Rețele sociale

ECONOMIE

Proiectul Programului START UP NATION – ROMÂNIA 2024, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care:  Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro;  Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

ECONOMIE

APIA: Apicultorii pot depune cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului, până la 31 iulie inclusiv

Radio CECCAR FM

Apicultorii pot depune, până la 31 iulie 2024 inclusiv, cereri de plată și documente doveditoare pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2024 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Intervențiile sunt finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat.

Potrivit unui comunicat al APIA, citat de Agerpres, solicitanții depun o singură cerere de plată la Centrele APIA, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial/reprezentantul legal, însoțită de documentele justificative.

Cheltuielile aferente intervențiilor apicole se realizează de solicitanți în perioada 1 ianuarie – 31 iulie inclusiv, a anului de cerere.

„Solicitanții care au efectuat achiziții de produse/servicii înainte de publicarea în MO F 538 din 10.06.2024 a OMADR nr. 228/2024, trebuie să respecte condițiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului «Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027» ISA-PS 2023, ediția I, care poate fi consultat accesând următorul link: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2023/„, precizează APIA în comunicat.

Valoarea sprijinului alocat pentru anul 2024 este de 12.163.260 euro, din care 50% contribuția Uniunii Europene și 50% contribuția României, de la bugetul de stat. Pentru plățile anului 2024 cursul de schimb este stabilit la valoarea de 4,9756 lei.

Potrivit sursei citate, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul la fața locului, centralizarea sumelor eligibile în vederea încadrării în cuantumul unitar planificat și plafonul alocat pentru fiecare intervenție accesată conform PS PAC 2023-2027 și stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri de plată.

„Solicitanții trebuie să păstreze și să arhiveze toate documentele care au legătură cu intervențiile aferente sectorului apicol 2023-2027 pe o perioadă de cel puțin 5 ani de la întocmirea acestora”, au mai transmis reprezentanții APIA.

Continuare

ECONOMIE

A fost stabilită Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM

Radio CECCAR FM

Prin Ordinul nr. 1.974/2024 al MEAT (publicat în Monitorul Oficial nr. 726 din 24 iulie 2024), a fost aprobată Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM. Prin această procedură se instituie o schemă de ajutor de minimis, al cărei obiectiv principal îl constituie, potrivit actului normativ, „stimularea și sprijinirea înființării și dezvoltării IMM-urilor înființate și conduse de femei, îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și ale prejudecăților existente încă la nivel local”.

Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la31 decembrie 2028.

Bugetul estimat pentru perioada 2024 – 2027 este de 800 milioane lei, iar bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2024, stabilit prin Legea nr. 421/2023 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2024, este de 200 milioane lei.

Prin implementarea Programului în perioada 2024-2027 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 4.000 de beneficiari, din care 1.000 în anul 2024.

Înscrierea în Program și completarea formularului electronic de înscriere în vederea obținerii finanțării se fac online în aplicația informatică de înscriere și gestiune a schemei de ajutor disponibilă la adresa https://minimis.imm.gov.ro. Aplicanții au obligația de a urmări permanent contul creat în aplicația informatică, adresa de e mail, precum și informațiile referitoare la măsura de sprijin postate pe site-ul ministerului pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare acord de finanțare, depunere documente decont, încărcare documente cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare etc.).

Toată corespondența și transmiterea de anunțuri/ clarificări/ notificări oficiale ce țin de implementarea Programului vor avea loc electronic prin intermediul aplicației informatice de înscriere și gestiune a schemei de ajutor, context în care aplicanții au obligația de a verifica permanent contul din aplicația informatică pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale de răspuns.

Înscrierile în cadrul măsurii se vor realiza prin intermediul adresei de email, autentificarea realizându-se prin linkul transmis automat la această adresă.

Înscrierea va fi activă pe site-ul https://minimis.imm.gov.ro. Data de la care este activă înscrierea în cadrul Programului se comunică pe site-ul instituției înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis.

Aplicația electronică de înscriere va fi deschisă 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere și până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

Continuare

ECONOMIE

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Radio CECCAR FM

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru: ● PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte; ● PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită; ● PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte; ● PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine.

Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare din domeniul agricol. Potrivit unui comunicat al APIA, aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu APIA. Astfel, conform convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2024, a Cererii de plată pentru intervențiile în sectorul zootehnic indicate mai sus, conform procedurilor aprobate și transmise spre aplicare Centrelor Județene ale APIA.

Valoarea finanțării va fi de până la 90% din valoarea calculată prin înmulțirea cuantumului unitar minim planificat conform Planului Național Strategic PS 2023-2027, pentru anul de cerere 2024, cu numărul de animale confirmate prin adeverință pentru fiecare intervenție în sectorul zootehnic, gestionat de APIA și menționate în convenție.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

APIA reamintește fermierilor că, potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de APIA în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%.

În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

CECCAR Dâmbovița: Raportarea de durabilitate, noul cadru reglementar european. Rolul profesioniștilor contabili

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

Conferința internațională Taxation in Europe din Budapesta: Soluții digitale pentru provocările fiscale europene

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

CECCAR Brăila: Spețe întâlnite în activitatea profesională, discutate de experți contabili și contabili autorizați cu reprezentanți ai AJFP

ECONOMIEacum 5 ore

APIA: Apicultorii pot depune cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului, până la 31 iulie inclusiv

ECONOMIEacum 5 ore

A fost stabilită Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM

ECONOMIEacum 5 ore

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

ECONOMIEacum 5 ore

Modelul și conținutul formularului „Decont precompletat RO e-TVA”, publicate în Monitorul Oficial

ECONOMIEacum 6 ore

31 iulie, termenul-limită pentru depunerea cererilor privind ajutoarele la motorină și în sectorul creșterii animalelor

ECONOMIEacum 6 ore

ANCOM avertizează asupra riscului de roaming involuntar în județele de graniță

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum o săptămână

Economia la bani mărunți – Ediția din 04.07.2024

ECONOMIEacum o săptămână

Profesia contabilă, la ceas aniversar: 103 ani de la înființarea celui mai mare organism profesional din România. Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI

ECONOMIEacum o săptămână

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2024 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial

Trending