ECONOMIE
Restanțele la creditele în lei au scăzut cu 0,56% în mai, iar la cele în valută cu 1,34%

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor s-a cifrat, în mai 2019, la 4,94 miliarde lei, în scădere cu 0,56% față de suma raportată în aprilie, în timp ce restanțele la creditele în valută s-au redus cu 1,34%, la 2,8 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naționale a României (BNR), citat de Agerpres.
Totalul creditelor în lei atingea, în mai, 170,87 miliarde lei (cu 0,7% peste valoarea din luna precedentă), din care 66,6 miliarde lei erau sume contractate de agenții economici și 99,92 miliarde lei împrumuturi luate de populație.
Creditele în valută totalizau 88,787 miliarde echivalent lei în mai 2019 (cu 1,02% mai puțin față de aprilie 2019), din care 48,714 miliarde lei împrumuturi contractate de agenții economici și 36,496 miliarde lei credite luate de populație.
Bucureștenii aveau, la finele lunii mai, credite în lei restante în sumă de 1,78 miliarde lei și în valută de 1,23 miliarde lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 61,116 miliarde lei, iar al celor în valută la 43,02 miliarde lei.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum 22 de ore
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum 23 de ore
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum 23 de ore
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)
-
ECONOMIEacum 24 de ore
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025