ECONOMIE
ANAF: Proiectul formularului 39X, în consultare publică
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin care stabilește modelul și conținutul formularului 39X Declarație informativă privind activitatea de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediată printr-o platformă digitală. ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că „evaziunea fiscală afectează veniturile bugetare și, totodată, distorsionează profund mediul economic, motiv pentru care este necesară o acțiune sistematică și eficientă în vederea reducerii dimensiunii acestui fenomen negativ și a impactului extrem de nociv asupra bugetului general consolidat al statului”.
OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, cu modificările și completările ulterioare, reglementează activitatea de transport persoane intermediate prin platforme digitale, generate de progresul tehnologic al societății informaționale, așa cum se precizează în preambulul acestui act normativ.
„Activitatea de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediate prin platforme digitale este un domeniu nou și în expansiune continuă. De asemenea, cadrul legal specific pentru acest domeniu este foarte puțin reglementat și astfel s-a constatat că există un procent semnificativ de operatori de transport alternativ care activează în domeniu și care nu-și îndeplinesc obligațiile legale. Aceste obligații se referă la declararea veniturilor obținute, respectiv achitarea taxelor și impozitelor datorate”, afirmă inițiatorii proiectului, în Referatul de aprobare.
La nivelul Direcției analiză risc, programare, proceduri și raportări – Serviciul analiză și evaluare riscuri au fost întreprinse activități de identificare a riscurilor fiscale în domeniul transportului alternativ de persoane, concluzionâdu-se că există un risc sistemic în activitatea de transport alternativ. Potrivit ANAF, principalele riscuri asociate ale activității de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediată printr-o platformă digitală sunt: ▪ nedeclararea veniturilor; ▪ subdeclararea muncii – angajații operatorilor de transport sunt declarați cu 2 ore de muncă, în realitate aceștia lucrând peste 8 ore pe zi raportat la numărul de kilometri parcurși; ▪ avantaje concurențiale incorecte.
Analizând legislația specifică, inițiatorii proiectului au identificat un număr de trei entități care concură la realizarea acestei activități de transport alternativ: ▪ operatorul platformei digitale, care în conformitate cu prevederile art. 2 lit. j) din OUG nr. 49/2019 este persoana juridică pe numele căruia se emite avizul tehnic pentru platforma digitală prin intermediul căreia se efectuează transportul alternativ; ▪ operatorul de transport alternativ care, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. k) din OUG nr. 49/2019 este persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau persoana juridică deținătoare a autoturismului cu care se efectuează transportul alternativ; ▪ conducătorul auto, care în conformitate cu prevederile art. 2 lit. e) din OUG nr. 49/2019 este titularul sau angajatul unui operator de transport alternativ.
Astfel, legislația specifică reglementează calitatea de angajat a conducătorului auto care desfășoară activitate de transport în numele și seama unui operator de transport alternativ.
„Coroborând datele transmise de operatorii platformelor digitale cu cele existente la nivelul bazelor de date ANAF (an raportare 2023), a rezultat faptul că există 56.095 conducători auto care nu figurează ca salariați (conform D112), respectiv există o diferență între numărul de conducători auto declarați de operatorii de transport persoane în regim de ride sharing ca fiind angajați ai acestora pentru realizarea activităților de transport persoane prin intermediul platformelor digitale UBER B.V. – Filiala București SRL, Bolt Services Ro SRL și BlackCab Systems SRL (80.735 conducători auto) și numărul mediu de salariați aferent celor 9.257 societăți, conform D112 (24.640 salariați). Rezultă faptul că, în domeniul transportului alternativ de persoane, se identifică un risc sistemic, care necesită o intervenție rapidă, concentrată și durabilă în vederea creșterii gradului de conformare la declararea creanțelor fiscale și prevenirii, descoperirii și combaterii ferme a faptelor care au ca efect frauda și evaziunea fiscală”, se subliniază în Referatul de aprobare.
În acest context, prin instituirea unei declarații informatice specifice care îi vizează exclusiv pe operatorii de platformă avizați, potrivit legii, va exista acces în timp util la datele de interes fiscal pentru a se putea interveni operativ în vederea reducerii evaziunii fiscale în domeniu și recuperării sumelor datorate de contribuabilii care au calitatea de operatori de transport alternativ.
ECONOMIE
Datoria guvernamentală a crescut, în septembrie, la 54,4% din PIB
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie 2024, până la 916,758 miliarde lei, de la 886,983 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), citate de Agerpres. Ca procentaj din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 54,4%, de la 52,7% în august (conform comunicatului Institutului Național de Statistică din 10 octombrie 2024).
În a noua lună a anului, datoria pe termen mediu și lung s-a majorat la 859,9 miliarde de lei, de la 831,9 miliarde de lei în august, iar cea pe termen scurt a crescut la 56,858 miliarde lei, de la 55,03 miliarde de lei în luna anterioară.
Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 774,83 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 124,64 miliarde de lei.
