Rețele sociale

ECONOMIE

Curtea de Conturi Europeană atrage atenția asupra riscului dublei finanțări cu fonduri UE

Fondul Uniunii Europene de redresare în urma pandemiei finanțează acțiuni similare cu cele sprijinite de programele mai bine cunoscute ale UE, existând riscul să se plătească de două ori pentru aceeași acțiune cu bani europeni – aceasta este concluzia la care a ajuns Curtea de Conturi Europeană (ECA) într-un raport citat de Agerpres. Misiunea de a consolida coeziunea economică, socială și teritorială în UE și între țările acesteia a fost, până acum, încredințată exclusiv fondurilor politicii de coeziune și Mecanismului pentru interconectarea Europei. În perioada bugetară 2021-2027, politica de coeziune va pune la dispoziție 358 de miliarde de euro, iar Mecanismul pentru interconectarea Europei, 34 de miliarde de euro. Cu toate acestea, fondul de redresare în urma pandemiei COVID-19 – cu un buget de 648 de miliarde de euro – creat în 2021 sub numele de Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) – finanțează și el acțiuni similare în domenii similare, cum ar fi transporturile și infrastructura energetică. În plus, MRR a ocazionat implementarea pe scară largă, pentru prima dată, a unui sprijin financiar din partea UE care nu este legat de costuri efective. Concomitent, a crescut și riscul ca același element să fie finanțat de două ori cu bani europeni.

„Dubla finanțare este sinonimă cu utilizarea neadecvată a fondurilor UE și cu irosirea banilor contribuabililor din UE. Măsurile existente de protecție sunt însă departe de a fi suficiente. Modelul de finanțare utilizat de MRR era menit să fie un vector de simplificare. Dar protecția intereselor financiare ale UE nu ar trebui sacrificată pe altarul simplificării”, a declarat Annemie Turtelboom, membra Curții responsabilă de acest audit.

Potrivit auditorilor, cadrul juridic nu a fost adaptat la diferitele modele de cheltuieli care există acum. În realitate, definiția dublei finanțări pe care o oferă acest cadru nu este potrivită în contextul modelului de finanțare al MRR, în care plățile nu sunt legate de costuri, ci recompensează atingerea unor jaloane și a unor ținte. În plus, o parte considerabilă din finanțarea pusă la dispoziție de MRR este pur și simplu trecută cu vederea: este vorba de reforme și de alte activități care sunt etichetate ca fiind „fără costuri” și pe care Comisia Europeană le consideră imune la riscul dublei finanțări. Auditorii UE nu împărtășesc însă acest punct de vedere. Pe fondul neclarităților referitoare la prevederile privind dubla finanțare, se suprapun incertitudinile cu privire la mecanismele de verificare care ar putea combate acest risc în mod eficace.

Din perspectiva statelor membre, numeroasele niveluri implicate în administrarea fondurilor complică semnificativ coordonarea și supravegherea. În acest context, verificarea absenței dublei finanțări se bazează în principal pe declarațiile pe propria răspundere ale destinatarilor fondurilor UE. Eventualele controale încrucișate se fac în cea mai mare parte manual, restrângându-se astfel capacitatea de control pe scară largă. Deoarece instrumentele informatice nu sunt interoperabile, dubla finanțare este dificil de detectat. Regulamentele UE pledează pentru crearea de sinergii și pentru asigurarea coordonării între programe. În practică, însă, statele membre sunt reticente să combine, pentru măsuri specifice, sprijinul de la MRR cu alte fonduri ale UE.

În ceea ce privește Comisia Europeană, asigurarea pe care o furnizează aceasta cu privire la absența dublei finanțări se bazează pe probe limitate. Potrivit auditorilor, cauza pentru un unghi mort are legătură cu modul în care este conceput MRR, ce duce la un deficit în materie de răspundere de gestiune. Dat fiind că plata este condiționată de atingerea unor jaloane și a unor ținte la nivel național, Comisia nu cunoaște de fapt detaliile privind cheltuielile pe teren. De exemplu, nici măcar nu are acces direct la lista completă a destinatarilor finali din fiecare țară. Acest exemplu arată cât sunt de insuficiente măsurile actuale pentru a preveni și a detecta potențialele cazuri de dublă finanțare.

