Rețele sociale

ECONOMIE

ANRE a efectuat peste 240 de controale în primul semestru, aplicând amenzi de 3,5 milioane lei

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a efectuat la marii operatori din sectorul energiei electrice și din cel al gazelor naturale peste 240 de controale în primul semestru al anului, aplicând amenzi contravenționale în valoare de 3,5 milioane lei, informează Mediafax. La operatorii din domeniul energiei electrice, Autoritatea a efectuat 137 de acțiuni de control, încheind 100 de procese-verbale de constatare și sancționare și aplicând 165 de amenzi contravenționale în valoare de 1.869.000 lei, iar în domeniul gazelor naturale a efectuat 106 acțiuni de control, încheind 70 de procese-verbale de constatare și sancționare și aplicând 58 amenzi contravenționale în valoare de 1.675.000 lei.

În principal, tematicile acțiunilor de control desfășurate la marii operatori au constat în verificarea modului în care au fost respectate dispozițiile legale privind: racordarea la rețelele de energie electrică și la sistemele de distribuție a gazelor naturale; organizarea și realizarea activității de mentenanță; întocmirea programului de investiții în raport cu starea tehnică a rețelei precum și realizarea investițiilor programate; înființarea punctelor unice de contact, facturarea, preluarea apelurilor telefonice și informarea clienților; indicatorii de performanță stabiliți prin standardele de performanță; respectarea condițiilor de valabilitate a licențelor deținute; obligația de tranzacționare a gazelor naturale pe piețele centralizate; obligația de achiziție de certificate verzi; certificarea conformității centralelor electrice fotovoltaice și/sau eoliene.

În primul semestru al anului au fost înregistrate și soluționate 4.884 petiții, formulate de persoane fizice și juridice beneficiare sau solicitante ale serviciilor prestate de operatorii economici din sectoarele energiei electrice, gazelor naturale și energiei termice. Din numărul total, în sectorul energiei electrice și termice au fost înregistrate 2.853 petiții, iar în sectorul gazelor naturale 2.031 petiții. Comparativ cu semestrul I al anului 2018, s-a înregistrat o creștere a numărului de petiții cu 33%.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat aici.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.

Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).

Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv:  Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.

Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.

Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:

 Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);

 Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);

 Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);

 Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);

▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);

▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).

Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.

Continuare
ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

ECONOMIEacum o zi

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

ECONOMIEacum o zi

APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025

ECONOMIEacum o săptămână

DNSC avertizează: CECCAR, ținta unor atacuri cibernetice complexe

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a stabilit Procedura privind transmiterea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a actualizat Procedura privind accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare

ECONOMIEacum 2 săptămâni

A fost actualizat formularul 394 – „Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA”

ECONOMIEacum 2 săptămâni

Ajutor de minimis pentru dezvoltare/inovare/scalare/extindere de întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANPIS: 27 septembrie, termenul-limită pentru depunerea cererilor pentru a solicita tichetul de energie

ECONOMIEacum 2 săptămâni

MF: În proiect, măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale

ECONOMIEacum 3 săptămâni

⚠️ Alertă: Atac cibernetic hibrid care vizează identitatea CECCAR și Congresul 2025 ⚠️

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%