ECONOMIE
Valoarea activelor din sistemul privat de pensii a crescut în S1 la 57,43 miliarde lei

Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns, în primul semestru al anului 2019, la 57,43 miliarde de lei (12,13 miliarde de euro), comparativ cu 45,6 miliarde lei, în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor ASF, informează Mediafax. Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a fost, la sfârșitul lunii iunie 2019, de 5,80% comparativ cu 5,22% în decembrie 2018.
„Activele fondurilor de pensii private au depășit nivelul de 12 miliarde de euro la finalul semestrului I al anului curent și au ajuns la o pondere de 5,8% în PIB. Fondurile de pensii private sunt investitori instituționali importanți în economie, iar investițiile realizate prin BVB au contribuit, alături de alți investitori instituționali, la promovarea Bursei de la București la statutul de piață emergentă de către agenția FTSE Russell”, a declarat vicepreședintele ASF, Dan Armeanu.
Pentru Pilonul II, valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 iunie 2019, de fondurile de pensii administrate privat a fost de 55,14 miliarde lei (11,64 miliarde euro). Ritmul anual de creștere înregistrat a fost de 26,15%. La 30 iunie 2019 erau înregistrați, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,34 milioane de participanți, cu aproape 1,26% mai mult față de sfârșitul anului 2018. La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 iunie 2019, a fost de 182,20 lei. De asemenea, la sfârșitul lunii iunie 2019, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 7.631 lei (1.612 euro), cu 14,39% mai mult față de sfârșitul anului 2018. În primul semestru al anului 2019 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 33,29 milioane lei pentru 3.522 participanți și beneficiari.
În cazul pensiilor facultative (Pilonul III), valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 iunie 2019, de fondurile de pensii facultative a fost de 2,27 miliarde lei (0,48 miliarde euro), înregistrând un avans anual de 20,34%. La sfârșitul lunii iunie 2019, erau înregistrați în sistemul pensiilor facultative 486.310 participanți, cu 3% mai mult față de sfârșitul anului 2018. La nivelul Pilonului III, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 iunie 2019, a fost de 138,48 lei. Valoarea medie a unui cont al participanților la sistemul pensiilor facultative era, la 30 iunie 2019, de 5.058 lei (1.068 euro), în creștere cu 10,74% comparativ cu decembrie 2018.
În primul semestru al anului 2019 au fost efectuate plăți ale activului personal net către 4.033 de participanți și beneficiari însumând 28,56 milioane lei.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum 2 zile
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum 2 zile
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)
-
ECONOMIEacum 2 zile
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025