Rețele sociale

ECONOMIE

ANAF: Material informativ privind Decontul precompletat RO e-TVA

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, la rubrica „Asistență contribuabili/ Servicii oferite contribuabililor”, Broșura privind Decontul precompletat RO e-TVA destinat persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA.

În document se reamintește că, prin OPANAF nr. 3775/2024, a fost aprobat modelul și conținutul formularului Decont precompletat RO e-TVADecontul precompletat RO e-TVA s-a implementat începând cu data de 1 august 2024 pentru operațiunile efectuate începând cu data de 1 iulie 2024 de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Decontul precompletat RO e-TVA se transmite, pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin mijloace electronice, până la data de 5 inclusiv a lunii următoare termenului legal de depunere a decontului de taxă pe valoarea adăugată. Decontul precompletat RO e-TVA nu constituie titlu de creanță în sensul Legii nr. 207/2015.

În situația în care nu sunt identificate date și informații pentru precompletarea tuturor rubricilor din decontul precompletat RO e-TVA sau acestea rezultă din operațiuni pentru care nu există obligativitatea transmiterii de informații către ANAF, aceste rubrici rămân necompletate.

Dacă Sistemul informatic național RO e-TVA nu funcționează din motive tehnice, termenul stabilit pentru transmiterea decontului precompletat RO e-TVA, se prelungește corespunzător cu durata de timp în care acesta nu funcționează la parametrii tehnici și de calitate care să asigure funcționarea continuă a acestuia. În această situație, se afișează un anunț pe portalul ANAF pe perioada în care aceasta nu funcționează sau înregistrează întreruperi.

După primirea decontului precompletat RO e-TVA, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA verifică datele și informațiile precompletate în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Decontul precompletat conține date și informații privind operațiunile economice declarate de către persoanele impozabile și transmise în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor și ANAF.

Autentificarea în RO e-TVA se realizează similar cu autentificarea pentru accesarea RO e-Factura și RO e-Transport.

În materialul informativ publicat pe site-ul ANAF sunt prezentate, printre altele, modelul decont precompletat RO e-TVA (extras) și modele de rapoarte (extras).

În Broșură se precizează, de asemenea, că, în situația în care se identifică diferențe semnificative între valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA (P300ETVA) și valorile completate de către persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA prin decontul de taxă pe valoarea adăugată (D300), Agenția Națională de Administrare Fiscală notifică persoana impozabilă prin mijloace electronice. „Prin diferențe semnificative se înțeleg valorile care depășesc pragul de semnificație ce îndeplinește condițiile cumulative de minimum 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minimum 5.000 lei, rezultate din compararea valorilor înscrise în rândurile din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus de persoana impozabilă cu cele corespunzătoare rândurilor din decontul precompletat RO e-TVA”, precizează ANAF.

Identificarea diferențelor semnificative se realizează pe baza sumelor înscrise în coloana „TVA” din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus de persoana impozabilă (D300) și decontul precompletat (P300ETVA). În situația în care nu există obligația completării taxei pe valoarea adăugată din decontul de taxă pe valoarea adăugată, verificările se realizează prin compararea sumelor înscrise în coloana „Valoare”. După identificarea diferențelor semnificative, se transmite, până la data de 5 inclusiv a lunii următoare termenului legal de depunere a decontului de taxă pe valoarea adăugată, prin intermediul formularului electronic „Notificarea de conformare RO e-TVA” , o notificare de conformare conform art. 121^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care se identifică diferențe sub pragul de semnificație, ANAF, în baza analizei de risc, poate transmite „Notificarea de conformare RO e-TVA”.

Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA trebuie: ● să verifice datele și informațiile din decontul precompletat RO e-TVA transmis prin mijloace electronice; ● să răspundă la „Notificarea de conformare RO e-TVA” în termen de 20 de zile de la data primirii notificării. Prevederile referitoare la obligația persoanei impozabile de transmitere a rezultatului verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate prin Notificarea de conformare RO e-TVA intră în vigoare la data de 1 iulie 2025, respectiv începând cu data de 1 august 2025 pentru persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare conform art. 282 alin. (3)-(8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; ● să sesizeze orice erori tehnice care rezultă din implementarea decontului precompletat RO e-TVA.

Transmiterea sesizărilor de natură tehnică se realizează prin intermediul Formularului de contact din Spațiul Privat Virtual, Secțiunea „Asistență tehnică servicii informatice”.

„Notificarea de conformare RO e-TVA” nu se aplică: ● în situația unor erori materiale; ● în situația în care nu există suficiente informații din bazele de date ale organului fiscal pentru anumite rânduri din decontul e-TVA precompletat sau aceste informații din bazele de date nu sunt corelate; ● în alte situații prevăzute prin ordin al ministrului Finanțelor.

