Rețele sociale

ECONOMIE

CFA România: Indicele de Încredere Macroeconomică, în scădere accentuată în aprilie

Radio CECCAR FM

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociația CFA România a scăzut cu 12,3 puncte până la valoarea de 47,1, în luna aprilie a acestui an, context în care 59% dintre analiștii organizației anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni, față de o pondere de 75%, în exercițiul anterior.

„După corecția înregistrată în lunile anterioare de către componenta de anticipații și componenta de condiții curente a scăzut substanțial. Astfel, atât indicatorul de încredere, cât și componentele sale, au ajuns la valorile înregistrate în noiembrie anul anterior. Aceste corecții vin pe fondul încetinirii economiei, în pofida impulsului fiscal semnificativ, a anticipațiilor de majorare a deficitului bugetar, precum și a anticipațiilor de majorare a fiscalității în 2025”, a declarat Adrian Codîrlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România, într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit aceleiași surse, rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (mai 2025) s-a majorat față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 5,73%. În, același timp, doar aproape 60% dintre participanții la sondaj anticipează o reducere a ratei inflației, în următoarele 12 luni, în comparație cu 75%, în exercițiul anterior.

În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, în jur de 88% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de șase luni este de 5,0172 lei pentru un euro, în timp ce, pentru orizontul de 12 luni, media se situează la 5,0719 lei pentru moneda unică.

De asemenea, estimarea deficitului bugetar indică o stagnare la 5,7%, în timp ce indicele ROBOR, calculat la trei luni, ar urma să scadă la 5,95%, comparativ cu 6,05%, anticipație anterioară.

Sondajul de specialitate este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 12 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Participanții la sondaj sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

Asociația CFA România este organizația profesioniștilor în investiții din România, deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

ECONOMIE

Noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

Radio CECCAR FM

În Monitorul Oficial nr.539 din 10 iunie 2024 a fost publicat OMF nr. 981/2024 cu privire la înregistrarea în contabilitate a unor impozite, act normativ care stabilește modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a impozitului minim și a impozitului suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementate de prevederile Codului fiscal.

MF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit art. 44 din Legea contabilității nr. 82/1991, Ministerul Finanțelor elaborează și actualizează permanent reglementările contabile aplicabile persoanelor prevăzute de lege. Prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost completată cu prevederi care reglementează impozitul minim și impozitul suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale.

Planul de conturi, precum și funcțiunea conturilor contabile, constituie componente ale reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici, respectiv Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, și Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 2.844/2016, reglementările contabile aprobate prin ordinul menționat se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, precum și cu alte prevederi legale aplicabile, în scopul asigurării unui grad ridicat de transparență și comparabilitate a situațiilor financiare anuale.

Prin noul act normativ se stabilește modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a impozitului minim și a impozitului suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementate de prevederile Codului fiscal. Prevederile respective stau la baza dezvoltărilor planului de conturi aplicabil, respectiv a modalității de contabilizare de către operatorii economici a impozitelor menționate.

Continuare

ECONOMIE

MADR: Cuantumul final al plăților directe și redistribuirea sumelor disponibile pentru fermieri, publicate în Monitorul Oficial

Radio CECCAR FM

Ordinul prin care se dispune realocarea de sume disponibile și se stabilește cuantumul unitar al plății către beneficiarii intervențiilor aferente sprijinului cuplat în sectorul vegetal/zootehnic și ecoscheme a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 523/2024. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres, se modifică Ordinul ministrului nr. 73/2024 pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2023, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă, prin intervențiile din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, urmând ca APIA să efectueze plățile către fermieri până la finalul lunii iunie a.c..

„După ce APIA a definitivat etapele administrative și procedurale necesare pentru finalizarea instrumentării cererilor de plată, am dispus la nivelul MADR modificarea cadrului normativ pentru stabilirea cuantumului plăților în cazul intervențiilor care nu au făcut obiectul avansului pentru anul de cerere 2023, precum și stabilirea diferențelor de cuantumuri ce trebuie acordate în scopul utilizării întregului plafon FEGA de la nivelul anului 2023”, a declarat ministrul Florin-Ionuț Barbu.

„Comitetul de Monitorizare a fost consultat, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2023, cu privire la principiile care au stat la baza redistribuirii de sume și la cuantumul final al plăților”, se precizează în comunicat.

Continuare

ECONOMIE

AFIR a publicat condițiile accesării fondurilor europene pentru achiziția simplă de utilaje agricole

Radio CECCAR FM

În vederea lansării sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat, pe pagina oficială de internet a instituției, www.afir.ro, versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, componenta 4.1.1. prin care se finanțează achiziții simple de utilaje agricole.

Potrivit unui comunicat al AFIR, în cadrul sesiunii din acest an, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr – fondurile alocate vor fi precizate în anunțul de lansare a apelului.

Prin pachetul 4.1.1. se pot depune proiecte de achiziții simple de utilaje agricole în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturile furajere destinate pentru hrana animalelor și plantele tehnice, precum și culturile horticole, inclusiv cele în spații protejate.

„Solicitanții trebuie să acorde atenție deosebită pentru dimensionare adecvată a parcului de utilaje, în conformitate cu anexa la Ghidul solicitantului privind corelarea puterii mașinii cu suprafața fermelor pentru achiziționarea de mașini agricole, postat pe pagina de internet a AFIR”, subliniază reprezentanții Agenției, în comunicat.

Intensitatea sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 350.000 de euro și 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători), în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar.

Toate condițiile minime obligatorii pentru acordarea sprijinului sunt detaliate în cuprinsul Ghidului solicitantului și în anexele aferente, care sunt disponibile pe site-ul www.afir.ro, accesând următorul link Detalii și Anexe sM 4.1 – NOUL Portal AFIR – informații PS PAC, depunere Online.

Continuare

Trending