Datoria în moneda națională se ridica la valoarea de 435,754 miliarde lei, cea în euro la 390,052 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 89,8 miliarde echivalent lei.
De asemenea, datoria administrației publice centrale a ajuns, în septembrie 2024, la 894,36 miliarde de lei, în urcare de la 864,74 miliarde lei, în august, din care 837,56 miliarde de lei pe termen mediu și lung. Cea mai mare parte a datoriei administrației centrale era contractată în lei (418,025 miliarde de lei) și în euro (385,383 miliarde de lei, echivalent).
Datoria administrației publice locale a urcat la 22,4 miliarde de lei, de la 22,23 miliarde de lei, în luna anterioară, din care 22,34 miliarde de lei pe termen mediu și lung.
Totodată, datoria internă a administrației publice se cifra, în septembrie 2024, la 442,792 miliarde de lei, respectiv 26,3% din PIB (25,8% din PIB în august), din care 425,18 miliarde de lei datorie a administrației centrale și 17,614 miliarde de lei datoria administrației locale.
Conform datelor MF, datoria externă a administrației publice era de 473,966 miliarde de lei, respectiv 28,1% din PIB (26,8% din PIB în luna anterioară), din care 469,18 miliarde de lei datorie externă a administrației publice centrale și 4,785 miliarde de lei datoria externă a administrației publice locale.
ECONOMIE
Registrul Auto Român emite, de la începutul lui decembrie, certificatul RAR Auto-Pass
Registrul Auto Român (RAR) emite, începând din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass, un document obligatoriu la vânzarea unui autovehicul, a anunțat instituția într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a instituției, informează Agerpres. „Vânzătorul care nu are nimic de ascuns și vrea să dea dovadă de bună credință are tot interesul să solicite acest document de la RAR pentru a vinde autovehiculul în condiții de transparență totală. Conceptul RAR Auto-Pass, document legiferat ulterior, a pornit de la cazurile de modificare a odometrului (valorii kilometrajului) care au luat amploare în ultimii ani, RAR încercând astfel să protejeze persoanele de bună credință care doresc să achiziționeze o mașină și să-i cunoască din start istoricul. În acest fel, manipularea odometrului va fi mult mai ușor de depistat. RAR Auto-Pass este un instrument prin care putem diminua sau limita acest fenomen de manipulare a unor date esențiale care pot face diferența la comercializarea unui autovehicul”, a transmis Cristian Bucur, directorul tehnic al RAR.
Potrivit sursei citate, pentru eliberarea noului certificat nu este nevoie de prezentarea autovehiculului la reprezentanța RAR.
Certificatul RAR Auto-Pass este cea mai transparentă formă de informare a cumpărătorului care dorește să fie vigilent. „Documentul vă spune detalii esențiale despre istoria vehiculului pe care urmează să-l achiziționați. Documentul poate fi eliberat atât vânzătorului, cât și cumpărătorului, după ce vor fi introduse în aplicația digitală numărul de identificare a autovehiculului (VIN) și câteva date despre solicitant, necesare pentru emiterea facturii și a certificatului. În cazul în care despre un anumit VIN nu există nicio mențiune în bazele de date ale RAR, utilizatorul va primi gratuit un certificat de negație. În momentul în care sunt găsite date despre vehiculul în cauză, solicitantul va fi redirecționat către pagina de plată și, după confirmarea acesteia, va primi pe email certificatul”, precizează RAR.
Reprezentanții RAR evidențiază faptul că documentul care reprezintă garanția RAR, organism tehnic al statului, conține date autorizate importante despre istoricul vehiculului, respectiv: succesiunea citirilor odometrului furnizate de stațiile ITP sau de reprezentanțele RAR la care s-a prezentat mașina; date privind intervențiile minore asupra vehiculului în atelierele autorizate (reparațiile ușoare); date referitoare la reparațiile efectuate în atelierele autorizate, ca urmare a unor accidente grave care au afectat sistemele de direcție, frânare, structura de rezistență a vehiculului sau elementele de siguranță pasivă; date legate de inspecțiile tehnice periodice și de campaniile de rechemare lansate de producătorul vehiculului.
„Baza de date interogată pentru obținerea certificatului RAR Auto-Pass este într-o continuă dinamică și se populează cu informații, asta înseamnă că în timp vor fi disponibile din ce în ce mai multe detalii despre un vehicul, pe măsură ce acesta se prezintă la atelierele autorizate de reparații, la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR. Într-o fază ulterioară de dezvoltare, RAR Auto-Pass va putea oferi informații și despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în România”, notează RAR.
Tariful pentru emiterea certificatului RAR Auto-Pass este de 42 de lei, iar documentul poate fi descărcat și direct din platforma digitală dedicată, imediat după efectuarea plății, dar și la orice moment ulterior, numai în perioada de valabilitate a certificatului (60 zile).
