Rețele sociale

ECONOMIE

MIPE va lansa proiectul Promovarea celor 12 rute turistice/culturale

Programul își propune ca obiective cultural-turistice mai puțin cunoscute să devină vizibile pe plan intern și internațional

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va da startul, luna viitoare, campaniei „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale” parte a programului România Atractivă, prin care țara noastră își propune susținerea turismului cultural și scoaterea la lumină a sute de obiective culturale încă necunoscute pentru aportul lor deosebit la multiculturalitatea specifică țării noastre precum și promovarea acestora pe plan intern și internațional. Programul România Atractivă este parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru care România a obținut finanțare europeană și a cărui dată de finalizare este 30 iunie 2026.

Potrivit unui comunicat al MIPE, proiectul de promovare a celor 12 rute turistice/culturale își propune dezvoltarea unei platforme online în care este încărcat conținut original despre obiectivele culturale alese, crearea unei infrastructuri de semnalizare în teren, prin amplasarea de indicatoare turistice, promovarea obiectivelor mai puțin cunoscute, dar cu o mare valoare istorică și culturală pentru România și pentru întreaga Europă. 275 de obiective culturale vor fi numite principale și vor beneficia de conținut digital original multimedia, iar alte 450 de obiective culturale suplimentare se vor regăsi în aceeași platformă, cu linkuri active, astfel încât, experiența turistică să fie una completă.

Programul România Atractivă reprezintă un prim demers pe care România îl face, asemenea Greciei și Italiei, care are ca scop reactivarea obiectivelor culturale mai puțin cunoscute, relevante pentru istoria și cultura națională și europeană.

 „Proiectul Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, parte a Programului România Atractivă, reprezintă o oportunitate pentru repoziționarea țării noastre pe harta turismului internațional. Cu o istorie de mii de ani, România este depozitarul unor veritabile comori istorice și culturale, care vor fi reabilitate și puse în valoare, ca parte a patrimoniului cultural și turistic intern și internațional. Suntem onorați că sarcina de a duce la îndeplinire acest proiect ambițios ne revine nouă și avem încredere că, în următorii ani, rutele turistic-culturale vor deveni un reper pentru călătorul în căutare de experiențe de suflet”, a declarat Răzvan Popescu, subsecretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

MIPE este coordonatorul acestui proiect, parte a Componentei 11 – Turism și Cultură, Investiția 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Jalonul 332 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Principalii beneficiari ai proiectului vor fi autoritățile locale, pe baza propunerilor cărora au fost centralizate și incluse obiectivele de pe cele 12 rute, și nu mai puțin important, turiștii români și străini. Prin acest proiect, România are oportunitatea de a se poziționa ca o destinație turistică unde istoria, cultura, tradiția și gastronomia se împletesc într-o manieră originală.

Proiectul Promovarea celor 12 rute turistice/culturale a fost creat în baza unui efort comun în care proprietarii și custozii acestor obiective au transmis propunerile lor către MIPE în vederea includerii acestora în program.

„Obiectivele, parte din cele 12 rute turistice, au o importanță istorică și de patrimoniu relevantă, iar odată introduse într-un circuit pot contribui la dezvoltarea economică a comunităților locale în care se află și pot oferi experiențe deosebite turiștilor”, precizează MIPE.

Cele 12 rute sunt:

 Ruta castelelor – 21 obiective promovate;

▪ Ruta curiilor din Transilvania – 13 obiective promovate;

▪ Ruta culelor – 11 obiective promovate;

▪ Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 obiective promovate;

▪ Ruta bisericilor fortificate – 15 obiective promovate;

▪ Ruta bisericilor de lemn – 53 obiective promovate;

▪ Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 18 obiective promovate;

▪ Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 obiective promovate;

▪ Ruta castrelor romane – 22 obiective promovate;

▪ Ruta cetăților – 31 obiective promovate;

▪ Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 8 obiective promovate;

▪ Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 33 obiective promovate.

„Important de știut este faptul că o mare parte a obiectivelor culturale vor putea fi vizitate încă de la lansare. Există și un segment din acestea care au intrat sau urmează să intre într-un proces de reabilitare sau restaurare, din acest motiv nu sunt deschise publicului în momentul lansării”, menționează reprezentanții MIPE.

