Rețele sociale

ECONOMIE

Executivul a actualizat Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal

Radio CECCAR FM

Guvernul a adus, printr-o HG adoptată astăzi, o serie de modificări la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.1/2016.

● În domeniul impozitului pe profit, pentru calculul impozitului minim pe cifra de afaceri/impozitului suplimentar pentru persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, prin noul act normativ sunt aduse clarificări cu privire la:

  • veniturile care sunt luate în calculul indicatorului venituri totale, prin raportare la modul de înregistrare în evidența contabilă a acestora;
  • determinarea valorii creditului fiscal extern care se ia în considerare pentru scăderea din impozitul minim pe cifra de afaceri, prin raportare la prevederile art.39 din Codul fiscal;
  • calculul impozitului minim la nivelul unui grup fiscal;
  • identificarea contribuabililor care scad, la calculul impozitului minim, valoarea accizelor din veniturile totale;
  • prezentarea unor exemple de calcul al impozitului minim;
  • sfera de cuprindere a activităților de distribuție de energie electrică și gaze naturale, pentru contribuabilii reglementați/licențiați, potrivit legii.

● În domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, s-au stabilit următoarele:

  • clarificarea condițiilor care trebuie îndeplinite de către o persoană juridică română cu asociați/acționari care dețin, în mod direct sau indirect, 25% sau mai puțin de 25% din valoarea/numărul titlurilor sale de participare sau al drepturilor de vot, pentru aplicarea sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, inclusiv prezentarea unor exemple;
  • prezentarea unor exemple pentru aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea întreprinderilor legate;
  • clarificări legate de îndeplinirea condiției referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale, pentru aplicarea sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor.

● În domeniul accizelor, au fost introduse clarificări la pct. 30 din Normele metodologice în sensul că, într-un antrepozit fiscal de producție țigarete pot fi fabricate și produse destinate inhalării fără ardere, care conțin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină.

ECONOMIE

BNR: Datoria externă a României a crescut cu peste 18 miliare euro în primele zece luni

Radio CECCAR FM

În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR). În structură:  datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 milioane euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 13,2% față de 31 decembrie 2023; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2024 nivelul de 48,150 miliarde euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,2% față de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Potrivit băncii centrale, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.

Continuare

ECONOMIE

A fost aprobată Strategia națională privind datele deschise 2024-2028

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat o Hotărâre privind Strategia națională privind datele deschise 2024-2028, document care a cărui elaborare și implementare consolidează poziția României ca lider regional în digitalizare și inovare, contribuind, totodată, la creșterea economică sustenabilă și la atingerea obiectivului strategic de aderare la OCDE.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Strategia va contribui la dezvoltarea unui sector public bazat pe date, crearea unei culturi a datelor în administrația publică și la o schimbare absolut necesară de paradigmă prin care datele sunt tratate ca o resursă disponibilă și integrate în activitatea de zi cu zi. „Datele deschise sunt fundamentale pentru o guvernare modernă și participativă și stimulează creșterea economică“, se menționează în comunicat.

Datele deschise sunt date în format prelucrabil automat ce pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către oricine în orice scop, așa cum prevede Legea nr.179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Datele deschise guvernamentale sunt date structurate aflate în posesia entităților publice și a întreprinderilor publice, pe care acestea le-au creat în cadrul activității proprii și pot fi publicate ca date deschise.

Continuare

ECONOMIE

Moș Crăciun își începe traseul mai devreme: Prima oprire – filialele CECCAR

Radio CECCAR FM

În curând, Moș Crăciun își va începe traseul magic, poposind la filialele CECCAR pentru a aduce bucurie și zâmbete celor mici. Cu sacul plin de daruri alese cu grijă și surprize care aduc magia sărbătorilor, Moșul este gata să transforme fiecare întâlnire într-un moment de neuitat.

Atmosfera sărbătorilor începe să prindă contur, iar emoția revederii cu Moșul crește cu fiecare zi. Filialele CECCAR vor deveni, pentru câteva ore, un loc de basm, unde magia Crăciunului va fi la ea acasă. Colindele, râsetele copiilor și bucuria împărtășită alături de familie și prieteni vor transforma aceste întâlniri într-o experiență memorabilă.

Surprizele Moșului vor fi dezvăluite rând pe rând. Curând vom afla ce bucurii și daruri a lăsat simpaticul personaj. Ho-ho-ho, sărbătorile sunt aici!

Continuare

Trending