Rețele sociale

ECONOMIE

A doua ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, marcată de trei recorduri

Radio CECCAR FM

Cea de-a doua ediție din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis a fost marcată de trei recorduri, respectiv cea mai mare sumă investită dintre toate cele 16 ediții, cel mai mare număr de investitori-donatori și cea mai mare sumă investită de donatori de sânge, informează Ministerul Finanțelor (MF), printr-un comunicat citat de Agerpres.

În această a doua ediție, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu Morning Glory și Rock FM, au investit 1.626 donatori, un număr record, depășind toate edițiile anterioare. Suma investită de aceștia a fost de peste 266 milioane lei, cea mai mare sumă de la lansarea parteneriatului cu Rock FM.

„Cea mai recentă emisiune Fidelis stabilește noi standarde în ceea ce privește investițiile în titluri de stat. Această performanță este o dovadă a încrederii pe care investitorii o au în economia noastră. Prin canalizarea acestor resurse financiare către investiții strategice, deschidem drumul către o bunăstare durabilă pentru toți concetățenii români. În ceea ce privește tranșa pentru donatori-investitori, de fiecare dată când credem că nu ne mai pot surprinde vin și ne demonstrează că ne pot depăși orice așteptare: peste 9.000 vieți salvate în primele patru luni ale anului”, a transmis ministrul Marcel Boloș, citat în comunicat.

Cei 1.626 de donatori de sânge, care s-au alăturat campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor” în perioada 8 – 17 aprilie 2024, au beneficiat de tranșa specială cu cea mai mare dobândă oferită în cadrul acestei ediții, de 7%, pentru achiziția de titluri de stat emise în lei, cu scadență la un an.

Potrivit specialiștilor Centrului de Transfuzie Sanguină București, sângele donat de cei 3.031 de donatorii-investitori ai celor două ediții din 2024 vor salva 9.093 de vieți.

Suma totală investită a fost de peste 3,197 miliarde lei, depășind cu peste 100 de milioane lei ediția record din aprilie 2023. Emisiunile în euro au fost cele mai accesate în cadrul acestei ediții, cu un total de peste 383,630 milioane euro, echivalentul a 1,918 miliarde lei.

Astfel, emisiunea în euro cu scadența la 1 an și dobânda de 4% a avut un total de peste 254,791 milioane de euro, echivalentul a 1,273 miliarde lei, plasați în cele 3.586 de ordine. A doua emisiune în euro, cu scadența la 5 ani și dobânda de 5%, a avut un total de peste 128,839 milioane euro, echivalentul a 644,196 milioane lei, plasate în 3.641 ordine.

În ceea ce privește emisiunile în lei, investitorii au plasat peste 1,012 miliarde lei, în 8.068 de ordine. Emisiunea de titluri de stat în lei cu scadență de un an și dobânda de 6% a avut un total de peste 634,485 milioane lei. Emisiunea de titluri de stat în lei cu scadență de 3 ani și dobânda de 6,85% a avut un total de peste 378,353 milioane lei.

„Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere; câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile; flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului”, subliniază reprezentanții MF.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

ECONOMIE

ANAF urmează să modifice Procedura de înregistrare a contractelor de locațiune

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează, printr-un proiect de Ordin publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, să opereze o serie de modificări și completări la OPANAF nr.114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune”. ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OUG nr.128/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal și măsuri specifice pentru digitalizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, s-a stabilit ca pentru contractele de închiriere încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2025, precum și pentru actele de modificare a acestora, în cazul în care bunul este deținut în comun, să se desemneze proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care să îndeplinească obligația înregistrării contractului încheiat între părți.

Potrivit prevederilor art.83 alin.(6), teza 1, introdus prin OUG nr.128/2024, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent (anterior, prevederea legală era reglementată de art.120 alin.(61) din Codul fiscal).

Conform art.1798 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată, care au fost înregistrate la organele fiscale, constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.

Pentru aplicarea acestor prevederi legale a fost emis OPANAF nr.114/2019, prin care a fost aprobată procedura de înregistrare a contractelor de locațiune la organul fiscal competent, precum și  modelul și conținutul formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune”.

Ca urmare a obligației instituite prin OUG nr.128/2024, este necesară modificarea și completarea prevederilor OPANAF nr.114/2019.

În acest context, a fost elaborat acest nou proiect de Ordin, prin care se propune:  completarea procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune cu prevederi privind desemnarea proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal care îndeplinește obligația înregistrării contractului încheiat între părți, în cazul în care bunul este deținut în comun; ▪ completarea modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune”, precum și a instrucțiunilor de completare a acestuia.

