Rețele sociale

ECONOMIE

MIPE: Apeluri pentru proiecte de 12,8 miliarde de euro vor fi deschise în acest an

Radio CECCAR FM

Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,8 miliarde de euro, vor fi deschise în acest an, în domenii precum educație, sănătate, dezvoltarea mediului de afaceri, a antreprenoriatului și a tehnologiilor strategice pentru Europa, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), citat de Agerpres.

„Pentru anul acesta ne-am setat un obiectiv ambițios, dar bine fundamentat: să lansăm apeluri în valoare de 12,8 miliarde de euro. Cu un orizont clar pentru lansarea ghidurilor și apelurilor, beneficiarii – autorități publice, companii private, ONG-uri și alți actori economici – pot planifica și pregăti din timp documentația pentru proiecte de succes. Pentru economia României va fi un impuls vital pentru modernizare și sustenabilitate. Fie că vorbim despre investiții în școli, spitale, transport public, inovare sau incluziune socială, ne angajăm să asigurăm nu doar un cadru de implementare bine definit, ci și sprijin concret în toate etapele proiectelor”, a declarat ministrul de resort, Marcel Boloș, citat în comunicat.

Potrivit MIPE, fondurile aferente Politicii de Coeziune sunt atrase prin 16 programe (opt naționale și opt regionale), care au un buget total de 44,43 miliarde de euro.

Prin programele naționale gestionate, MIPE va lansa 241 de apeluri în valoare de peste nouă miliarde de euro, iar în cadrul celor opt programe regionale, gestionate de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, vor fi lansate 191 apeluri cu un buget total de 3,77 miliarde de euro.

Conform calendarului pentru anul 2025, în cadrul Programului Educație și Ocupare vor fi lansate 38 de apeluri de proiecte, însumând 2,34 miliarde euro. Astfel, vor fi alocate finanțări pentru proiecte ce vor viza asigurarea unei educații incluzive pentru copiii din învățământul primar, diversificarea oportunităților de formare și dezvoltare a competențelor elevilor, programe remediale pentru elevii din primul an de liceu, alături de programele de formare profesională, dar și măsuri pentru prevenirea abandonului școlar.

Totodată, vor fi acordate finanțări pentru a sprijini potențialul antreprenorial al tinerilor, respectiv pentru dezvoltarea economiei sociale. Concomitent, vor fi continuate măsuri finanțate anterior, precum Programul național „A doua șansă”.

În ceea e privește incluziunea socială, în acest an, vor fi deschise aproape 28 apeluri de proiecte în cuantum de peste două miliarde de euro. Finanțările asigură dezvoltarea serviciilor sociale în comunitățile rurale, servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, măsuri pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități.

În plus, alte proiecte finanțate vor asigura sprijin pentru victimele violenței domestice și ale traficului de persoane, pentru persoanele fără adăpost sau pentru cei dependenți de jocurile de noroc.

Pe domeniul sănătății, vor fi trei apeluri în valoare de aproape 440 de milioane de euro în dezvoltarea biotehnologiei și a tehnologiilor digitale, sprijinirea proiectelor pentru soluții de cercetare pe aceste segmente, precum și formarea/actualizarea competențelor personalului medical/nemedical pentru aplicarea acestor tehnologii.

„Alte apeluri, din totalul de 97 în valoare de 1,71 miliarde euro ce vor fi deschise în acest an, vor asigura investiții în infrastructura publică a unităților sanitare, măsuri de screening/diagnosticare precoce și tratament pentru prevenirea/tratarea de boli transmisibile sau afecțiuni oncologice, programe de vaccinare”, precizează MIPE.

55 de apeluri de proiecte, în valoare de 1,43 miliarde euro, prin Programul Tranziție Justă, vor asigura finanțări pentru dezvoltarea economică și creșterea numărului de locuri de muncă în 6 județe vizate de aceste intervenții: Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Finanțările europene vor sprijini dezvoltarea infrastructurii de afaceri pentru IMM-uri, dezvoltarea de capacități de producție, precum și măsuri pentru protejarea mediului prin reducerea poluării.

Finanțări în valoare de aproape 854 milioane de euro vor fi asigurate prin Programul Dezvoltare Durabilă pentru proiecte ce vor asigura, în principal: reabilitarea clădirilor, producerea de energie regenerabilă, modernizarea rețelelor de energie electrică, îmbunătățirea sistemului de răspuns la riscuri naturale cauzate de schimbările climatice, creșterea eficienței energetice și modernizarea rețelelor de termoficare.

Prin Programul „Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare” vor fi asigurate finanțări în valoare de peste 623 milioane euro care vor sprijini creșterea gradului de maturitate tehnologică și inovare prin asigurarea transferului de cunoștințe și tehnologie pentru facilitarea utilizării rezultatelor din cercetare, dezvoltare și inovare în piață. Va fi sprijinită și creșterea performanței IMM-urilor, prin facilitarea transferului de cunoștințe și tehnologie de la întreprinderile mari.

La capitolul Dezvoltare regională, apelurile de proiecte care vor fi deschise în acest an sunt în valoare totală de 3,77 de miliarde euro și vor finanța proiecte pentru digitalizare, cercetare, dezvoltare, inovare, dezvoltarea IMM-urilor și a antreprenoriatului. Vor fi finanțate, de asemenea, investiții în turism, energie și eficientă energetică, mobilitate și regenerare urbană.

