Rețele sociale

ECONOMIE

Fuziunile și achizițiile mondiale au încetinit în trimestrul trei din cauza îngrijorărilor provocate de războiul comercial

Fuziunile și achizițiile (M&A) încheiate la nivel mondial au scăzut cu 16% în trimestrul trei din 2019, la 729 miliarde de dolari, arată datele furnizate de Refinitiv, în condițiile în care îngrijorările cu privire la încetinirea economică și războiul comercial dintre SUA și China au descurajat directorii și consiliile de administrație ale companiilor să demareze mari fuziuni, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Acesta este cel mai redus nivel trimestrial din 2016.

„Fuziunile și achizițiile au scăzut deoarece există temeri că riscurile sunt în creștere, în special pe piețele financiare, dar și în alte domenii”, a apreciat Michael Carr, co-director global pe sectorul M&A la Goldman Sachs Group Inc.

SUA, unde chletuielile de consum au crescut lent în timpul verii și investițiile rămân la un nivel redus, din cauza tensiunilor comerciale, sunt în special afectate. Fuziunile și achizițiile au scăzut în SUA cu 40% în trimestrul trei din acest an, la 246 miliarde de dolari, cel mai redus nivel trimestrial din 2014. În Asia, afectată de temerile privind viitorul centrului financiar Hong Kong, din cauza protestelor, activitatea de fuziuni și achiziții a înregistrat un declin de 20% în perioada iulie-septembrie 2019, la 160 miliarde de dolari, cel mai redus nivel trimestrial din 2017.

„Companiile caută să facă afaceri cu riscuri scăzute și de aceea anul acesta se înregistrează scăderi pe segmentul de M&A. Dar ne așteptăm ca anul viitor activitatea de fuziuni și achiziții să fir solidă”, a explicat Robin Rankin, co-director global pe sectorul M&A la Credit Suisse Group AG.

Singura veste bună vine din Europa, unde fuziunile și achizițiile au crescut cu peste 45% în trimestrul trei din acest an, la 249 miliarde de dolari. „În Europa vedem un amestec de diferite tipuri de tranzacții, extinse în diferite sectoare și regiuni”, a declarat Eamon Brabazon, co-director pe sectorul M&A la Bank of America Corp (BAC.N).

Marea Britanie, unde incertitudinile privind Brexit-ul au transformat companiile în ținte de preluare mai ieftine, rămâne cea mai mare piață de fuziuni și achiziții din Europa, cu o cotă de 6,4% din activitatea globală de M&A și tranzacții de 177 miliarde de dolari în primele nouă luni din acest an.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat aici.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.

Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).

Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv:  Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.

Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.

Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:

 Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);

 Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);

 Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);

 Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);

▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);

▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).

Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.

Continuare
ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

ECONOMIEacum o zi

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

ECONOMIEacum o zi

APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025

ECONOMIEacum o săptămână

DNSC avertizează: CECCAR, ținta unor atacuri cibernetice complexe

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a stabilit Procedura privind transmiterea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a actualizat Procedura privind accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare

ECONOMIEacum 2 săptămâni

A fost actualizat formularul 394 – „Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA”

ECONOMIEacum 2 săptămâni

Ajutor de minimis pentru dezvoltare/inovare/scalare/extindere de întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANPIS: 27 septembrie, termenul-limită pentru depunerea cererilor pentru a solicita tichetul de energie

ECONOMIEacum 2 săptămâni

MF: În proiect, măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale

ECONOMIEacum 3 săptămâni

⚠️ Alertă: Atac cibernetic hibrid care vizează identitatea CECCAR și Congresul 2025 ⚠️

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%