Rețele sociale

ECONOMIE

A fost adoptată Ordonanța pentru implementarea celei de-a patra ediții a Start-Up Nation

Radio CECCAR FM

Guvernul a dat undă verde celei de-a patra ediții „Start-Up Nation România”!, prin adoptarea Ordonanței pentru aprobarea și implementarea acestui program de succes; programul are un buget de aproximativ 450 de milioane de euro și este finanțat din fonduri externe nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).

„Demarăm ediția din 2024 a programului Start-Up Nation! Venim cu două componente, prima pentru tineri sub 30 de ani: acces la cursuri de formare și dobândirea de competențe antreprenoriale. Cea de-a doua se adresează celor cu vârste între 30 și 35 de ani care vor să dezvolte o afacere”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în debutul ședinței de guvern.

Una dintre noutățile din acest an vizează cursurile de pregătire antreprenorială, care vor deveni o condiție de eligibilitate. În plus, valoarea alocației financiare nerambursabile va fi de maximum 250.000 lei/IMM, acoperind până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor depuse, cu obligația de a crea minimum două locuri de muncă.

„Acesta este felul normal în care o economie se dezvoltă: stimulând antreprenoriatul, stimulând inițiativa privată în economia românească, ca apoi lucrurile să funcționeze firesc, să se colecteze taxe și impozite pentru a susține, în continuare, inițiativa antreprenorială, învățământul, sănătatea și celelalte servicii sociale de care avem nevoie”, a declarat ministrul de resort, Ștefan-Radu Oprea, la briefingul de presă.

Programul Start-Up Nation va fi structurat pe doi piloni: Pilonul I – „Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor” și Pilonul II – „Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă”.

Pilonul I – „Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor” dispune de un buget în valoare de 295.750.000 euro și se adresează persoanelor sub 30 de ani. Obiectivul componentei se referă la asigurarea accesului la cursuri de formare, în scopul dobândirii de competențe antreprenoriale, pentru aproximativ 25.000 de tineri. Cel puțin 10% din locuri vor fi destinate persoanelor ce aparțin minorității rome.

Pilonul II – „Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă”, cu un buget de 150.435.295 euro, vizează formarea competențelor antreprenoriale pentru un număr de 4.600 de persoane care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării. Această componentă se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani și celor care au statut de persoană inactivă (persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, șomer, șomer de lungă durată) sau de persoană dezavantajată pe piața muncii, fără limită de vârstă.

Cea de-a patra ediție Start-Up Nation se va desfășura în două etape, respectiv cea de selecție a furnizorilor de formare profesională pentru constituirea și instruirea antreprenorială a grupului țință și, ulterior, înscrierea la finanțare a întreprinderilor înființate de către absolvenții primei etape. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, MEAT va elabora și aproba procedura de implementare a programului.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna septembrie

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna septembrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat AICI.

Continuare

ECONOMIE

Termenul de depunere a proiectelor Programul Regional Vest a fost prelungit

Radio CECCAR FM

Ca urmare a interesului ridicat manifestat de reprezentanții mediului de afaceri pentru finanțările deschise prin Programul Regional Vest, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor în cadrul apelului pentru sprijinirea IMM-urilor, până în data de 30 septembrie 2024, ora 12:00.

„Autoritatea de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027 a luat decizia de a prelungi cu o lună acest termen pentru a veni în sprijinul solicitanților, astfel încât toți cei interesați să poată depune proiecte calitative”, se menționează într-un comunicat al ADR Vest.

Firmele din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș pot obține finanțări nerambursabile de până la 4 milioane de euro pentru dezvoltarea activităților de producție și până la 1 milion de euro pentru investiții în domeniul serviciilor. Peste 40 de milioane de euro au la dispoziție IMM-urile din Regiunea Vest în cadrul acestui apel.

Fondurile sunt destinate IMM-urilor (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care activează în mediul urban sau în stațiunile turistice din Regiunea Vest.

Aceste finanțări le vor permite firmelor să realizeze investiții durabile și sustenabile pentru modernizarea sau extinderea spațiilor de lucru și achiziționarea de echipamente performante, eficiente energetic și care încorporează tehnologii avansate și procese inovative, prin care să își automatizeze procesele, devenind astfel mai competitive pe piață.

Ghidul de finanțare – Sprijin pentru IMM-uri, cu toate informațiile necesare pentru accesarea finanțărilor, este disponibil pe site-ul Programului Regional Vest, www.vest.ro. Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Biroul de HelpDesk al ADR Vest: telefon 0256-491.923, e-mail helpdesk@adrvest.ro.

Regiunea Vest beneficiază de 1,18 miliarde euro, fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Continuare

ECONOMIE

O nouă sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice începe pe 6 septembrie

Radio CECCAR FM

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 începe pe 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar din 27 septembrie vor putea aplica și persoanele fizice pentru a primi finanțare, a anunțat, într-o conferință de presă, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu-Adrian Neculaescu, citat de Agerpres.

„Ne pregătim de o nouă sesiune pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice (…) Un calendar pentru sesiunea de anul acesta va începe cu data de 6 septembrie. În acea dată vom începe înscrierea instalatorilor, vom deschide o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la Programul Casa Verde. Fac mențiunea pe această cale că firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM rămân în continuare acreditate dacă doresc să participe și în sesiunea de anul acesta. Doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului, pe data de 6 septembrie, își pot depune dosarele pentru acreditare. Avem câteva etape pentru validarea instalatorilor. Lista instalatorilor se va publica undeva pe 1 noiembrie. În paralel, vom demara și înscrierea persoanelor fizice. Așa cum avem astăzi un calendar estimativ, vom începe pe 27 septembrie înscrierea persoanelor fizice în aplicația aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice. Până pe data de 9 octombrie, după ce se vor finaliza înscrierile, persoanele fizice pot să-și aleagă instalatorii din lista publicată de Administrația Fondului pentru Mediu”, a menționat Neculaescu.

Acesta a adăugat că, pentru sesiunea din acest an, se estimează apariția a 67.000 de noi beneficiari ai programului „Casa Verde Fotovoltaice”.

„Vreau să mai precizez doar faptul că anul acesta estimăm undeva în jur de 67.000 de noi beneficiari ai programului Casa Verde Fotovoltaice, ceea ce înseamnă că vom ajunge la un număr total de aproximativ 200.000 de familii care au beneficiat în decursul a câțiva ani de acest program”, a spus șeful AFM.

În ceea ce privește regulile de participare în program, acestea nu s-au schimbat față de sesiunea anterioară,

„Vor fi aceleași documente minimale pentru înscrierea în cadrul programului, și anume: actul de identitate, certificatele fiscale atât de la impozite și taxe locale, cât și de la bugetul consolidat, din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii, și extrasul de carte funciară. Aplicația prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeași de anul trecut. Am avut un feedback foarte bun. Aplicația a fost simplu de folosit și a funcționat foarte bine. Diferența este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a afirmat Laurențiu-Adrian Neculaescu.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a subliniat că sistemul fotovoltaic pentru care se poate acorda finanțare trebuie să aibă capacitate de minimum 3 kW.

„Vom finanța pe fiecare regiune în parte, la fel cum vom finanța, la fel ca în anul trecut, și unitățile de cult. Vom avea o sesiune separată pentru clădirile cu destinație spațiu de locuit pentru personalul clerical sau clădirea care are ca destinație spațiu în care se celebrează slujbele religioase. Cam acestea sunt noutățile programului”, a spus oficialul.

Bugetul alocat în acest an pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice„ se ridică la valoarea de 2 miliarde de lei.

Continuare

Trending