Continuare

ECONOMIE

MF propune modificări la Procedura de îndrumare și asistență a contribuabililor

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat în transparență decizională, modificarea și completarea Procedurii de îndrumare și asistență a contribuabililor/plătitorilor, acordate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, și de coordonare metodologică a activității de aplicare unitară a legislației fiscale și procedural fiscale desfășurate de structurile de asistență contribuabili, precum și în domeniul tehnologiei informației, aprobată prin OMF nr.1233/2021. În Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ se menționează că, în prezent, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală reglementează, la art. 7, unul din principiile de conduită în activitatea organelor fiscale, respectiv rolul activ, care are ca scop promovarea bunei-credințe în relațiile dintre organele fiscale și contribuabilii plătitori, precum și de a determina situația fiscală corectă a contribuabilului. De asemenea, art. 29 la alin.(4) instituie rolul de coordonator metodologic al Ministerului Finanțelor pentru activitatea de asistență și îndrumare a contribuabililor desfășurată de organul fiscal central, activitate ce intră în competența activității de administare a creanțelor fiscale.

Prin OMF nr. 1233/2021 pentru aprobarea Procedurii de îndrumare și asistență a contribuabililor/plătitorilor, acordate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, și de coordonare metodologică a activității de aplicare unitară a legislației fiscale și procedural fiscale desfășurate de structurile de asistență contribuabili, precum și în domeniul tehnologiei informației, s-a stabilit procedura de îndrumare și asistență a contribuabililor cu privire la problematica din domeniul fiscal, nefiscal, contabil, procedural fiscal, precum și cea în domeniul tehnologiei informației, atât la cererea contribuabililor, cât și din oficiu.

Potrivit prevederilor actuale ale Procedurii aprobată prin OMF nr. 1233/2021, organismele profesionale sunt considerate doar un simplu contribuabil, iar problemele generale de interpretare și aplicare a legislației, pe care organismele profesionale reglementate le adresează Ministerului Finanțelor/ANAF, sunt transmise de acesta spre soluționare la organul fiscal competent.

În acest context, avându-se în vedere că un element esențial al conformării voluntare a contribuabililor îl reprezintă și conlucrarea cu organismele profesionale reglementate, în contextul în care aceste organisme profesionale nu adresează solicitări în calitate de contribuabil, ci solicitările sunt specifice profesiei respective și sunt general valabile tuturor membrilor categoriei profesionale respective, vizând în esență aspecte referitoare la intenția de legiferare, MF propune modificarea Procedurii aprobată prin OMF nr. 1233/2021, în sensul exceptării, în anumite condiții, a organismelor profesionale reglementate de la tratamentul standard al procedurii de asistență.

Astfel, se propune ca solicitările transmise de organismele profesionale să fie soluționate de MF sau ANAF aparat central, după caz, în funcție de problematica pentru care se solicită opinia, în anumite condiții, respectiv:  să vizeze clarificări privind modul de aplicare a legislației fiscale, primare sau secundare, pentru care MF sau ANAF, după caz, are atribuții de reglementare, potrivit legii; ▪ sunt specifice organismului profesional solicitant sau membrilor organismului profesional, conform drepturilor și competențelor acestuia, prevăzute în legea sa de organizare și funcționare; ▪ să vizeze o problemă general valabilă de aplicare și să nu conține situații punctuale și elemente de identificare ale unor contribuabili/plătitori; ▪ să conțină o prezentare generală a problematicii, argumente de fapt și de drept, precum și propriile concluzii; ▪ să conțină o propunere a organismului profesional, argumentată corespunzător, cu privire la cea mai caracterizată variantă/soluție de aplicare, dintre cele identificate sau, după caz, o propunere motivată de completare/modificare a textelor legale vizate.

De asemenea se propune ca solicitarea transmisă Ministerului Finanțelor/ANAF, cât și răspunsul primit, să se publice pe site-ul organismului profesional în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului de la Ministerului Finanțelor/ANAF cu anonimizarea datelor cu caracter personal ale persoanelor care semnează, iar în măsura în care este posibil, solicitarea transmisă MF/ANAF, precum și răspunsul primit să se transmită sau să se pună la dispoziția membrilor organismului profesional și prin alte servicii informatice utilizate în cadrul organismului profesional reglementat și să se disemineze în cadrul cursurilor de pregătire profesională organizate pentru membrii organismului profesional.

