PROFESIA CONTABILĂ
Forumul OECD 2019 și Conferința ministerială, 20-23 mai 2019, Paris
Lideri și factori de decizie din toate sectoarele societății civile – actuali și foști șefi de stat și de guvern, directori executivi, lideri din mari ONG-uri și sindicate, membri proeminenți din media și universități de renume – se reunesc în fiecare an la Paris pentru a dezbate cele mai presante provocări economice și sociale cu care se confruntă societatea. Forumul OECD 2019 a avut loc în zilele de 20 și 21 mai în săptămâna OECD, la Centrul de conferințe al Organizației, fiind urmat de Conferința ministerială din 22-23 mai 2019.
Principala temă pe care s-a axat Forumul din acest an a fost Lumea în eMoție (World in Emotion), pe fondul unei răscruci în procesul decizional pe măsură ce economiile devin din ce în ce mai digitalizate, iar necesitatea unei abordări internaționale coordonate la nivel de politică este din ce în ce mai mare. Transformarea digitală trebuie exploatată astfel încât să contribuie la dezvoltare economică, prosperitate, bunăstare și dezvoltare durabilă.
În discursul de deschidere al ediției din acest an a Forumului, Secretarul General, Angel Gurria, a spus: ,,O lume în care tehnologiile digitale se armonizează cu sensibilitatea umană; în care dovezile se armonizează cu intuiția, în care algoritmii se armonizează cu etica și valorile. O lume în care inteligența artificială se armonizează cu inteligența emoțională, pentru a deveni mai puțin artificială și mai inteligentă. Bun venit într-o lume în care științele exacte și umanismul se îmbină cu un scop suprem: crearea unui progres mai cuprinzător, mai durabil și mai nobil. O lume în care politicile se armonizează cu sentimentele.
Ne confruntăm cu una dintre cele mai complexe, solicitante și contradictorii perioade din istorie. Economia globală a înregistrat o nouă încetinire. Tensiunile comerciale se intensifică constant. Clasele mijlocii sunt în minoritate, în timp ce salariile sunt în continuă scădere. Emisiile globale de carbon sunt din nou în creștere, în timp ce biodiversitatea se confruntă cu o scădere fără precedent. Inegalitățile iau amploare. Gradul de încredere publică este foarte scăzut.
În același timp, digitalizarea facilitează progrese majore în comunicație, sustenabilitate și bunăstare. Inteligența artificială (AI) transformă țările în curs de dezvoltare. Implicarea politică este în creștere în aproape toate regiunile din lume. Acțiunea civică este în floare. Adolescenții preiau inițiativa în lupta împotriva schimbărilor climatice. Activismul public ia amploare.
Globalizarea și digitalizarea au generat o multitudine de beneficii și progrese. Au integrat o populație globală aflată în continuă creștere, au stimulat comerțul internațional, investițiile și migrația, au consolidat cooperarea internațională și dezvoltarea regională, ajutându-ne să scoatem milioane de oameni din sărăcie extremă.
Globalizarea și digitalizarea au generat a patra revoluție industrială, creând o multitudine de noi tehnologii, inovații și îmbunătățiri în folosul dezvoltării omenirii: de la internet, telefoane inteligente, și robotică, la biologia computațională, date deschise și e-guvernare; de la vaccinuri inteligente și drone care livrează sânge spitalelor izolate, la învățământ online, rețele energetice inteligente, chirurgia asistată robotic, blockchain; orice!
Este incitant, înălțător și încurajator!
Dar tot acest progres este însoțit de provocări. Pe cât de benefice și ireversibile sunt globalizarea și digitalizarea, pe atât produc și o serie de defecte periculoase în cadrul societăților noastre:
- În primul rând, multe persoane sunt neglijate. Jumătatea cea mai săracă din populația lumii deține mai puțin de 1% din bogăția lumii (în timp ce decilii înstăriți dețin 85% din bogăția lumii). Jumătate din populația lumii nu are încă acces la internet. Majoritatea populației nu are acces la internet de mare viteză, fapt ce accentuează inegalitățile. Probabilitatea de a fi folosit vreodată internetul este cu 40% mai mică la femei decât la bărbați, indiferent de țară.
- În al doilea rând, acestea creează noi riscuri și incertitudini. Progresul tehnologic și integrarea globală de-a lungul lanțurilor globale de distribuție beneficiază lucrătorii înalt calificați, însă reprezintă o amenințare pentru cei slab calificați sau cu calificări depășite. În următorii 15-20 de ani, 14% dintre locurile de muncă din cadrul OECD vor fi în pericol de automatizare, în timp ce 32% dintre locurile de muncă ar putea suferi transformări radicale sau ar putea fi desființate. Există și riscul de a consolida prejudecățile existente odată cu codificarea inteligenței artificiale. De asemenea, există noi riscuri legate de securitatea datelor, web-ul întunecat, atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare și de propagare a urii, extremismul și chiar terorismul prin intermediul rețelelor de socializare, după cum a fost cazul la Christchurch.
