PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Dolj: Seminar pe teme de fiscalitate cu specialiști ai AJFP
Filiala Dolj a organizat, la 29 martie a.c., un seminar cu profesioniștii contabili, la care au participat reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice.
Viorel Ghencea, șeful Biroului asistență contribuabili, Mihai Cristian Vizdei, inspector principal – Direcția asistență contribuabili mijlocii, și Aura Bulicea, consilier, au discutat cu profesioniștii contabili noutățile legislative din domeniul fiscal, discuțiile abordând atât noțiuni, concepte, cât și aspecte practice, cu accent pe activitatea financiar-contabilă.
Au fost analizate teme de interes, precum întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale de către entitățile care activează în domeniul asigurărilor, nivelul accizei specifice la țigarete, modificările legislative recente referitoare la creanțele fiscale care se plătesc de contribuabili într-un cont unic și măsurile pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor.
Cu acest prilej, Florin Lascu, directorul executiv al filialei, a anunțat că următoarea întâlnire a profesioniștilor contabili cu reprezentanții AJFP Dolj este programată pentru 27 aprilie a.c., în sala de cursuri a filialei.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR și AEP: Activitățile de pregătire a alegerilor din anul 2024 în domeniul finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) desfășoară, în perioada 18-22 septembrie 2023, programul de formare Contabilitatea partidelor politice, destinat personalului AEP cu atribuții privind activitatea de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale.
„Prin derularea acestei activități în parteneriat cu CECCAR ne propunem ca înțelegerea, interpretarea și aplicarea normelor legale din domeniul financiar-contabil de către formațiunile politice și de către autoritățile cu atribuții de control să se realizeze în mod unitar. Este de remarcat faptul că se constată cu fiecare an ce trece o frecvență tot mai redusă a neregulilor financiare în activitatea partidelor politice, semn că acțiunile de îndrumare și prevenție derulate de AEP generează claritate și au efecte benefice. Ne propunem să continuăm buna colaborare cu formațiunile politice în aceeași manieră caracterizată de deschidere și disponibilitate, în așa fel încât obținerea veniturilor, efectuarea cheltuielilor și raportarea acestora să fie transparente și în concordanță cu rigorile legii”, a declarat președintele AEP, Toni Greblă, în deschiderea programului de formare ce a avut loc luni, 18 septembrie 2023, la sediul instituției.
Conform comunicatului AEP, anul electoral 2024 va fi complex prin prisma desfășurării tuturor celor patru tipuri de alegeri, fapt pentru care specialiștii Autorității depun toate eforturile pentru a asigura optimizarea fluxurilor de comunicare și raportare, astfel încât activitatea de control a campaniilor electorale în vederea rambursării cheltuielilor să se desfășoare în timp util și fără sincope.
„Tot în perspectiva alegerilor din anul 2024, subliniez că este important ca formațiunile politice să aibă în vedere actualizarea constantă a evidențelor din Registrul partidelor politice pentru a fi evitate orice fel de situații problematice”, a mai spus președintele AEP, citat în comunicat.
De asemenea, Toni Greblă a adresat mulțumiri CECCAR, reprezentat la eveniment de către prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior și purtător de cuvânt, pentru disponibilitatea și profesionalismul manifestate în realizarea activităților de formare și dezvoltare profesională în domeniul financiar-contabil a personalului cu atribuții de control, a mandatarilor financiari și a directorilor financiari ai partidelor politice.
Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova a afirmat că programul de formare va fi un spațiu destinat dezbaterilor din care să rezulte înțelegerea unitară a reglementărilor în vigoare și evitarea „zonelor gri” în ceea ce privește respectarea normelor aplicabile, precum și identificarea modalităților de îmbunătățire a aspectelor specifice activității de finanțare a partidelor politice.
„În cadrul evenimentului a fost evidențiată importanța derulării constante a programelor de formare în domeniul financiar-contabil din perspectiva eficientizării activității de control a finanțării partidelor politice. În acest sens a fost reamintit parteneriatul cu CECCAR pentru realizarea Ghidului practic privind contabilitatea partidelor politice, un instrument util care să asiste formațiunile politice în activitatea financiar-contabilă”, se mai specifică în comunicatul AEP.
PROFESIA CONTABILĂ
Noul studiu al IFAC extinde perspectivele referitoare la prezentarea și asigurarea informațiilor legate de sustenabilitate dincolo de granițele G20
Cercetările recente ale International Federation of Accountants (IFAC) extind domeniul de aplicare al datelor privind prezentarea și asigurarea legate de sustenabilitate la 20 de jurisdicții suplimentare, pe lângă jurisdicțiile membre G20 pentru care s-a raportat anterior. Noul raport, Stadiul actual: Dincolo de granițele G20, se concentrează pe emisfera sudică incluzând date din trei jurisdicții din America Latină, șase din Africa și Orientul Mijlociu și patru din regiunea Asia-Pacific, precum și șase economii mici din Spațiul Economic European și Elveția.
Kevin Dancey, CEO-ul IFAC, a declarat: „Atunci când sunt privite per ansamblu, seriile de rapoarte privind stadiul actual furnizează date referitoare la practicile de piață curente ale celor aproape 2.000 dintre cele mai mari companii cotate din 42 de jurisdicții între 2019 și 2021. Această perspectivă mai amplă privind prezentarea informațiilor și asigurarea subliniază și mai clar faptul că ne aflăm încă în etapele incipiente ale demersului de a furniza investitorilor și altor părți interesate informații legate de sustenabilitate consecvente, comparabile, utile în procesul decizional și asigurate, care sunt la fel de fiabile ca informațiile financiare.”
