PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Întâlnire de lucru cu specialiști ai AJOFM pe tema stimulării ocupării forței de muncă

În data de 26 august, membrii Filialei CECCAR Maramureș s-au reunit într-o întâlnire de lucru cu reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) pentru a discuta măsurile necesare stimulării ocupării forței de muncă în județ. Evenimentul a fost moderat de conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele filialei, și a beneficiat de participarea directorului executiv al AJOFM Maramureș, Mihaela Oana Oșanu, alături de Ștefania Elena Donca, inspector superior în cadrul Compartimentului de Statistică și Analiza Pieței Muncii.
În cadrul discuțiilor au fost abordate teme de interes atât pentru profesioniștii contabili, cât și pentru reprezentanții mediului de afaceri. Unul dintre subiectele centrale a fost angajarea absolvenților conform articolului 80 din Legea nr. 76/2002, care prevede facilități pentru angajatorii ce recrutează tineri absolvenți, cu scopul de a stimula integrarea acestora pe piața muncii. De asemenea, s-a pus accent pe măsurile de sprijin oferite angajatorilor care încadrează în muncă șomeri din categorii vulnerabile, cum ar fi persoanele peste 45 de ani, șomerii care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomerii de lungă durată, tinerii NEETs (cu vârsta între 16 și 29 de ani), precum și persoanele cu dizabilități. Un alt punct important al întâlnirii a fost necesitatea stimulării angajatorilor în a încadra pe piața muncii șomeri aflați aproape de vârsta de pensionare.
Specialiștii instituției au oferit răspunsuri detaliate la solicitările profesioniștilor contabili, clarificând aspectele legislative și operaționale care pot influența activitatea companiilor în ceea ce privește recrutarea și integrarea pe piața muncii a acestor categorii de persoane. În urma discuțiilor a fost subliniată importanța colaborării continue între profesioniștii contabili și autoritățile publice pentru a asigura implementarea eficientă a măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, contribuind astfel la dezvoltarea economică a județului Maramureș.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș, partener în formarea viitorilor antreprenori – etapa județeană a competiției Business Plan
CECCAR susține dezvoltarea competențelor economice și antreprenoriale în rândul tinerilor, implicându-se activ în proiecte educaționale care facilitează învățarea prin practică. Etapa județeană a competiției Business Plan, desfășurată la Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, a reunit elevi din liceele maramureșene care studiază prin metoda firmelor de exercițiu, oferindu-le ocazia de a-și testa și perfecționa abilitățile în elaborarea și prezentarea unor planuri de afaceri.
Planurile de afaceri prezentate în concurs au fost evaluate de o comisie formată din reprezentanți ai CECCAR, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai mediului academic și ai comunității de afaceri din județul Maramureș. Printre membrii juriului s-au numărat conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, alături de Florentin Nicolae Tuș, președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.
Prin implicarea în astfel de inițiative, CECCAR contribuie la formarea viitoarei generații de profesioniști, promovând spiritul antreprenorial și dezvoltarea competențelor necesare pentru integrarea tinerilor în mediul economic. Susținerea educației aplicate rămâne o direcție prioritară pentru CECCAR, consolidând parteneriatul dintre mediul profesional și cel educațional.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Prahova: Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, ediția a XIII-a
Joi, 13 martie 2025, Camera de Comerț și Industrie Prahova, în colaborare cu CECCAR Filiala Prahova, a organizat cea de-a XIII-a ediție a evenimentului Pentru Dumneavoastră, Doamnelor. Sub tema Fashion trends – Se poartă… Primăvara, evenimentul desfășurat la Sala „Europa” a Camerei de Comerț și Industrie a adus în prim-plan subiecte de actualitate din domeniile designului vestimentar, modellingului, influencer marketingului, psihologiei, sănătății și frumuseții.
Peste 120 de participante – antreprenoare, manageri din diverse industrii, reprezentante ale administrației, educației, culturii și sectorului medical – au fost prezente la întâlnirea devenită deja o tradiție în peisajul evenimentelor dedicate leadershipului feminin. Dintre acestea, 45 sunt membre ale CECCAR Filiala Prahova, profesioniști contabili care contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri local.
În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea primului număr al revistei de modă LACE Fashion – by Loredana Marin, o inițiativă menită să ofere o nouă perspectivă asupra industriei fashion din România.
Pe lângă discuțiile tematice, participanții s-au bucurat de două prezentări de modă, un moment artistic susținut de ansamblul Kymata al Uniunii Elene din România, care a adus în fața publicului dansuri tradiționale grecești, și o tombolă cu premii.
PROFESIA CONTABILĂ
IFAC îmbunătățește Standardele Internaționale de Educație pentru a pregăti profesioniștii contabili în vederea raportării în materie de sustenabilitate

International Federation of Accountants (IFAC) a revizuit Standardele Internaționale de Educație 2, 3 și 4 (IES-urile) pentru a integra sustenabilitatea în formarea profesională a contabililor. Aceste actualizări garantează faptul că profesioniștii contabilii din întreaga lume dețin competențele necesare pentru raportarea și asigurarea în materie de sustenabilitate, aliniindu-se standardelor IAASB, IESBA, ISSB și IPSASB.
Printre principalele revizuiri se numără:
- Abordarea integrată a sustenabilității: integrarea conceptelor de sustenabilitate în rezultatele învățării IES;
- Un nou domeniu de competență privind asigurarea: consolidarea înțelegerii de către profesioniștii contabili a fundamentelor asigurării;
- Accent pe cunoștințele din domeniul afacerilor: consolidarea abilităților de evaluare a impactului sustenabilității asupra modelelor de afaceri;
- Competențe comportamentale: consolidarea adaptabilității, a procesului decizional și a colaborării;
- Materiale explicative extinse: oferirea de sprijin suplimentar pentru implementare.
IFAC a modernizat, de asemenea, IES 6, introducând integritatea și autenticitatea ca noi principii de evaluare, actualizând în același timp echitatea și îmbunătățind îndrumările privind evaluarea hibridă și la distanță.
Revizuirile intră în vigoare la 1 iulie 2026, cu încurajarea adoptării anticipate. IFAC oferă resurse precum fișe informative, întrebări frecvente și seminare web (29 și 30 aprilie) pentru a sprijini implementarea.
IES 2, 3, 4 și 6 revizuite sunt publicate individual înainte de actualizarea Manualului de reglementări internaționale de educație, ediția 2025.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 17 martie 2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 13.03.2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 18.03.2025
-
ECONOMIEacum 3 zile
APIA: Cererile pentru sectorul ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, se depun până la 21 martie
-
ECONOMIEacum 2 zile
AFM: Peste 120 de dealeri au fost validați în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare
-
ECONOMIEacum 2 zile
APIA primește cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
De la student, la expert contabil: CECCAR Arad, la Târgul de joburi al Universității „Vasile Goldiș”
-
PROFESIA CONTABILĂacum 4 zile
CECCAR Filiala Dâmbovița, la Gala Leadership Feminin – o celebrare a excelenței și viziunii în business