Decontul de taxă pe valoare adăugată (D300) se completează cu ajutorul programului de asistență existent pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, secțiunea Servicii Online, Descărcare declarații electronice și se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

Ministerul Finanțelor (MF) propune un nou pachet de măsuri pentru modernizarea sistemului aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea creșterii transparenței, digitalizării și reducerii sarcinilor administrative pentru mediul de afaceri. Potrivit unui comunicat al instituției, pin proiectul de HG se propune actualizarea normelor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, aducând schimbări care vizează simplificarea procedurilor pentru mediul de afaceri, în linie cu noile reglementări privind e-Factura și digitalizarea ANAF.

„Prin acest proiect, transformăm bonul fiscal dintr-un simplu document tipărit într-un instrument digital, inteligent, care oferă transparență, siguranță și acces rapid la informații. Introducerea codului QR și a identificatorilor unici și transmiterea datelor către ANAF nu sunt doar măsuri tehnice, sunt pași esențiali către un sistem fiscal mai corect și mai eficient. În același timp, am avut în vedere nevoile reale ale mediului de afaceri. Știm că fiecare drum în plus, fiecare procedură redundantă înseamnă timp pierdut și costuri suplimentare. De aceea, simplificăm procesele, eliminăm obligații administrative inutile și reducem interacțiunile birocratice acolo unde nu mai sunt justificate”, a declarat ministrul de resort Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Pentru a permite o tranziție eficientă, proiectul stabilește un termen clar de implementare: operatorii economici vor avea la dispoziție perioada până la 1 noiembrie 2026, pentru a-și adapta sistemele și pentru a transmite noile date către ANAF.

Principalele schimbări propuse sunt următoarele:

 Bon fiscal modernizat și digitalizat. Acesta nu va mai fi doar o dovadă tipărită a unei tranzacții, ci un document modern, care va include elemente suplimentare precum codul QR, data și ora emiterii sau un număr unic de identificare. Mai mult, la cererea clientului, bonul va putea conține și codul de identificare fiscală al beneficiarului;

▪ Aliniere la digitalizarea fiscală (e-Factura și sisteme ANAF). Noile reguli urmăresc integrarea completă a aparatelor de marcat în ecosistemul digital fiscal, prin: actualizarea structurii fișierelor XML transmise către ANAF, corelarea cu sistemele naționale de monitorizare fiscală;

▪ Simplificarea relației dintre firme și ANAF: păstrarea unui singur punct de interacțiune administrativă și reducerea birocrației și a costurilor operaționale pentru firme;

▪ Flexibilitate pentru plățile cu cardul. Bonul fiscal nu va mai fi obligatoriu în format tipărit pentru plățile cu cardul, acesta va putea fi generat electronic și oferit la cererea clientului;

▪ Actualizarea codurilor CAEN. Adaptarea legislației la noua clasificare CAEN Rev. 3, pentru a reflecta realitatea economică actuală;

▪ Reducerea termenelor de păstrare pentru registrul special, rapoartele fiscale Z și memoria fiscală, de la 10 ani la 5 ani.

„Prin aceste măsuri, Ministerul Finanțelor urmărește nu doar modernizarea unui sistem tehnic, ci și îmbunătățirea modului de interacțiune dintre stat și mediul economic, în direcția creșterii transparenței, eficienței și orientării către nevoile contribuabililor”, subliniază reprezentanții MF.

Continuare

ECONOMIE

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

Prin OPANAF nr. 411/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 260 din 1 aprilie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a operat modificări la OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal.

După cum se știe, prin Legea nr.245/2025 au fost modificate prevederile art.32 alin. (7) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Referatului de aprobare a noului act normativ, această modificare legislativă impune corelarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”, aprobat prin OPANAF nr. 1699/2021 privind aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu noile prevederi legale.

De asemenea, din considerente de administrare fiscală, au fost necesare modificări ale modelului și conținutului unor formulare, precum și ale instrucțiunilor de completare a altor formulare, aprobate prin OPANAF nr. 1699/2021, după cum urmează:

♦ completarea formularelor „Certificat de înregistrare fiscală” și „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA” pentru a asigura completarea corectă a datelor de identificare a contribuabililor nerezidenți, care sunt subiecți ai unui raport juridic fiscal și care, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu au pe teritoriul României domiciliu fiscal.

Ca urmare, în aceste formulare a fost completată sintagma „Domiciliul fiscal” cu varianta „Adresa din țara de rezidență”.

♦ în vederea eliminării erorilor de completare a formularului 060, în instrucțiunile de completare a formularului s-a stabilit o regulă pentru completarea rândului „Denumire” sediu secundar, și anume: denumirea contribuabilului care a înființat sediul secundar, urmată de sintagma „sediu secundar”.

