ECONOMIE
Ministerul Finanţelor: Restructurarea datoriilor bugetare este în dezbatere publică

Ministerul Finanțelor Publice a elaborat procedura de aplicare a restructurării obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 ale debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mari sau egale cu un milion de lei şi au lansat-o în dezbatere publică.
Conform proiectului, consultat de MEDIAFAX, pentru diminuarea arieratelor au fost luate în calcul 2 scenarii, care propun instituirea unor măsuri de acordare a unor facilităţi fiscale în funcţie de valoarea obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel:
1. măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazată pe un plan de restructurare, plată eşalonată şi supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii;
2. anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei sau a celor peste un milion care nu pot beneficia de restructurare (eşalonare, reorganizare, insolvenţă) dacă obligaţiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.
Măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei au ca obiectiv „Crearea unui mecanism alternativ procedurii de acordare a eşalonării la plată, reglementată deja în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv un mecanism de restructurare a obligaţiilor bugetare la 31 decembrie 2018”.
Scopul este, totodată, revitalizarea şi evitarea deschiderii procedurii de insolvenţă a contribuabililor care au acumulat datorii bugetare în decursul timpului şi nu au avut posibilitatea să le achite.
Pentru cei care au datorii de peste un milion de lei:
- Aplicarea măsurii pe o perioadă limitată de timp (6 luni) astfel încât contribuabilul care se află în această situaţie să ia o decizie cu privire la situaţia sa, în sensul de a-şi restructura datoriile bugetare, care implică şi o restructurare a companiei;
- Posibilitatea accesării acestei forme de restructurare a datoriilor de către toţi contribuabilii, persoane juridice de drept public sau privat, care au obligaţii de plată şi dificultăţi financiare generate de disfuncționalități de natură structurală, şi au datorii mai mari de un milion de lei prin notificarea organului fiscal competent cu privire la intenţia de restructurare şi apelarea la un expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare similar planului de reorganizare în cazul insolvenţei;
Restructurarea obligaţiilor bugetare poate fi constituită din una sau mai multe măsuri:
a) plata eşalonată a obligaţiilor bugetare;
b) conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare, în condiţiile reglementate de Codul de procedură fiscală;
c) stingerea obligaţiilor bugetare prin darea în plată a unor active ale debitorului, potrivit procedurii reglementate de Codul de procedură fiscală.
d) anularea unor obligaţii bugetare principale în proporţie de 30%, 40% sau 50%, după caz, din totalul acestora.
Proiectul prevede şi stabilirea unor condiţii privind plata obligaţiilor bugetare restante, astfel:
a) în primul an al înlesnirii debitorul trebuie să achite obligaţiile bugetare cu termene de plată în anul 2019;
b) în al doilea an al înlesnirii la plată, debitorul trebuie să achite cel puţin 10% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată;
c) din al treilea an şi până la finalizarea înlesnirii la plată, debitorul trebuie să achite restul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată, proporţional cu anii pentru care a fost acordată înlesnirea la plată;
d) plata eşalonată a obligaţiilor bugetare restante în termenul maxim de 7 ani şi plata obligaţiilor curente pe 2019;
Pentru cei cu datorii sub un milion de lei, anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la de 31 decembrie 2018, administrate de ANAF, cu următoarele condiţii:
– stingerea până la 30 noiembrie 2019 a obligaţiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018;
– stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor a obligaţiilor bugetare principale cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 30 noiembrie 2019,
– depunerea până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, a tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal;
– depunerea, până la data de 30 noiembrie 2019, a cererii de anulare a accesoriilor.
Pentru măsura restructurării, impactul a luat în considerare contribuabilii care îndeplinesc condiţia arieratelor peste 1 milion lei. A fost luată în calcul ipoteza că 5% din contribuabili aplică pentru scenariul reducerii cu 40% a obligaţiilor bugetare restante.
Pentru măsura restructurării, impactul a luat în considerare contribuabilii care îndeplinesc condiția arieratelor peste 1 milion lei. A fost luată în calcul ipoteza că 3% din contribuabili aplică pentru scenariul reducerii cu 50% a obligaţiilor bugetare restante.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)