ECONOMIE
România, printre țările din UE cu creșteri semnificative ale prețurilor producției industriale

Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut cu 0,5% în Uniunea Europeană și în zona euro, în iunie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 0,2% în UE și în zona euro), cele mai mari creșteri fiind raportate în Estonia, Spania, România și Grecia, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.
În iunie, comparativ cu luna precedentă, cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale în UE s-au înregistrat în Estonia (2,2%), Spania și România (ambele cu 1,9%) și Grecia (1,8%), iar cele mai semnificative declinuri au fost în Bulgaria (-1%), Cehia, Franța și Finlanda (fiecare cu -0,3%).
Eurostat precizează că prețurile producției industriale în UE au fost influențate în special de o creștere cu 1,6% a prețurilor la energie, un avans de 0,1% al bunurilor de capital, al bunurilor de folosință imediată și al bunurilor de folosință îndelungată, în timp ce prețurile bunurilor intermediare s-au menținut stabile.
În iunie, comparativ cu perioada similară din 2023, prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au scăzut cu 3,1% în Uniunea Europeană și cu 3,2% în zona euro.
Cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor producției industriale în UE s-au înregistrat în Luxemburg (19,1%), Portugalia (2,4%) și Cehia (1%), iar cele mai semnificative diminuări au fost în Slovacia (-19%), Franța (-6%) și Polonia (-5,7%).
În România, prețurile producției industriale au crescut cu 0,9% în iunie, comparativ cu perioada similară din 2023, după ce în mai s-a înregistrat un declin de 2,2%.
Eurostat precizează că prețurile producției industriale în UE au fost influențate în special de o scădere cu 8,3% a prețurilor la energie și cu 2,3% a prețurilor bunurilor intermediare, în timp ce au crescut prețurile bunurilor de folosință îndelungată (0,1%), ale bunurilor de folosință imediată (1,1%) și cele ale bunurilor de capital (1,7%).
Modificarea prețurilor la porțile fabricilor este pusă de obicei pe seama consumatorilor finali și, de aceea, poate fi un indicator al evoluției inflației pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.
Conform datelor recente ale Institutului Național de Statistică, în România prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 1,3% în luna iunie a acestui an față de luna precedentă, cele mai importante majorări fiind înregistrate în industria energetică, unde prețurile au consemnat un avans de 3,77%.
Prețurile consemnate în industria bunurilor de folosință îndelungată au crescut cu 0,45% în iunie față de mai, cele din industria bunurilor intermediare s-au majorat cu 0,07%, iar în industria bunurilor de uz curent creșterile de preț au fost de 0,24%. Scăderi de preț au fost înregistrate în industria bunurilor de capital (minus 0,11%).
Comparativ cu luna iunie 2023, prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 1,11%.
ECONOMIE
FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an

Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,3% cât prognoza în octombrie, până la 1,6%, arată cel mai recent raport „World Economic Outlook” (WEO), publicat de instituția financiară internațională, relatează Agerpres. Conform noilor prognoze ale FMI, după o creștere de 0,9% anul trecut, PIB-ul României se va situa la 1,6% anul acesta, urmând să accelereze până la 2,8% în 2026.
De asemenea, instituția financiară internațională se așteaptă la o atenuare a deficitului de cont curent al României, până la 7,6% din PIB în 2025 și 7,4% din PIB în 2026, de la un nivel de 8,3% din PIB în 2024. În octombrie, FMI previziona o reducere a deficitului de cont curent până la 7% din PIB în 2025.
În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra o creștere medie anuală a prețurilor de 4,6% în 2025 și de 3,1% în 2026, după o creștere de 5,6% anul trecut. În octombrie, FMI estima o inflație de 3,6% în 2025.
În privința ratei șomajului, FMI estimează că acesta va rămâne stabilă la un nivel de 5,4% în 2025, urmând a se reduce ușor la 5,2% în 2026. În octombrie, FMI previziona o rată a șomajului de 5,4% în 2025.
Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), care se desfășoară săptămâna aceasta la Washington.
ECONOMIE
Eurostat: România a înregistrat o creștere a ponderii în PIB a datoriei guvernamentale, la finalul trimestrului patru din 2024

