ECONOMIE
ANAF a publicat Ghidul privind anularea unor obligații bugetare
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, la rubrica Asistență Contribuabili, Ghidul privind anularea unor obligații bugetare. Documentul cuprinde informații generale pentru contribuabili în vederea accesării facilităților fiscale prevăzute de OUG nr. 107/2024, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 112/2024.
Măsurile reglementate în actul normativ menționat se aplică pentru toate categoriile de debitori, precum: ● persoane fizice; ● persoane juridice, de drept public sau privat; ● asocieri și alte entități fără personalitate juridică; ●persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale; ● unități administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București ori instituții publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, după caz.
În categoria debitorilor ce pot beneficia de anularea unor obligații bugetare se includ și următorii: a) debitorii declarați insolvabili, potrivit legii; b) persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau răspunderea potrivit Legii nr. 85/2014, sau potrivit Legii nr. 85/2006, pentru obligațiile bugetare aferente perioadei anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, indiferent de data emiterii deciziei de atragere a răspunderii sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de atragere a răspunderii; c) debitorii aflați în procedura insolvenței ori aflați în dizolvare, potrivit prevederilor legale în vigoare (pentru debitorii aflați în procedura insolvenței, administratorii speciali/judiciari sunt obligați să solicite acordul creditorilor, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, pentru accesarea facilităților fiscale și respectarea prevederilor art. I – XVIII din OUG 107/2024 de către debitorul insolvent); d) debitorii care la data de 31 august 2024 inclusiv înregistrează numai obligații de plată accesorii nestinse aferente obligațiilor bugetare principale stinse până la această dată, iar accesoriile nu au fost stinse până la data intrării în vigoare a OUG nr. 107/2024, respectiv până la data de 6 septembrie 2024; e) debitorii cărora li s-au comunicat decizii de impunere aferente unor obligații bugetare principale scadente până la data de 31 august 2024 inclusiv, ca urmare a unui control fiscal aflat în derulare la data de 6 septembrie 2024, indiferent de data comunicării deciziei de impunere.
„Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii”, precizează ANAF, într-un comunicat.
Cei interesați pot obține mai multe informații prin următoarele modalități: ▪ prin participarea la seminarele web; ▪ telefonic, prin apelarea Call-center, la numărul 031.403.91.60; ▪ la structurile de asistență și oferire servicii contribuabili din cadrul unităților fiscale teritoriale; ▪ prin consultarea OUG nr. 107/2024, OUG nr.112/2024 și OMF nr. 5521/2024.
ECONOMIE
BNR a urcat la 4,9% prognoza de inflație pentru finalul acestui an; 3,5% pentru 2025
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2024 și anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârșitul lui 2025, potrivit Raportului asupra inflației, ediția noiembrie 2024, prezentat luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, relatează Agerpres. Conform prezentării, oscilațiile de ritm sunt generate de efectele de bază asociate evoluțiilor din trecut: eliminarea din calculul ratei anuale a inflației a majorărilor impozitelor indirecte din ianuarie 2024, respectiv a reducerilor de prețuri ale gazelor naturale și alimentelor neprocesate în T2 2024 etc.
Reintrarea în intervalul țintei este preconizată pentru prima parte a anului 2026. Revizuirea ascendentă față de valorile proiectate în Raportul anterior, mai semnificativ în prima parte a intervalului de proiecție, dar cu efect persistent și pe termen mediu, este asociată cu precădere evoluțiilor recente mai nefavorabile decât se preconiza pe segmentul alimentelor.
„De fapt, prognoza, cum de multe ori a repetat Banca Națională, noi o facem cu datele certe pe care le avem. Știm că va urma o corecție fiscal-bugetară, o ajustare în domeniul fiscal-bugetar care se va duce și spre o ajustare externă. Ambele deficite, deficitele gemene sunt în jur de 8%. Deci este greu de spus că sectorul neguvernamental ar contribui prea mult sau semnificativ la deficitul extern. Cât este deficitul public cam atât este și deficitul extern. Corecțiile care se vor face în ceea ce privește deficitul public se vor reflecta bineînțeles și în deficitul extern. Nu avem date certe privind maniera în care se vor face și în consecință această prognoză se bazează numai pe ce știm în prezent. Nu cuprinde măsurile de corecție fiscal-bugetare care se vor lua la anul și în funcție de ele inflația va putea să fie mai mare sau mai mică”, a explicat guvernatorul BNR.
Acesta a avertizat că evoluția din lunile noiembrie – decembrie este generată atât de factori exogeni, cât și de secetă, care „își va spune cuvântul”.
ECONOMIE
BNR menține dobânda-cheie la nivelul de 6,50% pe an
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a hotărât, în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2024, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală.
De asemenea, BNR a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, precum și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
ECONOMIE
România, printre cele mai mari scăderi din UE ale producției de servicii, în august
Producția de servicii a crescut cu 2,2% în Uniunea Europeană și cu 2% în zona euro, în august, comparativ cu perioada similară din 2023, Grecia, Ungaria, România și Austria înregistrând cel mai semnificativ declin, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Cele mai mari creșteri ale producției de servicii în august, comparativ cu perioada similară din 2023, au fost în Luxemburg (11,9%), Danemarca (10,1%) și Malta (9,4%), iar cel mai sever declin în Grecia (-6,8%), urmată de Ungaria și România (ambele cu -5,1%) și Austria (-4,7%).
În rândul statelor membre ale UE, producția de servicii a crescut cu 2,7% pe segmentul „transport și depozitare”, cu 0,5% pe segmentul serviciilor de cazare și alimentație publică, cu 5,4% pe segmentul „informare și comunicare”, cu 1,2% la activitățile imobiliare, cu 1,1% la activitățile profesionale, științifice și tehnice, și cu 0,4% la serviciile administrative și de asistență.
Producția de servicii a crescut cu 0,4% în UE și în zona euro, în august, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 1,3% în UE și de 1,1% în zona euro.
În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creșteri lunare au fost în Danemarca și Franța (ambele cu 2,4%), Bulgaria (1,6%) și România (1,1%), iar cele mai severe scădei în Ungaria (-4,3%), Grecia (-2,2%) și Lituania (-2%). În rândul statelor membre ale UE, producția de servicii a crescut cu 0,3% pe segmentul „transport și depozitare”, cu 0,4% pe segmentul serviciilor de cazare și alimentație publică, cu 1,2% pe segmentul „informare și comunicare”, și a scăzut cu 0,3% la activitățile imobiliare, cu 0,9% la activitățile profesionale, științifice și tehnice, și cu 0,9% la serviciile administrative și de asistență.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 6 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 05.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR menține dobânda-cheie la nivelul de 6,50% pe an
-
PROFESIA CONTABILĂacum o săptămână
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 5 noiembrie 2024
-
ECONOMIEacum o săptămână
Noi modificări la Procedura de anulare a unor obligații bugetare, publicate în M.O.
-
ECONOMIEacum 5 zile
Modificări la sancțiunile aferente Sistemului național RO e-Transport
-
ECONOMIEacum o săptămână
ANCOM recomandă atenție sporită la ofertele de Black Friday
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni din 2024
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile
CECCAR Dâmbovița, la prima ediție a Târgului de Cariere și Dezvoltare Profesională