Rețele sociale

ECONOMIE

Proiecte comune de infrastructură România – Republica Moldova

Importanța construirii a două sectoare de cale ferată cu ecartament european, care să conecteze capitala Republicii Moldova cu România și, implicit, cu Europa de Vest, prin legătura PFT Ungheni – Iași – Pașcani, a fost susținută în cadrul discuțiilor pe care le-au avut joi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Bogdan Mîndrescu, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din țara vecină, Andrei Spînu, informează Agerpres.

„Am avut o întâlnire de lucru cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, în contextul colaborării foarte bune dintre cele două ministere ale infrastructurii din România și Moldova, dar și din perspectiva situației actuale de la granițele țării. Discuțiile au vizat interesele comune de conectivitate între țările noastre, dar și nevoile de mobilitate transfrontalieră”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Mîndrescu.

Potrivit acestuia, cei doi oficiali au convenit crearea unui grup de lucru România – Republica Moldova, care să coordoneze următoarele teme prioritare: elaborarea unei strategii naționale pentru dezvoltarea mobilității mărfurilor și a persoanelor în concordanță cu Regulamentul TEN-T; elaborarea unui model național multimodal de transport care să identifice și să fundamenteze proiectele de infrastructură de transport, cu date locale și naționale, în concordanță cu modelul național de transport al României; acordarea de asistență tehnică pentru implementarea rapidă și sustenabilă a proiectelor de infrastructură de transport din Republica Moldova, utilizând fonduri europene de preaderare, pe baza experienței țării noastre în utilizarea acestor instrumente; stabilirea domeniilor prioritare de asistență tehnică pe baza experienței României în relație cu Comisia Europeană și cu Mecanismele de finanțare nerambursabile și interoperabilitatea unor sisteme pentru stimularea mobilității și stabilirea unui pachet de proiecte prioritare de transport din Republica Moldova.

De asemenea, discuțiile s-au concentrat și pe identificarea nevoilor transfrontaliere dintre România și Republica Moldova, care să fie în acord cu dezvoltarea coridoarelor europene de transport pe teritoriul Republicii Moldova.

Proiectele transfrontaliere rutiere, pentru care s-a subliniat o importanță deosebită de dezvoltare, sunt identificate în punctele de trecere a frontierei Galați – Giurgiulești, Oancea – Cahul, Albița – Leușești, Ungheni (RO) – Ungheni (MD), Sculeni (RO) – Sculeni (MD), Stânca – Costești, Rădăuți Prut – Lipscani, Bumbăta – Leova și Fălciu – Leca.

Nevoia de finanțare pentru implementarea investițiilor în infrastructura de transport și în creșterea capacității punctelor de trecere ale frontierei este în valoare de 284 milioane de euro, a precizat secretarul de stat.

În ceea ce privește domeniul feroviar, discuțiile au vizat nevoia de finanțare a punctelor transfrontaliere: Galați – Giurgiulești, Fălciu – Cantemir, Socola – Ungheni în valoare de 65,2 milioane de euro.

„În cadrul discuțiilor s-a susținut importanța construirii a două sectoare de cale ferată cu ecartament european (1435 mm) care să conecteze capitala Republicii Moldova cu România și implicit cu Europa de Vest prin legătura PFT Ungheni – Iași – Pașcani. Cel de al doilea sector de cale ferată cu ecartament european propus conectează granița Republicii Moldova cu Ucraina, în zona Basarabeasca, cu punctul de trecere al frontierei Galați – Giurgiulești și coridorul Galați – Brăila – Buzău. În esență, proiectele identificate pe teritoriul României trebuie să fie continuate în oglindă pe teritoriul Republicii Moldova pentru o implementare integrată, eficientă și coerentă. Am punctat importanța cooperării strategice dintre cele două țări în contextul actual al conflictului armat din Ucraina, care urgentează necesitatea implementării proiectelor de infrastructură de transport într-un mod strategic”, a mai notat Bogdan Mîndrescu.

ECONOMIE

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi închis în zilele de 4 și 5 noiembrie, anunță autoritățile din Bulgaria

Autoritățile din Bulgaria au anunțat închiderea Podului Prieteniei Giurgiu – Ruse, în perioada 4-5 noiembrie, ca urmare a unor lucrări de construcție și instalare în zonă de noi panouri rutiere din beton armat, a transmis Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Astfel, potrivit CNAIR, marți, 4 noiembrie, în intervalul orar 9:00 – 21:00, circulația rutieră va fi închisă, pe ambele sensuri, pentru toate categoriile de vehicule.

Ulterior, în perioada 4 noiembrie, ora 21:00 – 5 noiembrie, ora 9:00, traficul rutier va fi permis doar autovehiculelor cu MTMA (masă totală maximă autorizată) mai mică de 3,5 tone, precum și celor care efectuează transport de pasageri.