Studiul a constatat că 89% dintre companiile analizate au raportat informații legate de ESG în 2021, iar 48% dintre acestea au primit un anumit nivel de asigurare. Ratele de asigurare au crescut de la 37% la 48%, dar misiunile acoperă un set tot mai restrâns de aspecte. Majoritatea misiunilor de asigurare au fost efectuate de firme de audit – 62% din misiunile de asigurare în 2021. Totodată, studiul arată că în 81% dintre aceste misiuni de asigurare s-a aplicat Standardul Internațional privind Misiunile de Asigurare 3000 al IAASB.
Deși datele arată o tendință de creștere a incidenței asigurării, domeniul de aplicare a asigurării obținute de companii se restrânge. În plus, fragmentarea în ceea ce privește standardul de asigurare utilizat este evidentă. Standardul de asigurare a sustenabilității propus recent de International Auditing and Assurance Standards Board – Standardul internațional privind asigurarea în materie de sustenabilitate 5000 – tratează ambele aspecte. International Ethics Board for Accountants lucrează, totodată, pentru a îmbunătăți dispozițiile referitoare la independență și etică pentru a susține asigurarea de înaltă calitate.
În contextul în care guvernele, organismele de reglementare și factorii de decizie de la nivel mondial își îndreaptă atenția către noi dispoziții legate de sustenabilitate, IFAC realizează această cercetare și altele pentru a ajuta la creșterea gradului de conștientizare referitor la nevoia de informații legate de sustenabilitate de înaltă calitate și a stimula decizii politice și de reglementare bazate pe politici, ambele obiective fiind aliniate cu angajamentul față de adoptarea standardelor ISSB și Cadrul de parteneriat al ISSB.
Raportul Stadiul actual: Dincolo de G20 poate fi consultat pe site-ul IFAC.
PROFESIA CONTABILĂ
Consiliul IESBA a publicat Ediția 2023 a Manualului privind Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili
La 21 septembrie, International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA) a publicat Manualul privind Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili (inclusiv Standardele Internaționale privind Independența), Ediția 2023. Acest manual înlocuiește ediția din 2022 și incorporează următoarele revizuiri:
- Revizuirile legate de (a) definiția echipei misiunii și (b) audituri ale grupului. Revizuirile tratează independența și alte implicații ale modificărilor definiției termenului „echipa misiunii” din Cod pentru a se alinia cu modificările definiției aceluiași termen din Standardele Internaționale de Audit (ISA-uri) și Standardele Internaționale privind Managementul Calității (ISQM-uri) emise de IAASB. Revizuirile tratează, totodată, și diversele considerente de independență într-un audit al situațiilor financiare de grup. Prevederile revizuite legate de definiția echipei misiunii și a auditurilor de grup vor intra în vigoare pentru auditurile situațiilor financiare și auditurile situațiilor financiare ale grupului pentru perioadele care încep la 15 decembrie 2023 sau ulterior acestei date. Adoptarea anticipată a revizuirilor este încurajată.
- Expirarea viitoare a „prevederii jurisdicționale” care tratează asocierea de lungă durată a personalului cu un client de audit. Prevederea jurisdicțională va expira și nu va mai fi disponibilă pentru auditurile situațiilor financiare pentru perioadele care încep la 15 decembrie 2023 sau ulterior acestei date. În baza prevederii jurisdicționale (punctul R540.20 din Cod), în care un organism legislativ sau de reglementare (ori organizație autorizată sau recunoscută de un astfel de organism legislativ sau de reglementare) a stabilit o perioadă de pauză pentru partener de misiune pentru mai puțin de cinci ani consecutivi, acea perioadă de pauză mai scurtă se poate aplica, supusă unui plafon de trei ani, cu condiția ca perioada de ocupare a funcției să nu depășească șapte ani.
La finalul ediției 2023 a Manualului, se regăsesc revizuirile la Cod aprobate de IESBA care nu sunt încă în vigoare. Aceste revizuiri vor intra în vigoare în decembrie 2024 și includ:
- Revizuiri ale definiției unei entități de interes public (PIE).
- Modificări ale definițiilor termenilor „client de audit” și „client de audit al grupului” din Glosar generate de revizuirile aprobate la definițiile pentru entitate cotată și PIE.
- Revizuirile legate de tehnologie.
Manualul IESBA Ediția 2023 este disponibil în limba engleză pe site-ul IESBA.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 14.09.2023
-
ECONOMIEacum 3 zile
MF a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind noile măsuri fiscal-bugetare
-
ECONOMIEacum 3 zile
Modificări la Procedura de anulare a obligațiilor de plată accesorii
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.09.2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 11 ore
Economia la bani mărunți – Ediția din 21.09.2023
-
ECONOMIEacum 2 zile
Modificări la procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă
-
ECONOMIEacum 4 zile
Comisia Europeană a emis propunerea BEFIT și Pachetul de sprijin pentru IMM-uri
-
ECONOMIEacum 3 zile
APIA primește cereri de acordare a unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase