ECONOMIE
MFP propune ca solicitările pentru facilități fiscale să poată fi depuse până la 16 decembrie 2019

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a elaborat procedura pentru anularea restanțelor accesorii aferente obligațiilor bugetare datorate la 31 decembrie 2018. Astfel contribuabilii vor putea solicita facilitățile fiscale reglementate în Capitolul II din OG nr.6/2019 până la 16 decembrie 2019. Notificarea privind intenția de accesare a facilității fiscale și cererea de acordare a facilității fiscale se vor putea depune inclusiv prin aplicația online „Spațiul privat virtual”, precizează MFP, într-un comunicat.
„Pot solicita anularea accesoriilor persoanele juridice care, la 31 decembrie 2018 inclusiv, au obligații bugetare principale restante administrate de ANAF mai mici de un milion lei. Beneficiază de aceste facilități fiscale persoanele fizice sau entitățile fără personalitate juridică, unitățile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale Municipiului București ori instituțiile publice, indiferent de cuantumul obligațiilor bugetare principale restante administrate de ANAF înregistrat la 31 decembrie 2018 inclusiv. În această categorie sunt incluși și debitorii declarați insolvabili, persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală sau răspunderea potrivit Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, ori potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, pentru obligațiile bugetare aferente perioadei anterioare datei de 31 decembrie 2018 inclusiv, indiferent de data emiterii deciziei de atragere a răspunderii sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de atragere a răspunderii”, se menționează în comunicat. De asemenea, sunt incluși debitorii aflați în procedura insolvenței, ori aflați în dizolvare, debitorii care, la 31 decembrie 2018 inclusiv, înregistrează doar obligații de plată accesorii nestinse aferente obligațiilor bugetare principale stinse până la această dată, iar accesoriile nu au fost stinse până la 8 august 2019 și debitorii cărora li s-au comunicat decizii de impunere aferente unor obligații bugetare principale scadente până la 31 decembrie 2018 inclusiv, ca urmare a unei inspecții fiscale în derulare la data de 8 august 2019, indiferent de cuantumul obligațiilor bugetare principale și de data comunicării deciziei de impunere.
ANAF va emite decizia de amânare la plată a accesoriilor și decizia de anulare a acestora pentru obligațiile bugetare pe care le administrează dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute. Similar, dacă prin hotărâre a consiliilor locale se stabilește acordarea acestor facilități fiscale, precum și procedura aplicabilă, direcțiile de impozite și taxe locale din cadrul primăriilor vor emite decizii de amânare la plată a accesoriilor și de anulare a acestora pentru obligațiile bugetare pe care le administrează, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Proiectul de ordin este publicat pe site-ul MFP, la rubrica Transparență decizională.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)