Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile

La data de 10 aprilie 2025, CECCAR a organizat, în parteneriat cu Facultatea de Administrarea Afacerilor (FABIZ) din cadrul ASE București, o nouă ediție a evenimentului Accounting, the language of business, adresat studenților interesați de o carieră în domeniul financiar-contabil.

Peste 100 de studenți au participat la sesiunea interactivă care a adus în prim-plan transformările prin care trece profesia contabilă, în contextul digitalizării accelerate, al utilizării inteligenței artificiale și al nevoii de integrare a criteriilor de sustenabilitate în activitatea curentă a companiilor.

Evenimentul a abordat teme esențiale precum diversificarea serviciilor contabile, importanța raționamentului profesional, respectarea Codului etic și dezvoltarea competențelor digitale – elemente-cheie pentru conturarea profilului profesionistului contabil al viitorului. Studenții au aflat detalii despre serviciile oferite de membrii CECCAR, inclusiv cele legate de raportarea nonfinanciară și consultanța în procesul decizional al antreprenorilor.

Prof. univ. dr. Adriana Florina Popa, expert contabil, a vorbit despre evoluția rolului profesionistului contabil și despre modul în care formarea profesională trebuie să țină pasul cu realitățile economice și tehnologice. Aceasta a subliniat faptul că, în prezent, profesioniștii contabili nu se mai limitează la activități de prelucrare a datelor, ci contribuie activ la formularea strategiilor de business, devenind parteneri de încredere pentru managementul organizațiilor.

Denisa Ionescu și Liviana-Cristinela Chiru, stagiare CECCAR, au vorbit despre propriul parcurs profesional și despre valoarea adăugată a programului de stagiu în înțelegerea concretă a activității contabile și în formarea raționamentului profesional.

Oana Nicorescu, expert contabil și antreprenor, a evidențiat importanța experienței acumulate înainte de lansarea în antreprenoriat, oferind studenților o perspectivă aplicată asupra unor concepte precum indicatorii de performanță, structura unui plan de afaceri în domeniul financiar-contabil și provocările specifice dezvoltării unei practici independente.

Evenimentul a pus în evidență importanța formării continue într-o profesie care evoluează odată cu transformările economice, tehnologice și sociale. Mai mult decât un exercițiu de orientare profesională, această inițiativă a reflectat angajamentul CECCAR de a construi, alături de mediul academic, un parcurs relevant pentru cei care aleg domeniul financiar-contabil. Prin dialog direct cu studenții și prin promovarea unei viziuni moderne asupra profesiei, CECCAR contribuie activ la pregătirea unei generații fit for future, capabile să răspundă provocărilor viitorului – cu competență, rigoare și deschidere către schimbare.

Galerie foto

Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Dâmbovița: Dialog profesional despre transformare digitală, inovație și siguranță cibernetică

La 17 octombrie CECCAR Filiala Dâmbovița a organizat o întâlnire cu membrii, o conectare directă cu noutățile din viața profesională.

Agenda discuțiilor a reflectat direcțiile strategice actuale ale profesiei contabile din România, aflate la intersecția dintre tehnologie, conformare și responsabilitate. Printre temele abordate s-au numărat concluziile Congresului profesiei contabile, eveniment de referință care a reconfirmat rolul CECCAR ca partener strategic în procesul de transformare digitală a economiei, consolidând poziția profesiei contabile ca pilon de încredere, etică și inovație în era inteligenței artificiale.

Participanții le-au fost prezentate cele mai recente instrumente digitale dezvoltate de CECCAR – e-parafa, e-legitimația și e-avizul, precum și despre inițiativele de integrare a soluțiilor bazate pe inteligență artificială, menite să sprijine activitatea profesioniștilor contabili și să eficientizeze procesele de raportare și conformare fiscală.

Un alt punct important al discuțiilor a vizat riscurile cibernetice care pot afecta activitatea profesioniștilor contabili, clienții acestora și reputația profesională, subliniindu-se importanța adoptării unei culturi organizaționale orientate spre securitate digitală. De asemenea, s-a discutat despre tranziția la sistemul REGES-ONLINE, al cărui termen-limită este 31 decembrie 25. Acesta este un pas esențial în procesul de digitalizare a relației dintre angajatori și autoritățile de muncă, autoritățile investind încredere în profesioniștii contabili, apreciind rolul esențial pe care aceștia îl pot avea în sprijinirea mediului de afaceri nu doar pentru conformarea legală, ci și pentru asigurarea unei tranziții eficiente, lipsită de blocaje.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XXIII-a: Smart Accounting – evoluție prin tehnologie și inovație

În perioada 10-12 octombrie 2025, Filiala CECCAR Arad a organizat, la Moneasa, cea de-a XXIII-a ediție a Simpozionului „Pavel Ciuce”, eveniment cu tradiție dedicat dezbaterii temelor majore care definesc evoluția profesiei contabile. Tema din acest an – Smart accounting: evoluție prin tehnologie & inovație – a subliniat rolul profesiei contabile în promovarea unui model de dezvoltare bazat pe competență, digitalizare și inovație.

Lucrările simpozionului au reunit profesioniști contabili, cadre universitare și reprezentanți ai mediului de business, care au analizat impactul tehnologiei asupra profesiei contabile și rolul acesteia în susținerea dezvoltării economice durabile. Discuțiile au vizat transformarea digitală a profesiei, integrarea inteligenței artificiale și a automatizării în activitățile contabile, precum și noile cerințe de raportare nefinanciară.

