Rețele sociale

ECONOMIE

ANCOM: Coletele care depășesc 31,5 kg nu vor mai fi considerate trimiteri poștale, de la 1 ianuarie 2020

Coletele care depășesc 31,5 kilograme nu vor mai fi considerate trimiteri poștale, începând cu data de 1 ianuarie 2020, în timp ce livrarea preparatelor alimentare pregătite în vederea consumului imediat, inclusiv a băuturilor care însoțesc aceste preparate, nu va mai intra în categoria serviciilor poștale, se arată în noile reglementări incluse în recent adoptata OG nr. 27/2019, potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), informează Agerpres.

În același timp, furnizorii de servicii poștale autorizați în România trebuie să transmită ANCOM o serie de informații și date statistice privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/644, riscând, în caz contrar, să fie sancționați. De asemenea, persoanele care intenționează să revândă servicii poștale, inclusiv prin intermediul unor platforme informatice, sunt obligate să notifice Autoritatea în privința acestei intenții, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Prin OG nr. 27/2019, furnizorii vor putea fi sancționați cu amenzi de la 5.000 lei până la 2% din cifra de afaceri în cazul nerespectării obligației de a actualiza anumite informații (cum ar fi datele lor de identificare, caracteristicile și descrierea serviciilor de livrare de colete, termenii și condițiile generale pentru serviciile de livrare de colete) sau cu amenzi administrative de la 100 lei la 15.000 lei pentru fiecare zi de întârziere pentru a-i determina să furnizeze o serie de informații prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/644, reprezentând date statistice referitoare la: numărul coletelor interne procesate, numărul coletelor care intră și/sau ies de pe teritoriul României, cifra de afaceri generată de serviciile de livrare de colete prestate la nivel internațional, european și global, o listă de prețuri accesibilă publicului etc.

Pe baza notificărilor înregistrate, ANCOM întocmește, actualizează și publică Registrul public al furnizorilor de servicii poștale. Autoritatea de reglementare menționează că prestarea, oferirea sau revânzarea serviciilor poștale de către persoane/societăți comerciale care nu sunt autorizate să furnizeze servicii de profil se sancționează cu amenzi de până la 5.000 lei pentru persoane fizice și de la 5.000 lei până la 2% din cifra de afaceri, în cazul persoanelor juridice.

În cazul pierderii, furtului sau distrugerii trimiterii poștale, furnizorul este obligat să acorde expeditorului de cinci ori tariful serviciului pentru trimiterile poștale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată sau a unui serviciu contra ramburs.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat aici.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.

Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).

Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv:  Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.

Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.

Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:

 Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);

 Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);

 Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);

 Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);

▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);

▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).

Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.

Continuare
ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

ECONOMIEacum o zi

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

ECONOMIEacum o zi

APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025

ECONOMIEacum o săptămână

DNSC avertizează: CECCAR, ținta unor atacuri cibernetice complexe

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a stabilit Procedura privind transmiterea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a actualizat Procedura privind accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare

ECONOMIEacum 2 săptămâni

A fost actualizat formularul 394 – „Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA”

ECONOMIEacum 2 săptămâni

Ajutor de minimis pentru dezvoltare/inovare/scalare/extindere de întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANPIS: 27 septembrie, termenul-limită pentru depunerea cererilor pentru a solicita tichetul de energie

ECONOMIEacum 2 săptămâni

MF: În proiect, măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale

ECONOMIEacum 3 săptămâni

⚠️ Alertă: Atac cibernetic hibrid care vizează identitatea CECCAR și Congresul 2025 ⚠️

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%