ECONOMIE
MCSI derulează un proiect educațional pentru copii cu privire la pericolele din spațiul online

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), în colaborare cu Asociația StartEvo și Centrul National de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), prin intermediul platformei educaționale Kidibot (www.kidibot.ro), derulează, până la 13 octombrie 2019, prima ediție a proiectului „Kidibot Cyber Security Training”. Proiectul își propune educarea prin joacă a tuturor elevilor din clasele III – VIII din Municipiul București (și, secundar, la nivel național) despre pericolele pe care le pot întâmpina în spațiul online, prin accesarea diferitelor informații.
„Viteza inovării tehnologice și a lansării pe piață de noi dispozitive, programe informatice și servicii digitale, deosebit de atractive pentru copii, pot duce la expunerea involuntară a acestora în fața pericolelor mediului online. Totodată, conform unui studiu efectuat pe platforma Kidibot la nivel național, pe un eșantion de 1288 de copii în perioada 15-30 septembrie 2019, se arată că 86% dintre copii consideră că termenul «HACKER» este atrăgător, fără să înțeleagă ce înseamnă acest lucru”, precizează MCSI, într-un comunicat.
„Internetul a devenit o realitate a vieții copiilor noștri – acasă, la școală, la bibliotecă sau oriunde aceștia își petrec timpul liber. Dispozitivele care se conectează la internet, mai mult sau mai puțin portabile, au adus beneficii de nedescris în ceea ce privește învățarea, potențarea relațiilor sociale sau conectarea copiilor cu familia. Totodată, însă, aceste terminale reprezintă și surse pentru numeroase amenințări, constituind motiv de îngrijorare pentru părinți. În luna dedicată conștientizării importanței securității cibernetice – luna octombrie a fiecărui an – întreprindem mai multe acțiuni pentru a adresa inclusiv aceste griji ale părinților cu privire la siguranța copiilor lor în mediul virtual, iar concursul Kidibot Cyber Security Training, prin inovativitatea, interactivitatea și competitivitatea formatului, este o platformă ideală prin intermediul căreia elevii vor putea deprinde un set de competențe vitale în ceea ce privește igiena cibernetică. Recomand călduros tuturor părinților să își înscrie copiii în concurs, pentru că, dincolo de beneficiile imediate în ceea ce privește disciplina online a acestora, există o foarte bună șansă să descoperim, cu această ocazie, talente native care, în timp, se pot transforma în viitorii informaticieni și ingineri IT ai României”, a declarat ministrul de resort Alexandru Petrescu.
Prin această inițiativă educațională, copiii vor fi ajutați de mentori și vor învăța despre tehnologie și deprinderea de a alege corect modul în care s-o folosească. În cadrul proiectului se va derula un concurs tematic gratuit, împărțit în două faze: calificare pentru eveniment și training. În încheierea concursului, copiii vor fi evaluați, finaliștii obținând certificate de Mini White Hackeri.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)