Rețele sociale

ECONOMIE

MEAT deschide sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru programul ConstructPLUS

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță deschiderea apelului de depunere a cererilor de finanțare pentru programul ConstructPLUS. Potrivit unui comunicat al instituției, începând de luni, 8 aprilie a.c., atât IMM-urile, cât și întreprinderile mari, cu personalitate juridică, vor putea aplica pentru obținerea de granturi nerambursabile, în scopul înființării și/sau dezvoltării capacităților de producție pentru materiale de construcție. Sesiunea va fi deschisă timp de 30 de zile, respectiv până miercuri, 8 mai a.c.

Pentru verificarea eligibilității și analiza dosarului cererii de finanțare, aplicanții vor transmite situațiile financiare anuale aprobate, aferente perioadei 2020-2022, fiind exceptate de la această obligație firmele nou-înființate. Documentația va cuprinde, astfel, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, contul de profit și pierdere, date informative, situația activelor imobilizate, precum și dovada depunerii acestora la ANAF.

Totodată, referitor la situațiile financiare ale întreprinderilor aflate în activitate, se va verifica dacă acestea au o rentabilitate a cifrei de afaceri mai mare de 0, în unul din ultimii 3 ani fiscali (2020-2022). Rentabilitatea se calculează ca 100 x Profit net / Cifra de afaceri. Mai mult, se va analiza dacă aceste întreprinderi dețin capitaluri proprii pozitive la finalul ultimului exercițiu financiar încheiat (2022).

Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se vor transmite la Registratura MEAT (Calea Victoriei nr. 152, Sector 1, București), fiind necesară următoarea mențiune pe plic: Direcția Politici Industriale și Finanțări pentru Industrie – O.U.G. nr. 68/2023.

Reamintim că programul ConstructPLUS își propune reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de construcții, stimularea investițiilor în județele mai puțin dezvoltate, creșterea producției interne de produse și materiale de construcții. Bugetul alocat pentru anul curent este echivalentul în lei a 149 de milioane de euro.

Documentele aferente pot fi accesate la link-urile de mai jos: 

  1. Ghid FINAL
  2. MODEL_Declaratie pe propria raspundere
  3. Anexa-1_Cerere-de-acord-pentru-finantare
  4. Anexa-2_Plan-de-afaceri
  5. Anexa-2.1._Plan-de-investitii
  6. Anexa-3_Criterii-de-evaluare-pentru-stabilire-punctaj
  7. Anexa-4-_Criterii-de-departajare
  8. Anexa 5
  9. Anexa 6
  10. Template_Proiectii financiare

ECONOMIE

BNR: Datoria externă a României a crescut cu peste 18 miliare euro în primele zece luni

Radio CECCAR FM

În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR). În structură:  datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 milioane euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 13,2% față de 31 decembrie 2023; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2024 nivelul de 48,150 miliarde euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,2% față de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Potrivit băncii centrale, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.

Continuare

ECONOMIE

A fost aprobată Strategia națională privind datele deschise 2024-2028

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat o Hotărâre privind Strategia națională privind datele deschise 2024-2028, document care a cărui elaborare și implementare consolidează poziția României ca lider regional în digitalizare și inovare, contribuind, totodată, la creșterea economică sustenabilă și la atingerea obiectivului strategic de aderare la OCDE.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Strategia va contribui la dezvoltarea unui sector public bazat pe date, crearea unei culturi a datelor în administrația publică și la o schimbare absolut necesară de paradigmă prin care datele sunt tratate ca o resursă disponibilă și integrate în activitatea de zi cu zi. „Datele deschise sunt fundamentale pentru o guvernare modernă și participativă și stimulează creșterea economică“, se menționează în comunicat.

Datele deschise sunt date în format prelucrabil automat ce pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către oricine în orice scop, așa cum prevede Legea nr.179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Datele deschise guvernamentale sunt date structurate aflate în posesia entităților publice și a întreprinderilor publice, pe care acestea le-au creat în cadrul activității proprii și pot fi publicate ca date deschise.

Continuare

ECONOMIE

Moș Crăciun își începe traseul mai devreme: Prima oprire – filialele CECCAR

Radio CECCAR FM

În curând, Moș Crăciun își va începe traseul magic, poposind la filialele CECCAR pentru a aduce bucurie și zâmbete celor mici. Cu sacul plin de daruri alese cu grijă și surprize care aduc magia sărbătorilor, Moșul este gata să transforme fiecare întâlnire într-un moment de neuitat.

Atmosfera sărbătorilor începe să prindă contur, iar emoția revederii cu Moșul crește cu fiecare zi. Filialele CECCAR vor deveni, pentru câteva ore, un loc de basm, unde magia Crăciunului va fi la ea acasă. Colindele, râsetele copiilor și bucuria împărtășită alături de familie și prieteni vor transforma aceste întâlniri într-o experiență memorabilă.

Surprizele Moșului vor fi dezvăluite rând pe rând. Curând vom afla ce bucurii și daruri a lăsat simpaticul personaj. Ho-ho-ho, sărbătorile sunt aici!

Continuare

Trending