PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, mai mult decât o competiție – un pas spre profesie
În contextul organizării celei de-a III-a ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, elevii Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini au participat la o sesiune de informare și orientare profesională susținută de președintele CECCAR Filiala Maramureș, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel.
Întâlnirea a avut ca obiectiv familiarizarea elevilor cu regulamentul competiției și cu așteptările specifice etapei județene, programată pentru data de 16 aprilie, desfășurată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Concursul, organizat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu CECCAR, se adresează elevilor din clasa a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii – calificarea Tehnician în activități economice, și își propune să promoveze excelența în formarea tinerilor printr-o competiție care îmbină cunoștințele teoretice cu aplicabilitatea practică.
În cadrul discuțiilor, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel le-a prezentat participanților rolul CECCAR în formarea viitorilor profesioniști contabili, subliniind importanța educației financiar-contabile, dar și pașii necesari pentru accederea în profesie. Dialogul a oferit elevilor o perspectivă concretă asupra cerințelor din domeniu și a oportunităților de carieră.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Neamț: Ziua educației financiare, prilej pentru apropierea tinerilor de profesia contabilă
Grand Hotel Ceahlău din Piatra Neamț a găzduit, marți, 15 aprilie 2025, conferința dedicată Zilei educației financiare, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Consiliul Județean al Elevilor. În sală s-au aflat reprezentanți ai elevilor din clasele V–XII, alături de cadre didactice și inspectori școlari, reuniți într-un cadru de dialog dedicat importanței educației financiare în formarea tinerei generații.
Printre invitații conferinței s-a numărat și Magdalena Violeta Iftode, președintele Consiliului Filialei CECCAR Neamț, care a susținut o prezentare despre rolul profesiei contabile în economie și societate și despre modul în care CECCAR sprijină formarea și dezvoltarea continuă a profesioniștilor din domeniul financiar-contabil. Pornind de la teme esențiale de educație financiară, intervenția sa a inclus și o incursiune în istoria și organizarea CECCAR.
Elevii au urmărit cu interes prezentările și au participat activ la discuții, împărtășind propriile perspective asupra modului în care educația financiară le influențează deciziile și înțelegerea realităților economice. Dialogul deschis dintre invitați și participanți a evidențiat nevoia integrării temelor financiare în formarea tinerilor, nu doar ca instrument de cultură generală, ci ca fundament pentru asumarea unor alegeri informate, atât în plan personal, cât și profesional.
PROFESIA CONTABILĂ
Educația financiar-contabilă, o investiție pentru viitor: CECCAR Dâmbovița, alături de elevii din Târgoviște
Cu ocazia Zilei Educației Financiare, marcată anual la 11 aprilie, CECCAR Filiala Dâmbovița, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Dâmbovița, a organizat o întâlnire educativă dedicată elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște. CECCAR a fost reprezentat la eveniment de Raluca Mihaela Mircea, președintele Consiliului filialei Dâmbovița.
Discuțiile au urmărit familiarizarea elevilor cu concepte esențiale din sfera gestiunii financiare personale, punând accent pe înțelegerea valorii banului și a impactului deciziilor financiare în viața de zi cu zi. Temele abordate au vizat responsabilitatea financiară, planificarea bugetară, importanța economisirii și stimularea inițiativei antreprenoriale.
Elevii au demonstrat un interes real pentru subiectele discutate, implicându-se activ în dialog și exprimând curiozitate față de mecanismele economice și rolul acestora în societate. Reprezentanții CECCAR și ai Camerei de Comerț și Industrie au subliniat că dezvoltarea unei culturi financiare solide este esențială pentru conturarea unor comportamente responsabile în viața personală și profesională.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Iași: A VIII-a ediție a concursului Astăzi student, mâine expert contabil, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Filiala Iași a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în parteneriat cu Colectivul de Contabilitate al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, organizează, în data de 4 mai 2025, cea de-a VIII-a ediție a concursului Astăzi student, mâine expert contabil.
Competiția, devenită o inițiativă de referință pentru promovarea profesiei contabile în mediul universitar, se adresează studenților înscriși la programul de studiu Contabilitate și Informatică de Gestiune și urmărește să valorifice potențialul și interesul acestora pentru domeniul financiar-contabil. Împărțit în două categorii – începători, pentru studenții din anul I, și avansați, pentru cei din anii II și III – concursul oferă participanților ocazia de a-și testa cunoștințele, dar și de a interacționa cu specialiști ai profesiei și reprezentanți ai CECCAR.
Evenimentul este organizat cu sprijinul filialelor CECCAR din județele Bacău, Botoșani, Neamț, Vaslui și Vrancea, subliniind dimensiunea colaborativă și regională a acestui demers educațional.
Studenții interesați se pot înscrie până la data de 27 aprilie, completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.
Informații suplimentare privind desfășurarea concursului sunt disponibile pe pagina oficială a evenimentului.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 14 aprilie 2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 6 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 15.04.2025
-
ECONOMIEacum 6 zile
ANAF atrage atenția asupra unei noi campanii de e-mailuri false transmise în numele instituției
-
ECONOMIEacum 5 zile
Guvernul a modificat cadrul legislativ privind piața pensiilor private
-
ÎNREGISTRĂRIacum 5 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 17.04.2025
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile
-
ECONOMIEacum 7 zile
Start pentru înscrierile în programul Start-Up Nation, ediția a patra
-
ECONOMIEacum 6 zile
România se numără printre țările UE cu cele mai ample scăderi ale producției industriale în luna februarie