ECONOMIE

ANAF: Proiectul Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, Procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, precum și modelul și conținutul formularelor 261 și 262. ANAF reamintește, în Referatul de aprovare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit dispozițiilor art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nedepunerea declarației de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale prin decizie de impunere. Prin Legea nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, precum și prin OUG nr.43/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost reglementat, în Codul fiscal, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare.

Astfel, potrivit dispozițiilor Titlului X^1 din Codul fiscal, impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se calculează, se declară și se plătește, începând cu anul 2024, de următoarele persoane:

 persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art.457 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, depășește 2.500.000 lei;

▪ persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.

Termenul de declarare și plată a sumei datorate cu titlu de impozit special este până la data de 30 septembrie inclusiv a anului fiscal curent, pentru proprietățile reprezentând clădiri rezidențiale, respectiv până la data de 31 decembrie inclusiv a anului fiscal curent, în cazul proprietăților reprezentând autoturisme.

Pentru stabilirea și declararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, contribuabilii au obligația completării și depunerii formularului 216 „Declarație privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”, aprobat prin OPANAF nr.3738/2024.

„Ca urmare, în cazul contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, sunt aplicabile dispozițiile art.107 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare”, se menționează în Referatul de aprobare.

În acest context, prin noul proiect de Ordin supus consultării publice se propun următoarele:

● aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare;

● aprobarea modelului și conținutului următoarelor formulare:

  1. „Notificare privind nedeclararea impozitului special pe bunurile imobile și/sau mobile”;
  2. „Invitație la cel de-al doilea termen al audierii, în vederea exercitării dreptului de exprimare a unui punct de vedere”;
  3. „Referat privind privind estimarea bazei de impozitare a bunurilor imobile și mobile de valoare mare”;
  4. „Decizie de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ (formularul 261) și anexa la acesta;
  5. „Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ (formularul 262);
  6. „Notificare privind depunerea declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare după termenul prevăzut la art.107 alin.(5) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală ”.

Actul normativ urmează să se aplice pentru stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile, datorat de contribuabili începând cu anul 2024.

Continuare

ECONOMIE

A fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete pentru următoarele 12 luni

Radio CECCAR FM

Prin OMF nr. 485/2025, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 249/21.03.2025, a fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete în perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026 inclusiv. Astfel, potrivit noului act normativ, nivelul acestei accize în următoarele 12 luni este de 560,86 lei/1.000 țigarete.

Continuare

ECONOMIE

Firmele și persoanele fizice vor avea la dispoziție 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor CAEN

Radio CECCAR FM

Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, o perioadă de 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor din Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) de către firme și persoane fizice, ca urmare a intrării în vigoare, la 1 ianuarie 2025, a versiunii actualizate CAEN Rev.3. Noul act normativ adoptat de Executiv modifică HG nr.656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN.

Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, termenul de 18 luni începe să curgă de la publicarea HG în Monitorul Oficial: „În acest timp de 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri, atât versiunea revizuită, CAEN Rev.3, cât și versiunea precedentă CAEN vor fi recunoscute și acceptate în relația cu alte persoane fizice sau juridice.”

Astfel, în intervalul amintit, vor fi recunoscute și acceptate atât versiunea actualizată a CAEN, cât și versiunea precedentă, în relația cu persoanele fizice și juridice.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura are scopul de a facilita implementarea actualizării codurilor CAEN, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru persoanele fizice și juridice cărora li se aplică noua reglementare.

„Actualizarea sistemului CAEN va afecta un număr semnificativ de persoane fizice și juridice, dar și instituțiile publice. Această schimbare presupune ca societățile, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) să-și actualizeze obiectul de activitate în conformitate cu noua clasificare”, precizează reprezentanții Guvernului.

Continuare
ECONOMIEacum 2 zile

ANAF: Proiectul Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în consultare publică

ECONOMIEacum 2 zile

A fost stabilit nivelul accizei specifice la țigarete pentru următoarele 12 luni

ECONOMIEacum 2 zile

Firmele și persoanele fizice vor avea la dispoziție 18 luni pentru actualizarea treptată a codurilor CAEN

ECONOMIEacum 2 zile

AFIR anunță prelungirea, până la 30 aprilie 2025, a termenului depunerii proiectelor prin Schema de energie

ECONOMIEacum 2 zile

MMFTSS: Un nou sistem național de management privind consilierea în carieră

ECONOMIEacum 3 zile

Eurostat: Ungaria și România au avut cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE, în februarie

ECONOMIEacum 3 zile

Au fost actualizate Metodologia și criteriile de evaluare și selecție pentru Ghidul „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”

ECONOMIEacum 3 zile

Au fost publicate Metodologia și criteriile de evaluare și selecție aferente Ghidului „Sprijin pentru întreprinderi sociale”

ECONOMIEacum 3 zile

AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru investițiile în tehnologii și echipamente forestiere

ECONOMIEacum 3 zile

A fost semnat cel mai scump contract atribuit de România pe infrastructură rutieră

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 18.03.2025

ECONOMIEacum 4 zile

APIA primește cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Trending