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

Ministerul Finanțelor (MF) propune un nou pachet de măsuri pentru modernizarea sistemului aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea creșterii transparenței, digitalizării și reducerii sarcinilor administrative pentru mediul de afaceri. Potrivit unui comunicat al instituției, pin proiectul de HG se propune actualizarea normelor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, aducând schimbări care vizează simplificarea procedurilor pentru mediul de afaceri, în linie cu noile reglementări privind e-Factura și digitalizarea ANAF.

„Prin acest proiect, transformăm bonul fiscal dintr-un simplu document tipărit într-un instrument digital, inteligent, care oferă transparență, siguranță și acces rapid la informații. Introducerea codului QR și a identificatorilor unici și transmiterea datelor către ANAF nu sunt doar măsuri tehnice, sunt pași esențiali către un sistem fiscal mai corect și mai eficient. În același timp, am avut în vedere nevoile reale ale mediului de afaceri. Știm că fiecare drum în plus, fiecare procedură redundantă înseamnă timp pierdut și costuri suplimentare. De aceea, simplificăm procesele, eliminăm obligații administrative inutile și reducem interacțiunile birocratice acolo unde nu mai sunt justificate”, a declarat ministrul de resort Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Pentru a permite o tranziție eficientă, proiectul stabilește un termen clar de implementare: operatorii economici vor avea la dispoziție perioada până la 1 noiembrie 2026, pentru a-și adapta sistemele și pentru a transmite noile date către ANAF.

Principalele schimbări propuse sunt următoarele:

 Bon fiscal modernizat și digitalizat. Acesta nu va mai fi doar o dovadă tipărită a unei tranzacții, ci un document modern, care va include elemente suplimentare precum codul QR, data și ora emiterii sau un număr unic de identificare. Mai mult, la cererea clientului, bonul va putea conține și codul de identificare fiscală al beneficiarului;

▪ Aliniere la digitalizarea fiscală (e-Factura și sisteme ANAF). Noile reguli urmăresc integrarea completă a aparatelor de marcat în ecosistemul digital fiscal, prin: actualizarea structurii fișierelor XML transmise către ANAF, corelarea cu sistemele naționale de monitorizare fiscală;

▪ Simplificarea relației dintre firme și ANAF: păstrarea unui singur punct de interacțiune administrativă și reducerea birocrației și a costurilor operaționale pentru firme;

▪ Flexibilitate pentru plățile cu cardul. Bonul fiscal nu va mai fi obligatoriu în format tipărit pentru plățile cu cardul, acesta va putea fi generat electronic și oferit la cererea clientului;

▪ Actualizarea codurilor CAEN. Adaptarea legislației la noua clasificare CAEN Rev. 3, pentru a reflecta realitatea economică actuală;

▪ Reducerea termenelor de păstrare pentru registrul special, rapoartele fiscale Z și memoria fiscală, de la 10 ani la 5 ani.

„Prin aceste măsuri, Ministerul Finanțelor urmărește nu doar modernizarea unui sistem tehnic, ci și îmbunătățirea modului de interacțiune dintre stat și mediul economic, în direcția creșterii transparenței, eficienței și orientării către nevoile contribuabililor”, subliniază reprezentanții MF.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

Prin OPANAF nr. 411/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 260 din 1 aprilie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a operat modificări la OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal.

După cum se știe, prin Legea nr.245/2025 au fost modificate prevederile art.32 alin. (7) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Referatului de aprobare a noului act normativ, această modificare legislativă impune corelarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”, aprobat prin OPANAF nr. 1699/2021 privind aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu noile prevederi legale.

De asemenea, din considerente de administrare fiscală, au fost necesare modificări ale modelului și conținutului unor formulare, precum și ale instrucțiunilor de completare a altor formulare, aprobate prin OPANAF nr. 1699/2021, după cum urmează:

♦ completarea formularelor „Certificat de înregistrare fiscală” și „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA” pentru a asigura completarea corectă a datelor de identificare a contribuabililor nerezidenți, care sunt subiecți ai unui raport juridic fiscal și care, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu au pe teritoriul României domiciliu fiscal.