Totodată, în vederea creării posibilității emiterii și în format electronic a Certificatului de înregistrare fiscală și comunicării acestuia prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în cazul contribuabililor înrolați în „Spațiul Privat Virtual”, a fost necesară modificarea caracteristicilor de tipărire/editare, a modului de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”, aprobate prin anexa nr.13 din OPANAF nr.1699/2021.

Prin urmare, s-a stabilit ca certificatul de înregistrare fiscală să poată fi emis fie în format letric, fie în format electronic. Certificatul de înregistrare fiscală emis în format electronic va fi comunicat contribuabililor exclusiv prin serviciul „Spațiul Privat Virtual”, potrivit procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între organul fiscal central și contribuabili, atât în cazul înregistrării fiscale a unui sediu secundar, cât și în cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală.

În acest context, prin OPANAF nr. 411/2026 a fost modificat OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

 modificarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”;

▪ modificarea anexei nr.11 „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA”;

▪ modificarea anexei nr.12 „Certificat de înregistrare fiscală”;

▪ modificarea, în anexa nr.13 la Ordin, a caracteristicilor de tipărire/editare, modului de difuzare, de utilizare și păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”.

Continuare

ECONOMIE

Mai mult de 90% dintre români cred că au nevoie de competențe AI pentru a avansa în carieră

Peste 90% dintre români sunt de părere că au nevoie de competențe legate de Inteligența Artificială (AI) pentru a rămâne relevanți în carieră, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, citat de Agerpres. Conform datelor analizate de NewTech Academy în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, românii consideră că utilizarea instrumentelor AI este o abilitate profesională esențială și manifestă un interes puternic față de recalificarea în IT.

Totodată, 40% dintre respondenți iau în considerare o reconversie profesională către sectorul IT în viitorul apropiat, ceea ce reflectă necesitatea unor programe educaționale adaptate la noile standarde digitale.

„Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au nevoie de competențe AI pentru a rămâne relevanți în carieră. Acest rezultat confirmă faptul că AI a încetat să mai fie o tehnologie de nișă, fiind privit ca un standard obligatoriu în profesiile momentului”, se menționează în cercetare.

În același timp, 55% din totalul celor chestionați consideră că o meserie în IT este oportună în contextul actual al pieței, iar atunci când au fost întrebați ce direcție specifică din IT i-ar atrage, respondenții au indicat o preferință clară pentru rolurile care îmbină creativitatea cu tehnologia: Digital Marketing și Graphic Design. De asemenea, securitatea cibernetică și analiza de date au reprezentat nișe tehnice solide către care se îndreaptă unii dintre candidați.

Potrivit sursei citate, aproape un sfert (24%) dintre respondenți vizează în mod direct un salariu mai mare, în timp ce alți 20% sunt motivați de pachetele de beneficii atractive pe care le percep ca fiind un atu al sectorului IT. Astfel, investiția în educația digitală și competențele AI se traduce, ulterior, printr-un randament financiar direct și stabil, subliniază realizatorii studiului.

Sondajul, realizat de NewTech Academy în colaborare cu ANC, la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, a inclus un eșantion de 770 de respondenți din România, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.

Aceștia reprezintă categorii, precum: studenți, specialiști în marketing, publicitate & PR, profesioniști din E-commerce, IT & Software Development, retail, educație și finanțe.

Continuare
ECONOMIEacum 2 săptămâni

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

ECONOMIEacum 2 săptămâni

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

PROFESIA CONTABILĂacum 2 săptămâni

CECCAR, la FestiPAD: Unlock your potential. Turbocharge your career in accounting and finance!

PROFESIA CONTABILĂacum 2 săptămâni

CECCAR Maramureș: Concursul Business Plan – performanță și spirit antreprenorial la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 2 săptămâni

CECCAR Constanța: „Femeia și Cariera” – ediția a IV-a, un eveniment dedicat businessului feminin și valorilor profesiei contabile

PROFESIA CONTABILĂacum 2 săptămâni

CECCAR Maramureș: Dialog cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Vest, la Zalău

PROFESIA CONTABILĂacum 2 săptămâni

CECCAR Caraș-Severin: Planuri de afaceri dezvoltate de elevi, evaluate la nivel județean

ECONOMIEacum o lună

Mai mult de 90% dintre români cred că au nevoie de competențe AI pentru a avansa în carieră

PROFESIA CONTABILĂacum o lună

CECCAR, în dialog internațional despre formarea noilor generații de profesioniști contabili, la Accountancy Education Directors Forum 2026

ECONOMIEacum o lună

ANAF: Procedura de comunicare a notificărilor de alertă privind neîndeplinirea obligațiilor bugetare de plată, în consultare publică

ECONOMIEacum o lună

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se majorează la 4.325 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2026

ECONOMIEacum o lună

Guvernul a extins sprijinul pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină până la finalul anului 2026

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%