ECONOMIE
Dividendele duc piața de capital din România la un plus de 36% în primele opt luni

Dividendele duc piața de capital din România la un plus de 36 de procente în primele opt luni din acest an, iar valoarea totală de tranzacționare cu acțiuni se apropie de un miliard și jumătate de euro, potrivit raportului lunar pe luna august publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB), informează Agerpres. Astfel, indicele BET-TR, care include și dividendele, a avut un avans de 36% în acest an iar valoarea totală de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost de 1,46 miliarde de euro. Indicele BET, care include cele mai tranzacționate 16 companii cu excepția SIF-urilor, a crescut cu 25% în primele opt luni ale anului.
Performanța pieței a fost susținută puternic de dividende și de rezultatele pe care companiile listate le-au prezentat investitorilor, se precizează într-un comunicat al instituției.
„Evoluția pieței de capital confirmă fundamentele atractive ale acesteia. Așadar nu este o întâmplare că suntem aici, este doar o reconfirmare că există baze solide de creștere. Dincolo de perfomanța pieței, este important ca investitorii să fie conectați și la planurile pe care le avem pentru dezvoltarea acesteia pentru că urmează să anunțăm noi etape concrete care să ducă în această direcție”, a declarat Adrian Tănase, director general al BVB.
La rândul său, Lucian Anghel, președintele Bursei de la București, consideră că România a demonstrat, în repetate rânduri, că este o piață care s-a maturizat și că poate reveni la ritmuri accelerate de creștere chiar și după perioade de stres generate de volatilitate ridicată. „Mai mult, indicele BET-TR, care include și dividendele, a avut performanțe anuale pozitive în echivalent lei în fiecare an de la lansare și până acum, lucru greu de egalat”, arată Lucian Anghel.
La finalul primelor opt luni din acest an, valoarea de piață a companiilor românești era de 21,8 miliarde euro, în timp ce capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB a depășit 34,6 de miliarde de euro în ultima ședință de tranzacționare din august.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025