate față de mecanismele economice și rolul acestora în societate. Reprezentanții CECCAR și ai Camerei de Comerț și Industrie au subliniat că dezvoltarea unei culturi financiare solide este esențială pentru conturarea unor comportamente responsabile în viața personală și profesională.

Galerie foto

Educația financiar-contabilă, o investiție pentru viitor: CECCAR Dâmbovița, alături de elevii din Târgoviște Educația financiar-contabilă, o investiție pentru viitor: CECCAR Dâmbovița, alături de elevii din Târgoviște

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Iași: A VIII-a ediție a concursului Astăzi student, mâine expert contabil, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Radio CECCAR FM

Filiala Iași a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în parteneriat cu Colectivul de Contabilitate al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, organizează, în data de 4 mai 2025, cea de-a VIII-a ediție a concursului Astăzi student, mâine expert contabil.

Competiția, devenită o inițiativă de referință pentru promovarea profesiei contabile în mediul universitar, se adresează studenților înscriși la programul de studiu Contabilitate și Informatică de Gestiune și urmărește să valorifice potențialul și interesul acestora pentru domeniul financiar-contabil. Împărțit în două categorii – începători, pentru studenții din anul I, și avansați, pentru cei din anii II și III – concursul oferă participanților ocazia de a-și testa cunoștințele, dar și de a interacționa cu specialiști ai profesiei și reprezentanți ai CECCAR.

Evenimentul este organizat cu sprijinul filialelor CECCAR din județele Bacău, Botoșani, Neamț, Vaslui și Vrancea, subliniind dimensiunea colaborativă și regională a acestui demers educațional.

Studenții interesați se pot înscrie până la data de 27 aprilie, completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.

Informații suplimentare privind desfășurarea concursului sunt disponibile pe pagina oficială a evenimentului.

Continuare
Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 5 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 17.04.2025

ECONOMIEacum 5 zile

Guvernul a modificat cadrul legislativ privind piața pensiilor private

ECONOMIEacum 5 zile

Au fost adoptate „Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României” și „Registrul beneficiarilor programelor de formare”

PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile

CECCAR Neamț: Ziua educației financiare, prilej pentru apropierea tinerilor de profesia contabilă

PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile

Educația financiar-contabilă, o investiție pentru viitor: CECCAR Dâmbovița, alături de elevii din Târgoviște

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 6 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 15.04.2025

ECONOMIEacum 6 zile

ANAF atrage atenția asupra unei noi campanii de e-mailuri false transmise în numele instituției

ECONOMIEacum 6 zile

România se numără printre țările UE cu cele mai ample scăderi ale producției industriale în luna februarie

PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile

CECCAR Iași: A VIII-a ediție a concursului Astăzi student, mâine expert contabil, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile

CECCAR Dâmbovița, alături de elevii care învață să devină antreprenori – Competiția Business Plan, etapa județeană

etaf
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 14 aprilie 2025

PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile

Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile

Trending