- În al treilea rând, acestea creează teamă și anxietate. Barometrul de încredere Edelman 2019 indică faptul că 60% dintre angajații multinaționalelor (din cele 27 de țări care au luat parte la sondaj) se tem că își vor pierde locul de muncă din pricina automatizării. Doar 49% dintre respondenți sunt de părere că ei și familiile lor vor duce un trai mai bun în următorii cinci ani. Și doar 1 din 5 persoane este de părere că sistemul este în favoarea lor. Aceste griji ajung în politică, creând discordie, separând oameni și consolidând politici periculoase.
Trebuie să corectăm aceste defecte. Trebuie să abordăm aceste temeri. Trebuie să creăm cadrul și motivația necesare pentru a asigura faptul că globalizarea și digitalizarea vor deveni catalizatorii creșterii durabile și incluzive.
Asta este ceea ce încercăm să realizăm la OECD, prin inițiative precum Framework for Policy Action on Inclusive (Cadrul general pentru politici de creștere incluzivă), proiectul Going Digital Project (Digitalizarea), raportul How’s Life in the Digital Age (Cum este viața în era digitală), lucrarea noastră privind provocările fiscale generate de digitalizare și primul set de principii interguvernamentale privind inteligența artificială. Noi cei din cadrul OECD considerăm că această schimbare este posibilă. Pentru că știm că nu este vorba de forțe de necontrolat. Știm că acestea sunt rezultatul cadrelor teoretice, a reglementărilor și a politicilor pe care le-am elaborat. Cadrele teoretice pot fi modificate, reglementările pot fi schimbare, politicile pot fi îmbunătățite. Acesta este scopul nostru.
Cu ajutorul dumneavoastră, dorim să avansăm pe patru traiectorii paralele, inspirați de patru obiective majore:
- Să ajutăm țările să elaboreze un nou contract social, bazat pe incluziune, sustenabilitate și bunăstare;
- Să ajutăm țările să-și consolideze integritatea și să recapete încrederea publică, deoarece nicio schimbare nu este posibilă fără sprijinul populației;
- Să ajutăm țările să-și pregătească locuitorii pentru viitorul muncii, deoarece succesul economic, productivitatea și progresul omenirii depind de calitatea calificărilor noastre;
- Să ajutăm țările să-și consolideze cooperarea internațională, pentru a deveni mai eficientă, mai transparentă și mai sigură. Provocările globale pot fi abordate la nivel global doar prin cooperarea multilaterală.
Trebuie să înțelegem frustrările poporului nostru, furia care se află în spatele populismelor, sentimentul de nedreptate pe care îl au cei neglijați. Trebuie să elaborăm un nou set de politici, să creăm un nou contract social, un sistem economic mai bun și mai corect, o eră digitală mai incluzivă și sustenabilă. Implicarea emoțională este esențială în procesul de elaborare a politicilor.
Orice politică care nu stârnește pasiunea oamenilor este moartă. Orice reformă care nu atrage implicarea poporului, nu va contribui la nimic. Orice politică care nu se află în rezonanță cu visele oamenilor, nu va beneficia niciodată de sprijinul necesar pentru a avea succes.
Este timpul să elaborăm politici emoționale bazate pe dovezi. Este timpul să conectăm algoritmii cu valorile umane, economiști cu psihologi, bancheri cu filozofi, miniștrii energiei cu copii! Să amintim spusele activistei, în vârstă de 15 ani, Greta Thunberg: «Dacă este atât de greu să găsim soluții în cadrul sistemului… poate că ar trebui să schimbăm sistemul în sine». Aceasta este vocea viitorului. Haideți să o ascultăm! Să conducem și să valorificăm schimbarea aceasta inevitabilă, în loc să ne lăsăm conduși de ea!
Lumea eMoției necesită atenția dumneavoastră, viziunea dumneavoastră, simțul dumneavoastră al misiunii!
Lumea eMoției necesită participarea și devotamentul dumneavoastră!
Lumea eMoției necesită emoția dumneavoastră!”.
Conferința Consiliului ministerial, prezidată în acest an de prim-ministrul slovac, Peter Pellegrini, reunește, în fiecare an, miniștri din statele membre și partenere pentru a analiza politicile care ar putea conduce la o globalizare mai inclusivă și care ar putea răspunde mai bine preocupărilor dinamice ale cetățenilor. Conferința din acest an s-a axat pe politici publice internaționale care pot exploata în întregime marele potențial al digitalizării în domenii precum concurența, fiscalitate, guvernanța informațiilor, aptitudini, dezvoltare incluzivă, mediu și comerț. Și în acest context rolul OECD în susținerea membrilor și a țărilor partenere în procesul de navigare a tranziției digitale în beneficiul cetățenilor.
Mai multe detalii despre programul Forumului, temele de discuții, vorbitori și înregistrările video.
Sursă foto: OECD
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.
Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.
În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile Economic, Comerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.
Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.
Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.
„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.
Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.
La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.
Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.
În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 oreCECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 oreCECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 oreCECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 oreCECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 oreCECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