Continuare

ECONOMIE

Black Friday, una dintre cele mai vulnerabile perioade din an în privința fraudelor online

Perioada campaniilor de Black Friday este una dintre cele mai vulnerabile din an din perspectiva fraudelor online, iar infractorii cibernetici profită de volumul mare de tranzacții online și recurg la site-uri false sau site-uri clonă, cu scopul de a induce în eroare cumpărătorii pentru a extrage informații sensibile, mai ales datele de card, avertizează Asociația Română a Băncilor (ARB), Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

„Perioada campaniilor de Black Friday este una dintre cele mai vulnerabile din an din perspectiva fraudelor online. Infractorii cibernetici profită de interesul crescut pentru reduceri și de volumul mare de tranzacții online și recurg la site-uri false, site-uri clonă, oferte prea bune pentru a fi adevărate și diverse metode de inginerie socială, cu scopul de a induce în eroare cumpărătorii să își ofere date sensibile, dar mai ales datele de card”, avertizează specialiștii, într-un comunicat citat de Agerpres.

Modurile de operare utilizate frecvent în perioada campaniilor de Black Friday sunt: crearea de site-uri false sau clonate, care imită în detaliu paginile unor magazine legitime; trimiterea de mesaje și e-mail-uri de tip phishing, care par a fi expediate de companii cunoscute, bănci sau instituții publice; publicarea și promovarea de anunțuri frauduloase pe rețelele sociale, care promit reduceri spectaculoase; comercializarea de produse contrafăcute, prezentate drept articole de brand; solicitarea plății prin metode nesigure, care pot duce la compromiterea datelor de card.

Experții în securitate cibernetică au o serie de recomandări pentru prevenirea fraudelor online de Black Friday, una dintre acestea fiind verificarea sursei mesajelor primite.

„În perioada campaniilor de reduceri, utilizatorii pot primi mesaje care par a fi transmise în numele unor instituții sau companii cunoscute – servicii poștale, firme de curierat, instituții bancare sau operatori de telecomunicații. Astfel de comunicări pot include informații false privind colete blocate, solicitarea actualizării datelor de client sau oferte exclusive. Nu accesați linkurile primite! Aceste mesaje trebuie tratate cu maximum de prudență, în special dacă conțin fișiere atașate, link-uri scurtate ori domenii suspecte. Instituțiile și companiile autentice nu solicită prin e-mail sau SMS date confidențiale. Situațiile reale pot fi verificate exclusiv pe site-urile oficiale, accesate manual, nu prin link-urile primite”, precizează sursa citată.

De asemenea, este nevoie de verificarea autenticității magazinului online, context în care se recomandă efectuarea cumpărăturilor doar de pe platforme care oferă adresă web securizată (https://), date de identificare clare ale companiei și informații complete despre livrare, retur și contact.

În același timp, utilizatorii sunt sfătuiți să fie atenți la ofertele nerealist de avantajoase (prea bune ca să fie adevărate). „Infractorii cibernetici exploatează graba cumpărătorilor și construiesc site-uri care imită perfect magazinele autentice, inclusiv elementele vizuale și politicile comerciale. Reduceri de 80-90% la produse de brand sau la dispozitive scumpe reprezintă, în majoritatea cazurilor, semnale clare de fraudă. Se recomandă compararea prețurilor pe mai multe platforme și verificarea atentă a domeniului site-ului, mai ales dacă acesta folosește extensii neobișnuite (.shop, .store etc.)”, se menționează în comunicat.

Totodată, cumpărătorii trebuie să apeleze la metodele de plată sigure, doar prin canale securizate, care oferă autentificare suplimentară și confirmări în timp real. Astfel, se recomandă evitarea transferurilor directe către conturi personale sau plata prin link-uri primite pe rețele de socializare/aplicații de mesagerie, precum și vigilență sporită la salvarea datelor cardului.

„Salvează confirmările de plată, facturile, e-mail-urile și capturile de ecran. Acestea pot fi esențiale în cazul unei reclamații. În situația identificării unei tranzacții neautorizate, este necesară informarea imediată a instituției bancare, sesizarea Poliției, precum și raportarea fraudei către Directoratul Național de Securitate Cibernetică, apelând 1911 sau accesând pnrisc.dnsc.ro. Verifică periodic conturile tale bancare. Monitorizează tranzacțiile și activează alertele automate din aplicațiile bancare. Astfel, poți detecta rapid orice activitate suspectă și poți bloca accesul neautorizat”, transmit specialiștii.

Sfaturi detaliate privind siguranța digitală pot fi accesate pe platforma www.sigurantaonline.ro, parte a campaniei #SigurantaOnline, derulată de Poliția Română, DNSC și ARB.

Continuare

ECONOMIE

DNSC: Recomandăm organizațiilor ce intră sub incidența Directivei NIS II să se înscrie în Registrul entităților; amenda ajunge la 500.000 lei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă organizațiilor care intră sub incidența Directivei NIS II să se înscrie în Registrul entităților, amenda pentru neînscriere putând ajunge până la 500.000 lei, a declarat, joi, Gabriel Dinu, director adjunct la DNSC, citat de Agerpres.