Participanții au evidențiat modul în care transformarea digitală, analiza avansată a datelor și platformele inteligente redefinesc modul de lucru al profesioniștilor contabili, contribuind la eficientizarea proceselor și la creșterea acurateței informațiilor financiare. Totodată, s-a subliniat importanța menținerii raționamentului profesional și a valorilor etice care ghidează profesia, într-un mediu tot mai dominat de tehnologie.

În centrul dezbaterilor s-au aflat teme majore precum rolul profesionistului contabil în raportarea de sustenabilitate, necesitatea adaptării educației financiar-contabile la competențele digitale ale viitorului, corelația dintre fiscalitate, performanță economică și responsabilitate socială, precum și provocările și oportunitățile generate de aplicarea inteligenței artificiale în contabilitatea criminalistică.

În cadrul dezbaterilor s-a subliniat că Smart Accounting nu se rezumă la procesul de transformare digitală, ci exprimă o viziune modernă asupra profesiei contabile – una inteligentă, bazată pe raționament, inovație și responsabilitate. Tehnologia nu înlocuiește raționamentul profesional, ci îl potențează, oferind experților contabili și contabililor autorizați instrumente avansate prin care pot sprijini luarea deciziilor, pot genera valoare adăugată și pot consolida încrederea publică în informațiile financiare.

Simpozionul „Pavel Ciuce” și-a confirmat, și în acest an, rolul de platformă de dialog între mediul profesional și cel academic, un cadru de analiză și reflecție asupra direcțiilor de evoluție ale profesiei contabile. Evenimentul desfășurat la Moneasa a reconfirmat angajamentul CECCAR de a susține transformarea digitală a profesiei și de a promova excelența, etica și responsabilitatea ca repere esențiale în procesul de adaptare la noile realități economice și tehnologice.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Brăila: Discuții aplicate despre noile provocări legislative și digitale

La 15 octombrie 2025, la sediul CECCAR Filiala Brăila, a avut loc o întâlnire de lucru dedicată membrilor filialei, menită să ofere un cadru de informare, analiză și reflecție asupra noilor provocări legislative și tehnologice din sfera profesiei contabile.

Evenimentul a debutat cu o sesiune susținută de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Brăila (CAS), care au prezentat modificările legislative intrate în vigoare la 1 august 2025, cu impact direct asupra activității profesioniștilor contabili. Au fost analizate reglementările privind calitatea de coasigurat, calculul și compensarea concediilor medicale, precum și mecanismele de recuperare a sumelor aferente. Discuțiile au avut un caracter aplicat și interactiv, fiind centrate pe întrebările și situațiile practice semnalate de membri, cărora specialiștii CAS Brăila le-au oferit clarificări și recomandări utile pentru o aplicare coerentă și unitară a legislației.

În continuarea întâlnirii, Iuliana Panaitescu, președintele Consiliului Filialei CECCAR Brăila, a prezentat principalele concluzii ale Congresului profesiei contabile, evidențiind direcțiile strategice de dezvoltare a profesiei în contextul accelerării transformării digitale.

Au fost detaliate inițiativele dedicate integrării inteligenței artificiale în activitatea profesională, precum și proiectele de formare tehnologică destinate membrilor, menite să consolideze competențele digitale ale profesioniștilor contabili. De asemenea, au fost prezentate noile instrumente digitale dezvoltate de CECCAR – e-adeverința, e-parafa, e-avizul, e-legitimația și platforma de formare profesională –, instrumente care susțin procesul de modernizare și eficientizare a activității profesionale.

Totodată, au fost analizate provocările tot mai complexe generate de atacurile cibernetice hibride, subliniindu-se necesitatea adoptării unor măsuri proactive de securitate digitală, esențiale pentru protejarea datelor, a reputației profesionale și a încrederii publice.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 14 ore

CECCAR Dâmbovița: Dialog profesional despre transformare digitală, inovație și siguranță cibernetică

PROFESIA CONTABILĂacum 14 ore

Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XXIII-a: Smart Accounting – evoluție prin tehnologie și inovație

PROFESIA CONTABILĂacum 14 ore

CECCAR Brăila: Discuții aplicate despre noile provocări legislative și digitale

PROFESIA CONTABILĂacum 14 ore

CECCAR Satu Mare: Idei, perspective și soluții pentru o profesie în transformare

ECONOMIEacum 14 ore

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi închis în zilele de 4 și 5 noiembrie, anunță autoritățile din Bulgaria

ECONOMIEacum 14 ore

Black Friday, una dintre cele mai vulnerabile perioade din an în privința fraudelor online

ECONOMIEacum 14 ore

DNSC: Recomandăm organizațiilor ce intră sub incidența Directivei NIS II să se înscrie în Registrul entităților; amenda ajunge la 500.000 lei

ECONOMIEacum 2 zile

APIA: Sprijin financiar de peste 2,5 milioane lei pentru crescătorii de animale

ECONOMIEacum 2 zile

A fost stabilită Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis aferentă Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului

ECONOMIEacum 2 zile

ANAF a modificat o serie de acte normative privind înregistrarea/anularea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată și privind declararea taxei pe valoarea adăugată

ECONOMIEacum 3 zile

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna noiembrie 2025

ECONOMIEacum 3 zile

ANCOM: Furnizorii de servicii de telecomunicații au obligația să informeze utilizatorii despre condițiile de încheiere a contractelor online

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%