PROFESIA CONTABILĂ
Buletinul de știri ETAF din 10 septembrie
European Tax Adviser Federation (ETAF) a publicat buletinul de știri din data de 10 septembrie. Principalele subiecte abordate sunt:
Franța reafirmă susținerea Germaniei cu privire la impozitarea economiei digitale
Pe 6 septembrie 2018, ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, a reiterat susținerea Berlinului referitor la propunerea Comisiei cu privire la impozitarea giganților digitali. În ciuda unor controverse apărute în presa germană, Germania pare să fie de acord cu principiul propunerii, însă consensul este greu de obținut pe fondul unor dezbateri interne. Susținerea propunerii de către Germania este crucială pentru Franța deoarece, la ora actuală, poziția celorlalte state membre evoluează. În acest moment, doar Irlanda își menține opoziția de principiu, în timp ce celelalte state membre iau în calcul și alți parametri, cu toate că majoritatea dorește adoptarea unei poziții unitare la nivel internațional. Declarația ministrului francez a avut loc înaintea ședinței informale a miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană din 7-8 septembrie.
Cazul Engie: Luxemburgul va ataca decizia Comisiei Europene
Într-un comunicat de presă datând din 31 august, guvernul luxemburghez și-a afirmat decizia de a face apel la Tribunalul Uniunii Europene cu privire la decizia Comisiei Europene împotriva deciziei de recuperare de către Luxemburg a 120 milioane de euro din partea grupul Engie. Decizia din 20 iunie 2018 a hotărât că deciziile fiscale emise de Luxemburg cu privire la cele două structuri de finanțare intragrup oferă grupului Engie un tratament fiscal preferențial ce nu reflectă realitatea economică și care duce la un avantaj competitiv în Luxemburg, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat. Comisia a estimat că grupul Engie a reușit să evite impozitarea în cazul a 99% din profiturile realizate de cele două entități (Engie LNG Supply and Engie Treasury Management). Citiți mai departe.
Raportul OECD evidențiază o tendință de reducere a impozitului pe profit pentru societățile comerciale
În data de 5 septembrie 2018, OECD a publicat un raport cu privire la reformele fiscale din 38 de state analizate. Potrivit acestui raport, Franța, Letonia, Argentina și Statele Unite au întreprins reforme fiscale majore cu precădere în sfera încurajării investițiilor. Acest raport subliniază o tendință de reducere a impozitul pe profit, măsură determinată de reforme semnificative într-un număr de țări mari, cu rate de impozitare ale societăților comerciale ridicate în mod tradițional. Mai mult, raportul subliniază că impozitarea economiei digitale a devenit o prioritate pentru mai multe economii, dar că disparitățile de opinii între țări au împiedicat adoptarea unei abordări comune, ce ar putea duce la introducerea unor măsuri eterogene, creând complexitate și incertitudine. Citiți mai departe.
Pentru consultarea newsletter-ului complet, vă rugăm să accesați site-ul ETAF.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.
Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.
În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile Economic, Comerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.
Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.
Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.
„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.
Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.
La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.
Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.
În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 16 oreCECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
-
PROFESIA CONTABILĂacum 16 oreCECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan
-
PROFESIA CONTABILĂacum 16 oreCECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
-
PROFESIA CONTABILĂacum 16 oreCECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi
-
PROFESIA CONTABILĂacum 16 oreCECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