La scurt timp după finalizarea raportului de audit al Curții, Comisia Europeană a dezvăluit că a identificat primele două cazuri potențiale de dublă finanțare cu bani de la MRR. Având în vedere concluziile raportului, auditorii sunt de părere că descoperirea a doar două cazuri într-un stat membru reflectă caracterul arbitrar al sistemului de detectare. Acest lucru sugerează, pe bună dreptate, că instrumentele disponibile nu sunt nici adecvate, nici eficace pentru a detecta dubla finanțare.

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

Ministerul Finanțelor (MF) propune un nou pachet de măsuri pentru modernizarea sistemului aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea creșterii transparenței, digitalizării și reducerii sarcinilor administrative pentru mediul de afaceri. Potrivit unui comunicat al instituției, pin proiectul de HG se propune actualizarea normelor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, aducând schimbări care vizează simplificarea procedurilor pentru mediul de afaceri, în linie cu noile reglementări privind e-Factura și digitalizarea ANAF.

„Prin acest proiect, transformăm bonul fiscal dintr-un simplu document tipărit într-un instrument digital, inteligent, care oferă transparență, siguranță și acces rapid la informații. Introducerea codului QR și a identificatorilor unici și transmiterea datelor către ANAF nu sunt doar măsuri tehnice, sunt pași esențiali către un sistem fiscal mai corect și mai eficient. În același timp, am avut în vedere nevoile reale ale mediului de afaceri. Știm că fiecare drum în plus, fiecare procedură redundantă înseamnă timp pierdut și costuri suplimentare. De aceea, simplificăm procesele, eliminăm obligații administrative inutile și reducem interacțiunile birocratice acolo unde nu mai sunt justificate”, a declarat ministrul de resort Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Pentru a permite o tranziție eficientă, proiectul stabilește un termen clar de implementare: operatorii economici vor avea la dispoziție perioada până la 1 noiembrie 2026, pentru a-și adapta sistemele și pentru a transmite noile date către ANAF.

Principalele schimbări propuse sunt următoarele:

 Bon fiscal modernizat și digitalizat. Acesta nu va mai fi doar o dovadă tipărită a unei tranzacții, ci un document modern, care va include elemente suplimentare precum codul QR, data și ora emiterii sau un număr unic de identificare. Mai mult, la cererea clientului, bonul va putea conține și codul de identificare fiscală al beneficiarului;

▪ Aliniere la digitalizarea fiscală (e-Factura și sisteme ANAF). Noile reguli urmăresc integrarea completă a aparatelor de marcat în ecosistemul digital fiscal, prin: actualizarea structurii fișierelor XML transmise către ANAF, corelarea cu sistemele naționale de monitorizare fiscală;

▪ Simplificarea relației dintre firme și ANAF: păstrarea unui singur punct de interacțiune administrativă și reducerea birocrației și a costurilor operaționale pentru firme;

▪ Flexibilitate pentru plățile cu cardul. Bonul fiscal nu va mai fi obligatoriu în format tipărit pentru plățile cu cardul, acesta va putea fi generat electronic și oferit la cererea clientului;

▪ Actualizarea codurilor CAEN. Adaptarea legislației la noua clasificare CAEN Rev. 3, pentru a reflecta realitatea economică actuală;

▪ Reducerea termenelor de păstrare pentru registrul special, rapoartele fiscale Z și memoria fiscală, de la 10 ani la 5 ani.

„Prin aceste măsuri, Ministerul Finanțelor urmărește nu doar modernizarea unui sistem tehnic, ci și îmbunătățirea modului de interacțiune dintre stat și mediul economic, în direcția creșterii transparenței, eficienței și orientării către nevoile contribuabililor”, subliniază reprezentanții MF.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

Prin OPANAF nr. 411/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 260 din 1 aprilie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a operat modificări la OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal.

După cum se știe, prin Legea nr.245/2025 au fost modificate prevederile art.32 alin. (7) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Referatului de aprobare a noului act normativ, această modificare legislativă impune corelarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”, aprobat prin OPANAF nr. 1699/2021 privind aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu noile prevederi legale.

De asemenea, din considerente de administrare fiscală, au fost necesare modificări ale modelului și conținutului unor formulare, precum și ale instrucțiunilor de completare a altor formulare, aprobate prin OPANAF nr. 1699/2021, după cum urmează:

♦ completarea formularelor „Certificat de înregistrare fiscală” și „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA” pentru a asigura completarea corectă a datelor de identificare a contribuabililor nerezidenți, care sunt subiecți ai unui raport juridic fiscal și care, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu au pe teritoriul României domiciliu fiscal.