Totodată, se propune completarea procedurii cu prevederea ca, în cazul în care cererile de îndrumare și asistență, formulate de împuternicit ori reprezentant fiscal, nu conțin datele de identificare ale persoanei pe care o reprezintă, împuternicitul ori reprezentantul fiscal va fi înștiințat cu privire la acest aspect. În cazul în care datele de identificare ale împuternicitului ori reprezentantului fiscal nu sunt suficiente pentru a fi înștiințat, cererea acestuia se clasează.

Continuare

ECONOMIE

ANSVSA intensifică acțiunile de control în perioada sărbătorilor de iarnă

Radio CECCAR FM

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) intensifică acțiunile de control, până pe 24 decembrie 2024, prin intermediul structurilor de la nivel național și județean, pentru a asigura cetățenilor un comerț cu produse alimentare sigure, informează instituția într-un comunicat citat de Agerpres. Controalele au în vedere prevenirea apariției toxiinfecțiilor alimentare și al răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA) din zonele de restricție unde este diagnosticată această boală, prin comerțul ilegal cu porcine/carne și produse din carne de porc (provenite de la animale bolnave).

Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizați/înregistrați sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor respectă normele sanitare veterinare și de siguranța alimentelor privind procesarea produselor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, pește, ouă) și non-animală (produse de panificație și patiserie, legume-fructe), trasabilitatea acestora, precum și condițiile de ambalare, transport, depozitare și comercializare până la consumatorul final.

Obiectivele vizate în cadrul acțiunilor de control sunt: piețele agro-alimentare; abatoarele și unitățile de tranșare a cărnii; unitățile de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală, precum și unitățile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării); unitățile de alimentație publică, pizzerii, unități tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie; unitățile de tip hotelier și pensiunile turistice; unitățile de tip hipermarket/supermarket, magazinele alimentare și alte tipuri de unități care comercializează produse alimentare.

Inspectorii sanitari veterinari vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratelor de Poliție Județene și Inspectoratelor de Jandarmi Județene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor și al produselor alimentare de origine animală și nonanimală, precum și restricțiile sanitare veterinare impuse pentru mișcarea porcinelor din gospodăriile populației situate în zonele afectate de focare active de PPA.

ANSVSA mai verifică și destinația cărnii de pasăre și a ouălor provenite din comerțul intracomunitar și import. În context, echipe de control din cadrul DSVSA-urilor județene/municipiului București, efectuează verificări la nivelul tuturor depozitelor de destinație a acestor categorii de produse, fiind efectuate controale documentare, de identitate, prelevări de probe în vederea efectuării de analize de laborator pentru stabilirea conformității acestora în ceea ce privește respectarea criteriilor microbiologice de siguranța alimentară și de calitate prevăzute de legislația Uniunii Europene.

Totodată, o atenție deosebită va fi acordată verificării condițiilor sanitare veterinare și de igienă existente în locurile organizate periodic de către autoritățile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiționale (ex. tonete, chioșcuri, rulote, standuri de comercializare).

La nivelul unităților de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării și controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor se va proceda la: verificarea respectării cerințelor pentru înregistrarea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor; verificarea respectării cerințelor de igienă, de depozitare, ambalare și păstrare a produselor alimentare aflate la comercializare; verificarea trasabilității produselor alimentare.

De asemenea, DSVSA județene și a municipiului București vor întreprinde acțiuni de informare a consumatorilor, cu ajutorul mass-media locale, asupra necesității de a se respecta următoarele recomandări: efectuarea la medicul veterinar a examenului trichineloscopic asupra cărnii obținute de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii; carnea și produsele din carne de porc rezultate în urma sacrificărilor tradiționale în gospodăria proprie este destinată exclusiv consumului familial, fiind interzisă comercializarea acestora în consum public; informarea consumatorilor, prin intermediul mass media de la nivel local, cu privire la riscul major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără și consumă carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine sau care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar (inclusiv examenul pentru identificarea Trichinella spp.).

Medicii veterinari din DSVSA județene și a municipiului București, precum și cei de la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul piețelor agroalimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru pentru perioada următoare, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Orarul medicilor veterinari va fi afișat pe site-ul DSVSA-ului județean și în punctele de lucru, în acesta fiind incluse numele medicului veterinar responsabil și numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

De asemenea, la nivelul DSVSA județene și al circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale teritoriale (CSVSAO) vor fi afișate informații utile consumatorilor, dar și locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificați în vederea depistării trichinelozei este obligatorie, precizează ANSVSA.

În situația în care se constată încălcări ale normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în funcție de gravitatea abaterilor se vor aplica sancțiuni contravenționale conform HG 984/2005 și/sau sancțiuni complementare prevăzute de legislația în vigoare.

Continuare

Trending