PROFESIA CONTABILĂ
Forumul European pentru Antreprenoriat
Palatul Cotroceni a găzduit miercuri, 10 aprilie a.c., lucrările Forumului European pentru Antreprenoriat (European Entrepreneurship Forum), eveniment care subliniază importanța deosebită a antreprenoriatului în dezvoltarea economiei și a consolidării competitivității. Reuniunea a fost organizată la inițiativa Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), cu sprijinul Administrației Prezidențiale, și a avut loc în contextul mandatului României la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Manifestarea își propune să contribuie la definirea unei noi viziuni pentru stimularea antreprenoriatului și a IMM-urilor europene pe fondul noilor provocări la nivel internațional.
La eveniment a participat o delegație a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
Forumul a fost deschis de președintele României, Klaus Iohannis, care a relevat că antreprenoriatul reprezintă pilonul competitivității unei economii, iar „dezvoltarea antreprenoriatului este una dintre soluțiile esențiale pentru întărirea convergenței economice și a coeziunii sociale în Europa”. De asemenea, a subliniat, între altele, că Europa are nevoie de un „nou suflu antreprenorial” și, în context, se impune necesitatea asumării de „riscuri creative”, a încurajării investițiilor în cercetare și dezvoltare. Totodată, președintele României a menționat importanța diminuării birocrației, precum și a existenței unui cadru legal stabil, suplu, prietenos cu mediul de afaceri, IMM-urile reprezentând un segment vulnerabil la schimbările survenite în acest plan.
La rândul său, Florin Jianu, președintele CNIPMMR, a subliniat, în cuvântul de deschidere, necesitatea includerii, în viitorul act european, a unor obiective concrete, precum înființarea unui milion de start-up-uri la nivelul UE, internaționalizarea IMM-urilor și digitalizarea. De asemenea, s-a referit la importanța promovării educației antreprenoriale.

Beneficiind de sprijinul Grupului angajatorilor din cadrul Comitetului Economic și Social European, dar și al organizației europene a IMM-urilor – SMEunited, Forumul își propune să contribuie la realizarea unui nou Small Business Act pentru Europa și să stimuleze o politică matură și proactivă, care să conducă la consolidarea competitivității internaționale a economiei Uniunii Europene.
Evenimentul reunește 250 de participanți din România și celelalte state membre UE, oficiali și reprezentanți ai mediului antreprenorial european, la care se adaugă reprezentanți diplomatici din statele europene, acreditați la București.
Dezbaterile tematice abordează importanța politicilor și măsurilor concrete pentru susținerea antreprenoriatului, inovării și competitivității, prin valorificarea oportunităților generate de economia digitală. Alte teme aflate pe agenda Forumului privesc tinerii antreprenori, antreprenoriatul feminin, precum și identificarea unor soluții eficiente de finanțare a activității IMM-urilor.
Forumul European pentru Antreprenoriat prilejuiește lansarea oficială a unei noi proiecții la nivelul politicilor de susținere a antreprenoriatului european prin semnarea, în prezența Președintelui Klaus Iohannis, a unei declarații pe tema viitorului antreprenoriatului european – Declarația de la București. Documentul a fost semnat de Florin Jianu, președintele CNIPMMR, Jacek Krawczyk, președintele Comitetului Economic și Social European (EESC) și Ulrike Rabmer-Koller, președintele SMEunited. Declarația își propune să constituie baza unui proces aprofundat de dezbatere cu privire la viitorul antreprenorial al României și al UE, în contextul unui angajament comun pe termen lung, care să contribuie la consolidarea Pieței Unice, o condiție esențială a prosperității și coeziunii sociale ale Uniunii Europene.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.
Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.
În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile Economic, Comerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.
Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.
Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.
„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.
Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.
La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.
Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.
În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 oreCECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 oreCECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 oreCECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 oreCECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 oreCECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
