PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR București: Prevenirea și combaterea fenomenului spălării banilor
Filiala CECCAR București a organizat, la 20 martie a.c., seminarul pe tema prevenirii și combaterii fenomenului de spălare a banilor, în colaborare cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), cu scopul de a informa profesioniștii contabili în legătură cu îndatoririle ce le revin în cazul în care constată unele tranzacții ce pot avea ca efect operațiuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, precum și cu privire la pașii ce pot fi urmați pentru a semnala organele abilitate.
Potrivit legislației în vigoare, profesioniștii contabili sunt entități raportoare prevăzute la art. 10 lit. e) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare.
Seminarul face parte din planul de instruire al Oficiului în vederea corectei aplicări a legislației în vigoare în domeniile prevenirii și combaterii fenomenului spălării banilor și finanțării terorismului.
Dezbaterile au fost moderate de vicepreședintele Filialei CECCAR București, Andrei Aurel.
Reprezentanții ONPCSB – Roxana Nițu, analist financiar Serviciul Juridic, Georgeta Ana Petre, analist financiar Compartimentul Sancțiuni Internaționale și Finanțarea Terorismului, și Mihaela Dăescu, analist financiar Direcția Tehnologia Informației și Statistică, au explicat necesitatea desemnării la nivelul societăților a unor persoane în relația cu ONPCSB. Pentru a se putea raporta eventualele tranzacții suspecte este necesară buna cunoaștere a clientelei, esențială fiind identificarea beneficiarului în cazul societăților cărora profesioniștii contabili le oferă serviciile profesionale. Potrivit reprezentanților Oficiului, profesioniștii contabili au cel mai mare acces la datele companiilor, fiind astfel cei care pot determina clientul final, beneficiarul direct al posibilelor tranzacții ilegale, și sunt încurajați, în cazul existenței suspiciunilor, să le raporteze prin intermediul sistemului online care poate fi accesat pe website-ul instituției.
Specialiștii ONPCSB au exemplificat tranzacții frauduloase descoperite, prezentându-le în amănunt profesioniștilor contabili unele dintre modalitățile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului.
De asemenea, s-a discutat cu privire la necesitatea modificării legislației în domeniu, cu referiri directe la Legea nr. 656/2002.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Dâmbovița: Raportarea de durabilitate, noul cadru reglementar european. Rolul profesioniștilor contabili
Joi, 4 iulie a.c., Filiala CECCAR Dâmbovița va fi gazda conferinței cu tema Noul cadru reglementar european privind raportarea de durabilitate. Ce interes pentru profesia contabilă?. Evenimentul se va concentra pe noul cadru reglementar european privind raportarea de durabilitate, un subiect de mare relevanță în contextul schimbărilor legislative europene care vizează o transparență crescută și responsabilitate socială sporită în activitatea corporativă.
Discuțiile vor aborda implicațiile Directivei (UE) 2022/2.464, cunoscută sub numele de Directiva privind Raportarea Corporativă de Durabilitate (CSRD), care marchează un punct de cotitură în politica de sustenabilitate a UE. Aceasta directivă impune întreprinderilor o mai mare rigurozitate în raportarea aspectelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), în scopul de a alinia practicile de business cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale Uniunii Europene pentru 2050. De asemenea, discuțiile se vor axa pe modul în care CSRD integrează raportarea de durabilitate cu cea financiară, introducând cerința ca declarațiile de durabilitate să fie auditate și certificate.
Evenimentul va oferi profesioniștilor contabili oportunitatea de a înțelege mai bine noile reglementări și de a discuta provocările și oportunitățile ce decurg din acestea. Prin participarea la această conferință, membrii CECCAR vor putea să își aprofundeze cunoștințele și să se pregătească eficient pentru rolul esențial pe care îl vor juca în implementarea și verificarea rapoartelor de durabilitate ale întreprinderilor. Conferința va include sesiuni de discuții și schimb de experiențe, oferind o platformă valoroasă pentru dialog și colaborare între profesioniștii contabili, reprezentanți ai autorităților de reglementare și experți în politici de sustenabilitate.
