PROFESIA CONTABILĂ
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF de săptămâna aceasta
Comisia și Parlamentul European acuză sistemul de vot în unanimitate pentru eșecul impozitării digitale
Luni, 15 aprilie a.c., în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg, deputații europeni au discutat despre eșecul adoptării impozitării serviciilor digitale la nivelul UE. În ciuda planului ambițios propus de Comisie și aprobat de Parlamentul European, Consiliul a blocat dosarul în luna martie a acestui an. Potrivit deputaților europeni, propunerea a fost respinsă din cauza sistemului de vot în unanimitate în materie fiscală din cadrul Consiliului. Raportorul Paul Tang (S&D, Olanda) și europarlamentarul austriac Othmar Karas (PPE) au solicitat o trecere treptată la votul cu majoritate calificată, susținând planul recent propus de Comisia Europeană. De asemenea, Valdis Dombrovskis, vicepreședinte pentru moneda euro și dialog social, comisar responsabil pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, și-a exprimat dezamăgirea cu privire la eșecul acestei propuneri, acuzând regula unanimității pentru acest rezultat. Cu toate acestea, Dombrovskis a subliniat că discuția intensă pe această temă a oferit un cadru comun statelor membre care introduc impozitul la nivel național și a stabilit poziția UE pe plan internațional, în special la nivelul OCDE și G20.
Programul Fiscalis 2021-2027, adoptat la Strasbourg
Miercuri, 17 aprilie a.c., deputații europeni au adoptat Programul „Fiscalis” 2021-2027 pentru cooperare în domeniul fiscal în scopul combaterii fraudei și evaziunii fiscale. Prioritățile stabilite pentru autoritățile fiscale includ: combaterea noilor cazuri de fraudă TVA transfrontalieră, schimbul și dezvoltarea de bune practici în domeniul recuperării impozitelor, eliminarea lacunelor din aplicarea legislației UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și promovarea schimbului eficient de informații. Aspectele bugetare urmează să fie definite în cadrul negocierilor privind Cadrul financiar multianual 2021-2027, însă Parlamentul a solicitat deja o majorare cu 10% a bugetului pentru acest program față de cele 270 de milioane de euro propuse de Comisie.
Noul raport al Grupului Verzilor/ALEprivind concurența fiscală
Miercuri, 3 aprilie a.c., Grupul Verzilor/ALE din Parlamentul European a publicat un raport care analizează modul în care guvernele din Uniunea Europeană concurează reciproc pentru a atrage oamenii de afaceri să își mute domiciliul fiscal prin acordarea de scutiri de taxe și alte tratamente fiscale preferențiale. Potrivit studiului, Regatul Unit și Țările de Jos se află în fruntea clasamentului statelor care practică aceste metode. Deputații europeni din Grupul Verzilor/ALE solicită Comisiei să prezinte un plan de acțiune împotriva deficientelor de taxare și a evaziunii fiscale pentru a pune capăt concurenței fiscale dăunătoare dintre statele membre ale UE.
Buletinul de știri în limba engleză poate fi consultat pe site-ul ETAF.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.
Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.
În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile Economic, Comerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.
Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.
Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.
„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.
Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.
La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.
Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.
În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 oreCECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 oreCECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 oreCECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 oreCECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 oreCECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