„Am reușit să transpunem Directiva NIS în legislația națională la sfârșitul anului trecut. Am fost între primele șase țări care am făcut acest lucru. În momentul de față, sunt 12 țări care au reușit transpunerea, în Uniunea Europeană, deci încă suntem în grafic față de alte state. Am reușit între timp să emitem și primele norme subsecvente, astfel încât s-a început procesul de înscriere a entităților esențiale. Termenul de înscriere a și trecut, pe 22 septembrie s-a determinat acest termen. Din păcate, nu s-au înscris toate organizațiile care aveau această obligație, sens în care, celor care reprezentați organizații ce intră sub incidența Directivei NIS II vă fac recomandarea de a transmite de urgență către DNSC cererea de înscriere în Registrul entităților. Vă amintesc, de asemenea, că amenda pentru neînscrierea în registru ajunge până la 500.000 lei”, a spus Dinu, la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie.

El a reamintit obligațiile din Directiva NIS II: cea de a implementa măsurile de gestionare a riscurilor prevăzute de Directivă, responsabilitate ce revine conducerii organizațiilor care intră sub incidența legii, care au, de asemenea, obligația personală de a urma cursuri care să îi ajute să înțeleagă problematica de management al riscurilor de securitate cibernetică; cele cu privire la training-ul personalului, de creștere a nivelului de înțelegere a obligațiilor și a riscurilor de securitate cibernetică pentru tot personalul organizațiilor; cea de a desemna persoane responsabile pentru securitatea rețelelor și sistemelor informatice la nivelul organizațiilor; obligația de a implementa măsuri de management al riscului și de reziliență.

„Practic, aceasta este baza directivei. Bineînțeles, există obligația de a raporta către DNSC incidentele semnificative. Din fericire, anul acesta, deși incidentele nu au lipsit, nu am avut incidente care să genereze un impact care să ne ducă într-o zonă mediatică foarte relevantă”, a subliniat oficialul DNSC.

Potrivit acestuia, în prezent, reprezentanții DNSC analizează documentele și notificările care au fost transmise de entități, pentru a stabili unde se încadrează organizațiile, la ce categorii de risc, astfel încât să fie proporțional aplicate și obligațiile ulterioare. După ce se va finaliza acest proces și vor fi emise deciziile pentru înregistrarea entităților în registru – miercuri au fost emise primele două decizii pentru primele două entități esențiale – va exista o perioadă de 60 de zile până la care organizațiile trebuie să își realizeze evaluarea nivelului de risc.

„Această evaluare a nivelului de risc este foarte relevantă pentru că, în funcție de categoriile de risc care sunt relevante pentru entitate, probabilitatea și impactul acestora și de dimensiunea entității, printr-un calcul destul de simplu, se va ajunge la un scor care le va încadra într-o anumită categorie în ceea ce privește complexitatea cerințelor de securitate cibernetică pe care va trebui să le implementeze. Este un pas foarte relevant, pentru că el stabilește obligațiile viitoare ale organizației pe o perioadă semnificativă de timp. De asemenea, după realizarea acestui pas, după transmiterea către noi a rezultatului evaluării nivelului de risc, entitățile vor trebui să-și facă autoevaluarea nivelului de maturitate. În funcție de categoria de cerințe care i se aplică, entitatea va utiliza un instrument pe care noi îl vom pune la dispoziție, pentru a evalua în ce măsură a implementat cerințele de securitate, controalele care sunt prevăzute de cerință. Este un pas la fel foarte important, pentru că, la sfârșitul acestui pas, organizația își va face un plan de măsuri pentru remedierea deficiențelor și pentru atingerea nivelului optim de securitate, plan de măsuri care, în cazul entităților esențiale, trebuie să fie transmis și către DNSC, pentru a putea să fie monitorizat în perioada următoare”, a explicat Gabriel Dinu.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 20 de ore

CECCAR Dâmbovița: Dialog profesional despre transformare digitală, inovație și siguranță cibernetică

PROFESIA CONTABILĂacum 20 de ore

Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XXIII-a: Smart Accounting – evoluție prin tehnologie și inovație

PROFESIA CONTABILĂacum 20 de ore

CECCAR Brăila: Discuții aplicate despre noile provocări legislative și digitale

PROFESIA CONTABILĂacum 20 de ore

CECCAR Satu Mare: Idei, perspective și soluții pentru o profesie în transformare

ECONOMIEacum 20 de ore

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi închis în zilele de 4 și 5 noiembrie, anunță autoritățile din Bulgaria

ECONOMIEacum 20 de ore

Black Friday, una dintre cele mai vulnerabile perioade din an în privința fraudelor online

ECONOMIEacum 20 de ore

DNSC: Recomandăm organizațiilor ce intră sub incidența Directivei NIS II să se înscrie în Registrul entităților; amenda ajunge la 500.000 lei

ECONOMIEacum 2 zile

APIA: Sprijin financiar de peste 2,5 milioane lei pentru crescătorii de animale

ECONOMIEacum 2 zile

A fost stabilită Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis aferentă Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului

ECONOMIEacum 2 zile

ANAF a modificat o serie de acte normative privind înregistrarea/anularea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată și privind declararea taxei pe valoarea adăugată

ECONOMIEacum 3 zile

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna noiembrie 2025

ECONOMIEacum 3 zile

ANCOM: Furnizorii de servicii de telecomunicații au obligația să informeze utilizatorii despre condițiile de încheiere a contractelor online

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%