Ca urmare, în aceste formulare a fost completată sintagma „Domiciliul fiscal” cu varianta „Adresa din țara de rezidență”.

♦ în vederea eliminării erorilor de completare a formularului 060, în instrucțiunile de completare a formularului s-a stabilit o regulă pentru completarea rândului „Denumire” sediu secundar, și anume: denumirea contribuabilului care a înființat sediul secundar, urmată de sintagma „sediu secundar”.

Totodată, în vederea creării posibilității emiterii și în format electronic a Certificatului de înregistrare fiscală și comunicării acestuia prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în cazul contribuabililor înrolați în „Spațiul Privat Virtual”, a fost necesară modificarea caracteristicilor de tipărire/editare, a modului de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”, aprobate prin anexa nr.13 din OPANAF nr.1699/2021.

Prin urmare, s-a stabilit ca certificatul de înregistrare fiscală să poată fi emis fie în format letric, fie în format electronic. Certificatul de înregistrare fiscală emis în format electronic va fi comunicat contribuabililor exclusiv prin serviciul „Spațiul Privat Virtual”, potrivit procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între organul fiscal central și contribuabili, atât în cazul înregistrării fiscale a unui sediu secundar, cât și în cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală.

În acest context, prin OPANAF nr. 411/2026 a fost modificat OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

 modificarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”;

▪ modificarea anexei nr.11 „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA”;

▪ modificarea anexei nr.12 „Certificat de înregistrare fiscală”;

▪ modificarea, în anexa nr.13 la Ordin, a caracteristicilor de tipărire/editare, modului de difuzare, de utilizare și păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”.

Continuare

ECONOMIE

Mai mult de 90% dintre români cred că au nevoie de competențe AI pentru a avansa în carieră

Peste 90% dintre români sunt de părere că au nevoie de competențe legate de Inteligența Artificială (AI) pentru a rămâne relevanți în carieră, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, citat de Agerpres. Conform datelor analizate de NewTech Academy în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, românii consideră că utilizarea instrumentelor AI este o abilitate profesională esențială și manifestă un interes puternic față de recalificarea în IT.

Totodată, 40% dintre respondenți iau în considerare o reconversie profesională către sectorul IT în viitorul apropiat, ceea ce reflectă necesitatea unor programe educaționale adaptate la noile standarde digitale.

„Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au nevoie de competențe AI pentru a rămâne relevanți în carieră. Acest rezultat confirmă faptul că AI a încetat să mai fie o tehnologie de nișă, fiind privit ca un standard obligatoriu în profesiile momentului”, se menționează în cercetare.

În același timp, 55% din totalul celor chestionați consideră că o meserie în IT este oportună în contextul actual al pieței, iar atunci când au fost întrebați ce direcție specifică din IT i-ar atrage, respondenții au indicat o preferință clară pentru rolurile care îmbină creativitatea cu tehnologia: Digital Marketing și Graphic Design. De asemenea, securitatea cibernetică și analiza de date au reprezentat nișe tehnice solide către care se îndreaptă unii dintre candidați.

Potrivit sursei citate, aproape un sfert (24%) dintre respondenți vizează în mod direct un salariu mai mare, în timp ce alți 20% sunt motivați de pachetele de beneficii atractive pe care le percep ca fiind un atu al sectorului IT. Astfel, investiția în educația digitală și competențele AI se traduce, ulterior, printr-un randament financiar direct și stabil, subliniază realizatorii studiului.

Sondajul, realizat de NewTech Academy în colaborare cu ANC, la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, a inclus un eșantion de 770 de respondenți din România, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.

Aceștia reprezintă categorii, precum: studenți, specialiști în marketing, publicitate & PR, profesioniști din E-commerce, IT & Software Development, retail, educație și finanțe.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan

PROFESIA CONTABILĂacum 15 ore

CECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR, la FestiPAD: Unlock your potential. Turbocharge your career in accounting and finance!

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Concursul Business Plan – performanță și spirit antreprenorial la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Constanța: „Femeia și Cariera” – ediția a IV-a, un eveniment dedicat businessului feminin și valorilor profesiei contabile

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Dialog cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Vest, la Zalău

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Caraș-Severin: Planuri de afaceri dezvoltate de elevi, evaluate la nivel județean

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%