PROFESIA CONTABILĂ
Conferința internațională Taxation in Europe din Budapesta: Soluții digitale pentru provocările fiscale europene
În perioada 6-7 iunie 2024, a avut loc cea de-a 18-a ediție a conferinței internaționale Taxation in Europe, organizată la Budapesta cu sprijinul Asociației Experților Fiscali Certificați din Ungaria. Conferința s-a concentrat pe tema actualizărilor în domeniul fiscalității, reunind experți și practicieni din întreaga Europă pentru a discuta provocările și soluțiile moderne în domeniul fiscal.
CECCAR, cel mai mare organism profesional din domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei, cu peste 47.000 de membri, a fost reprezentat la eveniment prin conf. univ. dr. Adriana Florina Popa, care a participat, în calitate de speaker, la masa rotundă dedicată actualităților legislației privind digitalizarea TVA în diverse țări membre ale Uniunii Europene. Adriana Popa a prezentat practicile României în ceea ce privește facturarea electronică, oferind detalii despre cadrul legal, experiențele acumulate până în prezent și sarcinile viitoare.
De asemenea, Adriana Florina Popa a vorbit despre serviciile digitale furnizate de autoritatea fiscală contribuabililor. Scopul conferinței a fost de a oferi soluții pentru factorii de decizie în domeniul politicii fiscale, legiuitori, practicieni fiscali interni și cei care reprezintă interesele naționale în negocierile internaționale, pentru a gestiona provocările teoretice și practice ale noilor schimbări complexe în domeniul fiscal.
Participarea reprezentantului CECCAR la acest eveniment subliniază angajamentul și expertiza profesiei contabile reglementate din România în adoptarea și implementarea soluțiilor digitale în domeniul fiscal, contribuind la dezvoltarea și armonizarea practicilor fiscale la nivel european.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Brăila: Spețe întâlnite în activitatea profesională, discutate de experți contabili și contabili autorizați cu reprezentanți ai AJFP
CECCAR Filiala Brăila, în parteneriat cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP), a organizat, la 19 iunie a.c., o masă rotundă cu tema Aspecte punctuale, problemele cu care se confruntă profesioniștii contabili, spețe întâlnite în activitatea profesională. Iuliana Panaitescu, președintele CECCAR Brăila, Cornel Iscu, coordonatorul filialei, precum și membri ai Consiliului filialei au fost alături de profesioniștii contabili la întâlnirea organizată în sistem hibrid.
Din partea AJFP au participat la eveniment Mihaela Ciorășteanu, șef administrație, Nicoleta Ciobanu, șef administrație adjunct colectare, și Mariana Lozneanu, șef Birou asistență pentru contribuabili, ce au prezentat membrilor CECCAR aspecte legislative cu aplicabilitate generală în activitatea agenților economic: sistemul e-Factura, sistemul RO e-Transport, declarația SAF-T. În plus, au fost aduse clarificări privind completarea și declararea veniturilor în Declarația unică și a plății contibuției de sănătate.
Alte teme importante discutate au vizat gestionarea Declarației de trezorerie, înțelegerea noilor reglementări fiscale pentru bunurile de lux și procedurile pentru rectificările declarațiilor fiscale. S-au abordat, de asemenea, aspecte privind noile regimuri fiscale pentru 2024, care afectează veniturile din vânzarea proprietăților de către dezvoltatorii imobiliari persoane fizice, și tranziția de la microîntreprindere la sistemul pe profit, inclusiv modalitățile de recuperare a pierderilor fiscale.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 săptămâni
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 9 iulie 2024
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 săptămâni
Economia la bani mărunți – Ediția din 20.06.2024
-
ECONOMIEacum 3 săptămâni
RO e-TVA: Modificări aduse prin OUG nr. 87, publicată în Monitorul Oficial nr. 608 din 28 iunie 2024
-
ECONOMIEacum 4 săptămâni
ONPCSB: Noi sesiuni de instruire pentru entitățile raportoare, în al doilea semestru din 2024
-
ECONOMIEacum o săptămână
Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2024 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial
-
ÎNREGISTRĂRIacum 3 săptămâni
Economia la bani mărunți – Ediția din 27.06.2024
-
ECONOMIEacum 4 săptămâni
Document de poziție: e-TVA și extinderea obligativității facturării electronice și a raportării tranzacțiilor în timp cvasireal în scop de TVA
-
ECONOMIEacum o săptămână
Modelul și conținutul formularului 216, publicate în Monitorul Oficial