Ponderea în PIB a datoriei guvernamentale generale se situa la 81% în Uniunea Europeană, și 87,4% în zona euro la finalul trimestrului patru din 2024, în scădere de la 81,6% în UE și 88,1% în zona euro, la finalul trimestrului trei al anului trecut, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Comparativ cu trimestrul patru din 2023, ponderea în PIB a datoriei guvernamentale a crescut ușor atât în zona euro (de la 87,3% la 87,4%) cât și în UE (de la 80,8% la 81%).
La finalul trimestrului patru din 2024, țările membre UE cu cea mai mare pondere în PIB a datoriei guvernamentale erau Grecia (153,6%), Italia (135,3%), Franța (113%), Belgia (104,7%) și Spania (101,8%).
Statele membre UE cu cele mai mici ponderi în PIB ale datoriei guvernamentale erau Estonia (23,6%), Bulgaria (24,1%), Luxemburg (26,3%), Danemarca (31,1%), Suedia (33,5%) și Lituania (38,2%). Urmează grupul țărilor cu pondere în PIB a datoriei guvernamentale între 40% și 60%: Irlanda (40,9%), Țările de Jos (43,3%), Cehia (43,6%), Letonia (46,8%), Malta (47,4%), România (54,8%), Polonia (55,3%), Croația (57,6%) și Slovacia (59,3%).
Comparativ cu trimestrul trei din 2024, opt țări membre ale UE au înregistrat o creștere a ponderii în PIB a datoriei guvernamentale la finalul trimestrului patru din 2024, 18 o scădere, iar nivelul a rămas stabil în Finlanda.
Cele mai mari creșteri au fost în Polonia (2 puncte procentuale – pp), România și Suedia (ambele cu 1,6 pp), Malta (1,5 pp) și Țările de Jos (1,2 pp). Cele mai importante scăderi au fost în Grecia (4,7 pp), Cipru (4,1 pp), Spania (2,5 pp), Danemarca (2,3 pp), Portugalia (2,2 pp), Ungaria (2,1 pp) și Croația (2 pp).
Comparativ cu trimestrul patru din 2023, 16 țări membre ale UE au înregistrat o creștere a ponderii în PIB a datoriei guvernamentale la finalul trimestrului patru din 2024, și 11 o scădere. Cele mai mari creșteri au fost în România (5,9 pp), Polonia (5,7 pp), Finlanda (4,5 pp), Slovacia (3,6 pp), Estonia (3,4 pp), Austria (3,3 pp) și Franța (3,2 pp). Cele mai importante scăderi au fost în Grecia (10,3 pp), Cipru (8,6 pp), Croația (4,3 pp), Spania (3,3 pp), Portugalia (2,8 pp), Danemarca (2,5 pp) și Irlanda (2,4 pp).
În ceea ce privește România, datele Eurostat arată că datoria guvernamentală a urcat până la 963,9 miliarde lei, sau 54,8% din PIB, în trimestrul patru din 2024, de la 916,4 miliarde lei, sau 53,2% din PIB, în precedentele trei luni.
ECONOMIE
AFIR a publicat Ghidul Solicitantului și anexele pentru intervenția DR 36

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe site-ul instituției Ghidul Solicitantului și anexele pentru intervenția DR 36 „Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității”.
Intervenția DR-36 are ca scop realizarea obiectivului transversal și a obiectivelor specifice Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv: ▪ promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a egalității de gen, incluzând participarea femeilor la agricultură, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv a bioeconomiei circulare și a silviculturii sustenabile; ▪ îmbunătățirea poziției fermierilor în lanțul valoric; ▪ obiectivul transversal al modernizării sectorului prin stimularea și împărtășirea cunoștințelor, prin promovarea inovării și a digitalizării în agricultură și în zonele rurale și prin încurajarea adoptării acestor măsuri.
Potrivit anunțului publicat pe site-ul AFIR, intervenția are ca obiectiv îmbunătățirea poziției fermierului în lanțul valoric și promovarea ocupării forței de muncă, a creșterii economice, a egalității de gen, incluzând participarea femeilor la agricultură, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv a bioeconomiei circulare și a silviculturii sustenabile.
Potențialii beneficiari sunt Grupurile de Acțiune Locală (GAL-uri) formate din reprezentanți ai intereselor socio-economice locale ale sectoarelor public și privat, în care niciun grup individual de interese nu controlează procesul decizional.
În contextul fișei intervenției DR 36, solicitanții/beneficiarii eligibili ai proiectelor implementate prin LEADER pot fi entități publice/private, așa cum sunt stabilite prin fișa intervenției din Strategia de Dezvoltare Locală (SDL).
În ceea ce privește sprijinul nerambursabil, abordarea LEADER se bazează pe inițiative locale care combină soluții ce răspund problematicii identificate la nivelul comunităților locale, reflectate în acțiuni specifice acestor nevoi și finanțarea proiectelor cu o valoare nerambursabilă de maximum 200.000 de euro. Intensitatea sprijinului poate fi de maximum 100% pentru implementarea operațiunilor selectate în cadrul strategiei, incluzând activitățile de cooperare și pregătirea acestora.
Pentru a consulta Ghidul Solicitantului și Anexele aferente domeniului de intervenție DR 36 „Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității”, cei interesați pot accesa link-ul de aici.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 22 de ore
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 22 aprilie 2025
-
ECONOMIEacum 7 zile
Guvernul a modificat cadrul legislativ privind piața pensiilor private
-
ÎNREGISTRĂRIacum 7 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 17.04.2025
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
CECCAR Neamț: Ziua educației financiare, prilej pentru apropierea tinerilor de profesia contabilă
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
Educația financiar-contabilă, o investiție pentru viitor: CECCAR Dâmbovița, alături de elevii din Târgoviște
-
ECONOMIEacum 7 zile
Au fost adoptate „Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României” și „Registrul beneficiarilor programelor de formare”
-
PROFESIA CONTABILĂacum 23 de ore
CECCAR Dâmbovița: Experți contabili și contabili autorizați, în dialog cu specialiști ai AJFP pe teme fiscale de actualitate
-
ECONOMIEacum 23 de ore
AFIR a publicat Ghidul Solicitantului și anexele pentru intervenția DR 36