Rețele sociale

ECONOMIE

A fost stabilită Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM

Radio CECCAR FM

Prin Ordinul nr. 1.974/2024 al MEAT (publicat în Monitorul Oficial nr. 726 din 24 iulie 2024), a fost aprobată Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM. Prin această procedură se instituie o schemă de ajutor de minimis, al cărei obiectiv principal îl constituie, potrivit actului normativ, „stimularea și sprijinirea înființării și dezvoltării IMM-urilor înființate și conduse de femei, îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și ale prejudecăților existente încă la nivel local”.

Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la31 decembrie 2028.

Bugetul estimat pentru perioada 2024 – 2027 este de 800 milioane lei, iar bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2024, stabilit prin Legea nr. 421/2023 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2024, este de 200 milioane lei.

Prin implementarea Programului în perioada 2024-2027 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 4.000 de beneficiari, din care 1.000 în anul 2024.

Înscrierea în Program și completarea formularului electronic de înscriere în vederea obținerii finanțării se fac online în aplicația informatică de înscriere și gestiune a schemei de ajutor disponibilă la adresa https://minimis.imm.gov.ro. Aplicanții au obligația de a urmări permanent contul creat în aplicația informatică, adresa de e mail, precum și informațiile referitoare la măsura de sprijin postate pe site-ul ministerului pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare acord de finanțare, depunere documente decont, încărcare documente cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare etc.).

Toată corespondența și transmiterea de anunțuri/ clarificări/ notificări oficiale ce țin de implementarea Programului vor avea loc electronic prin intermediul aplicației informatice de înscriere și gestiune a schemei de ajutor, context în care aplicanții au obligația de a verifica permanent contul din aplicația informatică pentru a se asigura de respectarea termenelor procedurale de răspuns.

Înscrierile în cadrul măsurii se vor realiza prin intermediul adresei de email, autentificarea realizându-se prin linkul transmis automat la această adresă.

Înscrierea va fi activă pe site-ul https://minimis.imm.gov.ro. Data de la care este activă înscrierea în cadrul Programului se comunică pe site-ul instituției înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis.

Aplicația electronică de înscriere va fi deschisă 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere și până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna septembrie

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna septembrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat AICI.

Continuare

ECONOMIE

Termenul de depunere a proiectelor Programul Regional Vest a fost prelungit

Radio CECCAR FM

Ca urmare a interesului ridicat manifestat de reprezentanții mediului de afaceri pentru finanțările deschise prin Programul Regional Vest, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor în cadrul apelului pentru sprijinirea IMM-urilor, până în data de 30 septembrie 2024, ora 12:00.

„Autoritatea de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027 a luat decizia de a prelungi cu o lună acest termen pentru a veni în sprijinul solicitanților, astfel încât toți cei interesați să poată depune proiecte calitative”, se menționează într-un comunicat al ADR Vest.

Firmele din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș pot obține finanțări nerambursabile de până la 4 milioane de euro pentru dezvoltarea activităților de producție și până la 1 milion de euro pentru investiții în domeniul serviciilor. Peste 40 de milioane de euro au la dispoziție IMM-urile din Regiunea Vest în cadrul acestui apel.

Fondurile sunt destinate IMM-urilor (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care activează în mediul urban sau în stațiunile turistice din Regiunea Vest.

Aceste finanțări le vor permite firmelor să realizeze investiții durabile și sustenabile pentru modernizarea sau extinderea spațiilor de lucru și achiziționarea de echipamente performante, eficiente energetic și care încorporează tehnologii avansate și procese inovative, prin care să își automatizeze procesele, devenind astfel mai competitive pe piață.

Ghidul de finanțare – Sprijin pentru IMM-uri, cu toate informațiile necesare pentru accesarea finanțărilor, este disponibil pe site-ul Programului Regional Vest, www.vest.ro. Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Biroul de HelpDesk al ADR Vest: telefon 0256-491.923, e-mail helpdesk@adrvest.ro.

Regiunea Vest beneficiază de 1,18 miliarde euro, fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Continuare

ECONOMIE

O nouă sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice începe pe 6 septembrie

Radio CECCAR FM

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 începe pe 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar din 27 septembrie vor putea aplica și persoanele fizice pentru a primi finanțare, a anunțat, într-o conferință de presă, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu-Adrian Neculaescu, citat de Agerpres.

„Ne pregătim de o nouă sesiune pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice (…) Un calendar pentru sesiunea de anul acesta va începe cu data de 6 septembrie. În acea dată vom începe înscrierea instalatorilor, vom deschide o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la Programul Casa Verde. Fac mențiunea pe această cale că firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM rămân în continuare acreditate dacă doresc să participe și în sesiunea de anul acesta. Doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului, pe data de 6 septembrie, își pot depune dosarele pentru acreditare. Avem câteva etape pentru validarea instalatorilor. Lista instalatorilor se va publica undeva pe 1 noiembrie. În paralel, vom demara și înscrierea persoanelor fizice. Așa cum avem astăzi un calendar estimativ, vom începe pe 27 septembrie înscrierea persoanelor fizice în aplicația aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice. Până pe data de 9 octombrie, după ce se vor finaliza înscrierile, persoanele fizice pot să-și aleagă instalatorii din lista publicată de Administrația Fondului pentru Mediu”, a menționat Neculaescu.

Acesta a adăugat că, pentru sesiunea din acest an, se estimează apariția a 67.000 de noi beneficiari ai programului „Casa Verde Fotovoltaice”.

„Vreau să mai precizez doar faptul că anul acesta estimăm undeva în jur de 67.000 de noi beneficiari ai programului Casa Verde Fotovoltaice, ceea ce înseamnă că vom ajunge la un număr total de aproximativ 200.000 de familii care au beneficiat în decursul a câțiva ani de acest program”, a spus șeful AFM.

În ceea ce privește regulile de participare în program, acestea nu s-au schimbat față de sesiunea anterioară,

„Vor fi aceleași documente minimale pentru înscrierea în cadrul programului, și anume: actul de identitate, certificatele fiscale atât de la impozite și taxe locale, cât și de la bugetul consolidat, din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii, și extrasul de carte funciară. Aplicația prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeași de anul trecut. Am avut un feedback foarte bun. Aplicația a fost simplu de folosit și a funcționat foarte bine. Diferența este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a afirmat Laurențiu-Adrian Neculaescu.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a subliniat că sistemul fotovoltaic pentru care se poate acorda finanțare trebuie să aibă capacitate de minimum 3 kW.

„Vom finanța pe fiecare regiune în parte, la fel cum vom finanța, la fel ca în anul trecut, și unitățile de cult. Vom avea o sesiune separată pentru clădirile cu destinație spațiu de locuit pentru personalul clerical sau clădirea care are ca destinație spațiu în care se celebrează slujbele religioase. Cam acestea sunt noutățile programului”, a spus oficialul.

Bugetul alocat în acest an pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice„ se ridică la valoarea de 2 miliarde de lei.

Continuare

Trending