Ca urmare, în aceste formulare a fost completată sintagma „Domiciliul fiscal” cu varianta „Adresa din țara de rezidență”.

♦ în vederea eliminării erorilor de completare a formularului 060, în instrucțiunile de completare a formularului s-a stabilit o regulă pentru completarea rândului „Denumire” sediu secundar, și anume: denumirea contribuabilului care a înființat sediul secundar, urmată de sintagma „sediu secundar”.

Totodată, în vederea creării posibilității emiterii și în format electronic a Certificatului de înregistrare fiscală și comunicării acestuia prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în cazul contribuabililor înrolați în „Spațiul Privat Virtual”, a fost necesară modificarea caracteristicilor de tipărire/editare, a modului de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”, aprobate prin anexa nr.13 din OPANAF nr.1699/2021.

Prin urmare, s-a stabilit ca certificatul de înregistrare fiscală să poată fi emis fie în format letric, fie în format electronic. Certificatul de înregistrare fiscală emis în format electronic va fi comunicat contribuabililor exclusiv prin serviciul „Spațiul Privat Virtual”, potrivit procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între organul fiscal central și contribuabili, atât în cazul înregistrării fiscale a unui sediu secundar, cât și în cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală.

În acest context, prin OPANAF nr. 411/2026 a fost modificat OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

 modificarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”;

▪ modificarea anexei nr.11 „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA”;

▪ modificarea anexei nr.12 „Certificat de înregistrare fiscală”;

▪ modificarea, în anexa nr.13 la Ordin, a caracteristicilor de tipărire/editare, modului de difuzare, de utilizare și păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”.

Continuare

ECONOMIE

Mai mult de 90% dintre români cred că au nevoie de competențe AI pentru a avansa în carieră

Peste 90% dintre români sunt de părere că au nevoie de competențe legate de Inteligența Artificială (AI) pentru a rămâne relevanți în carieră, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, citat de Agerpres. Conform datelor analizate de NewTech Academy în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, românii consideră că utilizarea instrumentelor AI este o abilitate profesională esențială și manifestă un interes puternic față de recalificarea în IT.

Totodată, 40% dintre respondenți iau în considerare o reconversie profesională către sectorul IT în viitorul apropiat, ceea ce reflectă necesitatea unor programe educaționale adaptate la noile standarde digitale.

„Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au nevoie de competențe AI pentru a rămâne relevanți în carieră. Acest rezultat confirmă faptul că AI a încetat să mai fie o tehnologie de nișă, fiind privit ca un standard obligatoriu în profesiile momentului”, se menționează în cercetare.

În același timp, 55% din totalul celor chestionați consideră că o meserie în IT este oportună în contextul actual al pieței, iar atunci când au fost întrebați ce direcție specifică din IT i-ar atrage, respondenții au indicat o preferință clară pentru rolurile care îmbină creativitatea cu tehnologia: Digital Marketing și Graphic Design. De asemenea, securitatea cibernetică și analiza de date au reprezentat nișe tehnice solide către care se îndreaptă unii dintre candidați.

Potrivit sursei citate, aproape un sfert (24%) dintre respondenți vizează în mod direct un salariu mai mare, în timp ce alți 20% sunt motivați de pachetele de beneficii atractive pe care le percep ca fiind un atu al sectorului IT. Astfel, investiția în educația digitală și competențele AI se traduce, ulterior, printr-un randament financiar direct și stabil, subliniază realizatorii studiului.

Sondajul, realizat de NewTech Academy în colaborare cu ANC, la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, a inclus un eșantion de 770 de respondenți din România, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.

Aceștia reprezintă categorii, precum: studenți, specialiști în marketing, publicitate & PR, profesioniști din E-commerce, IT & Software Development, retail, educație și finanțe.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR, la FestiPAD: Unlock your potential. Turbocharge your career in accounting and finance!

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Concursul Business Plan – performanță și spirit antreprenorial la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Constanța: „Femeia și Cariera” – ediția a IV-a, un eveniment dedicat businessului feminin și valorilor profesiei contabile

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Dialog cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Vest, la Zalău

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Caraș-Severin: Planuri de afaceri dezvoltate de elevi, evaluate la nivel județean

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%