ECONOMIE
MF propune o serie de reglementări ale unor aspecte contabile
Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, reglementarea unor aspecte contabile. Proiectul de act normativ are în vedere următoarele:
♦ obligațiile de raportare aplicabile anumitor persoane juridice fără scop patrimonial
MF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul, că, potrivit OMF nr. 470/2024 cu privire la raportarea informațiilor referitoare la finanțările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial, persoanele juridice fără scop patrimonial care au primit sume de natura celor prevăzute la art. 34 alin. (31 ) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întocmesc Declarația privind situația de trezorerie, în formatul elaborat în acest sens. „Având în vedere caracterul de noutate aferent acestei obligații declarative, s-au considerat necesare unele clarificări”, precizează MF.
Astfel, prin noul proiect se propun clarificări în ceea ce privește perioada luată în considerare pentru raportarea informațiilor din Declarația privind situația de trezorerie, precum și la faptul că procedura în vigoare (respectiv Procedura de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobată prin OMFP nr. 450/2016, cu modificările și completările ulterioare), prin care se pot corecta erori din raportările depuse de entități, este aplicabilă și în cazul declarației menționate.
♦ reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
Inițiatorii proiectului menționează, în Referatul de aprobare, că, la această dată, există prevederi exprese cu privire la reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare în cursul exercițiului financiar de raportare, respectiv la reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, în sensul că acestea pot aplica fie reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, fie reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014. Nu există, însă, prevederi explicite în ceea ce privește condițiile în care societățile ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot aplica reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014.
În acest context, prezentul proiect clarifică faptul că societățile ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care au decis să aplice reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, organizează și conduc contabilitatea în baza reglementărilor menționate, începând cu exercițiul financiar următor celui în care valorile lor mobiliare nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.
♦ anumite clarificări legate de o serie de prevederi în vigoare
▪ cu privire la prevederile Directivei (UE) 2022/2464
MF precizează, în Referatul de aprobare, că, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 322 din 16 decembrie 2022 a fost publicată Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi (Directiva CSRD – Corporate Sustainability Reporting Directive). Pentru operatorii economici din aria Ministerului Finanțelor, transpunerea articolului 1 din Directiva (UE) 2022/2464, care a adus amendamente Directivei contabile 2013/34/UE, s-a concretizat în emiterea OMF nr. 85/2024 pentru reglementarea aspectelor referitoare la raportarea privind durabilitatea, publicat în Monitorul Oficial nr. 75 din 26 ianuarie 2024. Actul național de transpunere a adus modificări celor două seturi de reglementări contabile aplicabile operatorilor economici. Ulterior publicării OMF nr. 85/2024, în urma evaluării efectuate de Ministerul Afacerilor Externe asupra tabelului de concordanță dintre directivă și legislația națională, s-a apreciat ca fiind necesară aducerea unor clarificări în ceea ce privește scutirile aplicabile cu ocazia elaborării situațiilor financiare anuale consolidate, raportat la cerințele de durabilitate.
În acest sens, prin proiectul de ordin se propune, în principal, clarificarea faptului că anumite cerințe corespunzătoare raportului privind durabilitatea întocmit de filialele cu sediul în România ale căror societăți-mamă finale sunt reglementate de dreptul unei țări terțe se aplică, de asemenea, sucursalelor din România ce aparțin unor entități din țări terțe.
▪ cu privire la contabilizarea de către membrii unui grup fiscal, a impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri
Conform inițiatorilor proiectului, prin OMF nr. 4.291/2022 pentru reglementarea unor aspecte contabile a fost prevăzută modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a cheltuielilor cu impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, respectiv a veniturilor din impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit. Codul fiscal a fost completat cu prevederi aplicabile impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri .
Prin prezentul proiect se propune ca această contabilizare să se efectueze similar contabilizării impozitului pe profit rezultat ca urmare a decontărilor între membrii grupului fiscal, și anume pe seama contului 694 „Cheltuieli cu impozitul pe profit, respectiv impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit” sau a contului 794 „Venituri din impozitul pe profit, respectiv impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit”– după caz. În acest context, denumirea conturilor 694 și 794 a fost modificată astfel încât să evidențieze și decontările corespunzătoare impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
CECCAR, la seminarul AICPA & CIMA de la București: Viitorul domeniului financiar-contabil, între tehnologie, sustenabilitate și inovație
-
ÎNREGISTRĂRIacum 5 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 26.11.2024
-
ECONOMIEacum 5 zile
MF propune o serie de reglementări ale unor aspecte contabile
-
ECONOMIEacum 2 zile
Datoria guvernamentală a crescut, în septembrie, la 54,4% din PIB
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 25 noiembrie 2024
-
PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile
CECCAR Mehedinți: Transformarea teoriei în practică prin workshopul Bugetul – primul pas spre o decizie corectă
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 28.11.2024
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
CECCAR Bacău: Ziua Carierei – Drumul în viață. Față în față cu experiența profesională, seminar în colaborare cu Universitatea „George Bacovia”